Editorial Xpress

Valurile „Dunării Galați” – I

Se apropie finalul sezonului 2010-2011 al Campionatului Național de Hochei. C.S.M. Dunărea Galați, echipa de suflet a hocheiului gălățean, continuă să surprindă – evoluțiile remarcabile alternează cu rezultatele umilitoare din anii precedenți! Discrepanța între rezultate este atât de mare încât ai impresia că sub culorile clubului joacă două echipe, complet diferite!

Acum, în prag de sfârșit de sezon, tragem linie căutând să identificăm plusurile și minurile echipei, analizând totodată cauzele care conduc la aceste rezultate.

Pentru a realiza performanțe C.S.M. Dunărea Galați are nevoie de trei lucruri –

finanțare, un lot valoros și o echipă de conducere (management) profesionistă. Aceste trei cerințe sunt atât de necesare încât nu pot genera performanță dacă nu se completează reciproc.

La Galați situația este, din păcate, dureroasă. De ce? Voi explica detailat analiza făcută, independent, având la bază notițele consemnate de-a lungul celor câteva întâlniri aleatorii avute cu diverși iubitori ai sportului cu pucul și crosa – antrenori, jucători, oameni din administrație și foste glorii ale hocheiului românesc.

Să începem cu lucrurile pozitive. Echipa gălățeană joacă în semifinalele Campionatului Național și a câștigat medalia de bronz învingând în finala mică, a Cupei României, Steaua Rangers cu 4 – 3, o victorie de moral, de palmares și totodată o surpriză placută, neașteptată nici de cei mai optimiști suporteri ai echipei – un pas enorm dacă ne gândim că echipa era în prag de desființare. De la rezultatele umilitoare din anii precedenți la medalia de bronz este un salt remarcabil care i se datorează în principal unui singur om – Ionel Corciovă. El a reușit să facă diferența între C.S.M. Dunărea Galați din ultimul deceniu și C.S.M. Dunărea Galați de astăzi. Pasiunea, fondurile alocate, experiența și dorința de a face performanță a omului de afaceri, fost câștigător al Cupei României cu formația gălățeană, și-au spus cuvântul.

Prezența jucătorilor slovaci (Boris Ruzicka, Juraj Zemko, Eduard Hartmann, Tomas Porubsky, Michal Benadik, Stanislav Gavac) în rândurile echipei noastre au consolidat, atât cât s-a putut, valoarea lotului – contribuind totodată la îmbunătățirea calității jocului echipei concretizată printr-un plus de viteză și tehnicitate în evoluțiile echipei. Acest sezon a fost o combinație reușită între ambiția de afirmare și pofta de joc a acestor remarcabili tineri jucători slovaci dublată de experiența și dăruire fostelor glorii ale echipei naționale – Cătălin Geru, Andrei Nuțu și Radu Viorel. Trebuie să menționăm și contribuția jucătorilor harghiteni Levente Elekes și Atilla Tanko care prin jocul prestat și golurile înscrise în finala mică au adus medaliile de bronz la Galați.

Un alt lucru pozitiv pe care clubul de la Dunăre l-a implementat cu succes înainte de revoluție au fost investițiile în echipele de juniori. Acest lucru a fost pus în evidență de prezența în număr mare al sportivilor gălățeni în tricourile echipelor bucureștene (Steaua și Dinamo). Zeci de jucători au reprezentat Steaua București contribuind la câștigarea Campionatului Național și al Cupei României, talente care au fost încorporate „la ordin” fără ca clubul gălățean să beneficieze în mod direct de cei mai buni dintre ei. Dacă ne uităm cu atenție la componența actuală a echipei Steaua Ranger București observăm că acestă metodă de a „dona” gratuit tinere talente echipei bucureștene este încă o practică de actualitate, deși clubul gălățean a investit enorm în respectivii juniori. Poate d-l președinte Brandabur ne poare lămuri de ce și pe ce, au ajuns respectivii jucători la Steaua?

Un lucru de neînțeles pentru iubitorii hocheiului gălățean este lipsa sponsorilor. Galațiul cu un flux financiar de câteva ori mai mare decât al orașului Miercurea Ciuc nu reușeste să atragă nici o zecime din suma de sponsorizare a echipei harghitene. De la înființarea clubului gălățean s-a practicat hochei de performanță numai cu finanțare de la stat, o metodă învechită însă pentru ultimele două decenii, căci din 1989 contribuția statului a scăzut dramatic iar sportivii au ajuns să joace hochei doar din plăcere. Accidentările, lipsa unor prime și salarii atractive, a unor facilități de recuperare și a unui proiect de lungă durată a hocheiului gălățean au condus la situația actuală – cu excepția acestui sezon, echipa de seniori a clubului de hochei gălățean a făcut doar figurație în ultimii 15 ani în competițiile interne.

Lipsa sponsorilor este în mare măsură datorată conducerii clubului. Atragerea unor sponsori nu se poate face dacă nu ai platforme de comunicare, nu ai o organizare solidă și o strategie pe termen lung.

O parte din vină cade și în spatele administrației patinoarului. Acești domni sunt complet depășiți de realitate și se ocupă cu orice, numai cu administrarea arenei nu. Vă dau câteva exemple: toaletele pentru public arătă deplorabil – nefuncționale și lipsite până și de hârtie igienică, în patinoar se fumează, se sparg semințe, se înjură – comportament huliganic întreținut de administrație prin puterea exemplului, mantinela, scaunele, cabinele de pedepse, suprafețele de protecție din plexiglass nu au fost schimbate de decenii deși s-au alocat bani frumoși pentru modernizarea arenei. În Canada manageri și administratori cu asemenea performanțe și nivel de implicare nu li s-ar da pe mână nici mașina de ascuțit patine!

Când eram copil pe terenurile de sport din jurul arenei se putea alerga. Existau porți de hochei uzate sau de fotbal instalate unde aveai posibilitatea să te joci și să te antrenezi cât dorești. Astăzi, administrația patinoarului le-a transformat în garaje și parcări „rentabilizând”, în concepția lor, activitatea acestei baze sportive. Câtă lipsă de viziune și respect pentru mișcarea sportivă din Galați au acești domni!

La meciul cu Sport Club Miercurea Ciuc, în tot patinoarul, nu s-a găsit o foaie de plexiglass! Desfășurarea partidei a stat mult timp sub semnul întrebării, meciul începând cu îngăduința echipei adverse, cu o oră întârziere! Oră în care instalațiile frigorifică și de iluminat au funcționat în pierdere! Pe banii cui d-lor?! Ai contribuabililor. Atât de bine administrați voi banul public că nu sunteți în stare să aveți două, trei foi de protecție rezervă?! Mai mult, unul din resposabili, nemulțumit de decizia antrenorul suedez de a nu intra pe gheață, „gândea” cu voce tare: „Dacă nu le convine, să joace-n Liga M.O.L.!” Stimate domn, nu te supăra dar este o onoare să ai câștigătoarea Ligii M.O.L. pe gheață! La condițiile pe care le oferiți nici în liga a doua nu meritați să jucați. S-au convins de acest lucru și juniorii comunei Cârța care au rămas fără celulare și bani, bunuri sustrase din vestiar. Vorba unui spectator „Nu am pierdut nici de data asta ocazia să ne facem de râs”!

Vineri – 11 Martie 2011/ Gatineau/ Florin Munteanu

Supermarket politics (Politici de supermarket)

Ne-am obişnuit, de la un an la altul, să citim în presă despre inaugurarea unui nou supermaket, fast-food(plimbă tavă) sau cafenea. Marile aglomeraţii urbane au căpătat peste noapte aspect bolnav de occident. Din păcate nu am învăţat mai nimic din greşelile vestului. Le-am copiat cât ai clipi din ochi transformându-le în festivaluri de grandomanie şi lipsă de bun gust. Am devenit atât de penibili încât am ajuns să ne îmbrâncim la fiecare tăiere de panglică. Ne-am transformat în vietăţi lipsite de raţiune ce reacţionăm doar la culoare şi reclamă. Detaşându-ne de orice fel de cutumă, ne-am aruncat cu braţele deschise într-un curent al consumatorismului de tip american.

Iaurtul Joianei din Bălăbăneşti nu mai este bun, avem Activia! Castraveţii şi pepenii de Matca şi Corod i-am înlocuit cu produse similare ca formă(fără gust) din Turcia! Mierea vine din China! Florile sunt importate din Olanda! Puii aduşi pe apă din Canada! Clienţi sunt, vânzările merg strună, balanţă comercială negativă înglodează societatea românească în datorii. Trăim în deficit economic, dar nici că ne pasă! E altă modă acum! E ruşinos, spun unii, să mergi cu sacoşa la piaţă şi să achiziţionezi de la ţărani(fermieri)! Cum să cumperi mărar, borş la sticlă şi leuştean de la tarabă când la supermarket te aşteaptă, frumos împachetată pe raft, Vegeta poloneză! Vă plac ţigările? Fumăm din import. N-aveţi bani de Marlboro? O să tânjiţi după un Carpaţi! Ultima fabrică românească, cea de la Sfântu Gheorghe, tocmai şi-a dat duhul odată cu mărcile naţionale. Vă place cafeaua? Nici o problemă, Starbucks ne satisface plăcerea. Ne oferă una mică, de calitate superioară, însoţită de un desert la un preţ de numai 15 lei! La o cifră de jumătate de milion de clienţi în primul an, la două cafenele de mall, nu-i de mirare de ce modelul de afaceri Starbucks se extinde cu repeziciune în România! La capitolul fast-food nu stăm rău deloc. McDonalds, Maverick, KFC, Pizza Hut, etc. fac parte din viaţa cotidiană a oraşelor mari, unde poţi cheltui lejer 50 de lei la fiecare vizită. O fi mult, o fi puţin, apreciaţi d-voastră. Au dispărut şi sifonăriile. Avem însă Pepsi şi Coca-cola. Nu mai facem cozonac – importăm Panettone din Italia. Zeci de societăţi comerciale cu cinci, zece angajaţi introduc anual în România milioane de tone de produse Nestle, Sunrice, Manildra, Eurogran, etc, ce mai apoi le achiziţionăm prin intermediul “depozitelor de alimente importate”.

Parşiv e supermarketul ăsta! Îţi oferă totul pe tavă cu atâta bunăvoinţă! Te cheamă, te imploră, te atrage – îţi oferă bonusuri, reduceri, cadouri, plăcere – doar să-i treci pragul. În realitate te prinde-n capcană, eliberându-te când vântul îţi fluieră prin buzunare. De-ar suferi doar portofelele nu ar fi mare pierdere. Însă ne îndopăm organismul cu E-uri de tot felul, cu coloranţi şi hormoni. Dar ce mai contează când la intrare în Colosseum treci pe lângă farmacie!

Devenim pe zi ce trece tot mai stresaţi, sedentari, greoi, suferinzi. Ne distrugem bruma de economie cumpărând produse importate de calitate discutabilă. Ne îndepărtăm vertiginos de un stil de viaţă sănătos – de mediul ce ne înconjoară, de satul românesc. Ne-am părăsit pământurile lucrând pe meleaguri străine. În curând copii noştri vor ajunge ca cei din America de Nord – să nu cunoască faptul că tuberculul de cartof creşte în pământ.

Marile corporaţii îşi freacă mâinile bucurându-se de profituri generoase, iar noi, românul de rând, ieşim în stradă să protestăm, să negociem salarii de mizerie, să cerem Guvernului locuri de muncă. Dar oare obligaţii n-avem? În loc să ne întrajutorăm, să conştientizăm ideea de produs local, de bun fabricat în România, noi, ne autodistrugem.

Când vom avea încredere în produsele şi serviciile noastre şi vom înţelege că suntem singurii care ne putem ajuta vom ieşi cu siguranţă din criza identitară şi economică prin care trecem de atâta amar de vreme. Dacă cererea produselor din import va fi ponderată(nu eliminată), dacă serviciile româneşti vor fi căutate, dacă vom înţelege efectul devastator al consumatorismul excesiv din import atunci, şi numai atunci, vom putea spera la un viitor în România.

Închei aceste rânduri cu un îndemn adresat minţilor luminate de la Bucureşti.

Domnule Preşedinte,

Stimaţi deputaţi şi senatori,

Vom avea deficit comercial de peste 10 miliarde de euro în 2010. Nu e normal, e o sumă colosală, prea mare pentru palmele muncitorului român.

Cumpărând de la piaţă, cumpărând struguri şi cireşe de la marginea drumului(nu aveţi nevoie de cărucior şi nu plătiţi nici taxe), cumpărând produse româneşti ne recâştigăm demnitatea şi încrederea în noi înşine. Dacă nu găsiţi un produs, ajutaţi de cartea de bucate, preparaţi-l! Este mai gustos, mai sănătos, este fabricat în România.

Vă vom urma exemplul.

Sâmbătă – 13 Martie 2010/ Gatineau/ Florin Munteanu

Iată câteva date pentru a înţelege cât mai bine acest fenomen:

Potrivit datelor Institutului National de Statistică, România a exportat anul trecut bunuri în valoare de 29,03 miliarde euro, în scadere cu 13,9% fata de 2008, şi a importat de 38,77 miliarde de euro, mai puţin cu 32,3%. Deficitul comercial a scăzut astfel cu 58,58% faţă de 2008, la 9,74 miliarde de euro.

Potrivit Comisiei Nationale de Prognoză, pe fondul revenirii economice, deficitul comercial va avansa în 2010 la 10,43 miliarde de euro, ca urmare a creşterii importurilor cu 3,1% faţă de 2009.

Similar, exporturile vor începe să crească din acest an, respectiv cu 1,3%, la 26,45 miliarde de euro, şi îşi vor accelera treptat avansul, la 4,6% in 2011, 6,7% in 2012, la 7,3% in 2013 si 9,2% in 2014.

”Daca vom reuşi să producem valoare adăugată, de la maşini la vinuri şi produse ecologice, să relansăm turismul şi să importăm mai puţin alimente şi mai multă tehnologie, relansarea economică va fi asigurată” Mihai Ionescu, presedinte ANEIR(Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor Români)

Sursă: http://www.dailybusiness.ro/

Autor: Adrian Negrescu

Cât de periculos este virusul H1N1?

Octombrie-Noiembrie 2009, Ottawa, Canada.

Telefonul sună. Educatoare de la grădiniţa lui Adrian îl cheamă de urgenţă pe prietenul meu să vină să-l ia acasă. Au fost identificaţi trei copii cu simptomele virusului H1N1 printre care şi Adrian. Spitalele şi clinicile din zona Ottawa-Gatineau sunt pline ochi de pacienţi. Demult nu se mai înregistrează numărul cazurilor. Sunt zeci de mii. Cazurile grave sunt spitalizate, ceilalţi sunt trimişi acasă. Îngrijorat, tatăl îşi urcă copilul în maşină şi porneşte spre Maniwaki, o localitate la 120 de km de Ottawa, în speranţa că poate consulta un specialist mai rapid. Ajuns acolo, constată acelaşi scenariu. Întră totuşi la medic printr-o cameră operativă unde câţiva asistenţi medicali echipaţi ca într-un laborator N.A.S.A. preiau cazul. Doctorul, bulgar de origine, examinează copilul şi-l trimite acasă. Îi explică că nu poate face nimic, sunt sute de cazuri similare care aşteaptă să fie testate şi diagnosticate. “Ţineţi copilul sub o strictă supraveghere şi încercaţi să-i faceţi testele în Ottawa” este sfatul specialistului. Copilul se comportă ciudat, mereu obosit, febră, nu are poftă de mâncare sau joacă, stă culcat în pat. A doua zi părinţii reuşesc să ajungă la spital în Ottawa. Cadrele medicale îl examinează atent, îi fac testele şi-l trimit acasă spunându-le părinţilor să aştepte rezultatele care vor veni în maxim o săptămână. În următoarele două zile Adrian se comportă la fel. A treia zi, se odihneşte mai mult dar dă semne de însănătoşire. E mai vioi, mănâncă, febra-i dispare. Următoarele zile aduc o schimbare majoră. Băieţelul în vârstă de cinci ani se comportă normal. Telefonic de la spital vin şi rezultatele testelor. Adrian este infectat cu H1N1, trebuie să meargă la clinică să fie vaccinat. Părinţii au rămas şocaţi. Îi transmit asistentei de la telefon faptul că copilul lor s-a însănătoşit şi merge la grădiniţă. Ambii părinţi nu au avut nici o problemă de sănătate până în prezent nici unul din ei nu şi-a făcut vaccinul.

Deşi vaccinul şi administrarea lui sunt gratuite în Canada, mulţi au renunţat iar o mare parte din clinicile operative s-au închis. Pe posturile de radio şi în presa scrisă densitatea ştirilor despre pandemia de gripă porcină a scăzut semnificativ. La sfârşitul lui noiembrie 2009 se vaccinaseră în jur de 20% din populaţia Canadei(33 de milioane). Costul dozelor şi al întregului process de vaccinare depăşise suma de 1 miliard de dolari canadieni. Au existat şi cazuri când doze de vaccin din anumite loturi au fost retrase de pe piaţă din cauza efectelor secundare.

Franţa a cumpărat fără nici un fel de transparenţă a tranzacţiilor mai multe doze de vaccin decât orice altă ţară din U.E. comparabilă ca număr de locuitori. Autorităţile franceze au anunţat suma totală cheltuită ridicându-se la 869 milioane de euro, însă multe agenţii şi publicaţii consideră că preţul este mult mai mare ajungându-se undeva în jurul a 2 miliarde de euro dacă se iau în consideraţie costul măştilor, al publicităţii şi al cheltuielilor exorbitante a campaniei de vaccinare.

Există şi ţări reticente acestor mega-campanii de vaccinare. Am putea exemplifica atitudinea Poloniei şi Finlandei în acest caz.

Wolfgang Wodarg, directorul departamentului de sănătate din cadrul Consiliului Europei, susţine că toate companiile farmaceutice au avut profituri de milioane de dolari de pe urma virusului AH1N1 iar campania de panică produsă a fost orchestrată de laboratoarele interesate în proclamarea pandemiei de gripă. Domnul Wolfgang Wodarg afirmă că gripa porcină nu e nimic mai mult decât o gripă normală iar decesele apărute sunt generate de gripa sezonieră clasică.

Citez: “Yes, it’s an altogether normal flu. It occasions only a tenth of the deaths caused by classic seasonal flu. All that mattered and all that led to the extraordinary campaign of panic we have witnessed is that it constituted a golden opportunity for lab reps who knew they’d make a mint should a pandemic be proclaimed.” – Wolfgang Wodarg Sursă: http://www.wodarg.de/english/3022481.html

Nu doresc decât să vă informez despre această situaţie decizia acceptării administrării vaccinului evident aparţine fiecăruia. Nu sunt specialist, însă după analiza mai multor cazuri consider că, indiferent de ţară, numărarea cu gura până la urechi de către anumite cotidiene şi instituţii a deceselor provocate de virusul H1N1 este o lipsă de profesionalism şi bun simţ. Pe când un “vaccin” mediatic care să împiedice accidentele rutiere? Ar fi mult mai util societăţii decât cel împotriva gripei porcine.

Acum celor care doresc să afle mai multe despre acest tip de “afaceri” le sugerăm să analizeze amănunţit şi cazul campaniei gripei din anul 1976 când, puternic susţinută de media prin reclame morbide, au fost vaccinate milioane de persoane în S.U.A. Rezultatul final a fost un eşec usturător.

Miercuri – 12 Ianuarie 2010/ Ottawa-Gatineau/ Florin Munteanu

Cruciada cavalerului Johannis

Totul a început în numele guvernului Johannis. Cavalerul Geoană, susţinut frenetic de gesturile de exuberanţă ale spadasinilor Antonescu şi Dinescu susţinea examenul de licenţă în faţa poporului român. După trei ore de chinuri a picat testul oral. Duelul i-a fost fatal. Ca în sceneta marelui actor Florin Piersic ce adapta rolul castravetelui în funcţie de întrebare tot aşa şi competitorul Geoană se apăra repetând enervant soluţia miraculoasă – Guvernul Johannis – în faţa electoratului. Acum, aştepta încrezător rezultatele la proba practică susţinută pe 6 decembrie.

– 51,2% şopti o voce hrebenciosă. Bairam! La miezul nopţii toţi dansau fericiţi!

Becali promitea două cisterne de şampanie. Vadim se lăuda cu 22 de stadioane pline ochi de PRM-işti închinaţi cauzei PSD-ului. Luptătorul Geoană ţopăia pe scenă sărutând o icoană ce avea să ajungă în cele din urmă în mâinile prinţului Oprişan – spaima pădurilor din Vrancea. Prima doamnă, Antonescu – emoţionată, înconjurată de armada roşie a preşedintelui exit-polurilor – aştepta venirea premierului mântuitor de la Sibiu. Sondajele temnicerului Hrebenciuc afişate ostentativ de televiziunilor centrale se propagau cu repeziciune până la porţile Moscovei. Bătălia părea câştigată.

Pe la ora trei dimineaţa, apare o problemă tehnică. Procentele nu prea reprezintau opţiunea alegătorilor. În cele din urmă, matematica rezolvă dilema. Cavalerul Geoană a pierdut la o diferenţă de 70 000 de voturi.

PSD-iştii explodează. Justiţiarul Poantă este ferm convins că PD-L-iştii au furat mai mult decât ei. Justiţia şi votul românilor sunt necinstite. Fraudă! …ţipă paharnicul Dragnea. Cruciada continuă. Cisternele de şampanie se transformă în camioane de ilegalităţi, împachetate frumos în final în două cutii pline cu fraude electorale. Revoltat, statisticianul din comuna Cornu, Adrian Nastase aruncă oul: „Votul celor din diasporă ar trebui să aibă o greutate mai mică. Se impune o dezbatere pe acest subiect” – pe înţelesul tuturor, românii din diaspora nu pot avea acelaşi statut cu cei din ţară! Noi aştia din diasporă suntem cetăţeni de mâna a doua căci, nu am votat PSD-ul – interesant punct de vedere!

Împreună cu un prieten, am mers la vot la Ambasada României, în Ottawa. Am completat declaraţia premergătoare votului. Nu ştiam ce adresă să trec! Mi-au sugerat să o trec pe cea din România, dacă posed vreun imobil în ţară. Am scris comuna Bălăbăneşti, judeţul Galaţi, România. La opt fără un sfert am votat. Drăguţi, cei de la ambasadă mi-au spus că ei nu votaseră încă, drept urmare sunt primul. I-am acordat întregul credit prietenului meu căci el mă adusese la vot la acea oră matinală.

Anul acesta, în primăvară, am mers la Primăria Bălăbăneşti, la serviciul financiar şi mi-am achitat toate taxele şi impozitele. Acum doi ani, cu resurse proprii, am realizat proiectul Xpress Bălăbăneşti fiind ferm convins că comuna merită mai mult, merită să fie cunoscută, merită investiţii, merită respect.

Lucian Bute locuieşte şi el în Canada. Nu există ziar canadian care să nu menţioneze originea campionului nostru. Drapelul României flutură în cochetele arene din Quebec datorită unui român care, deşi nu are domiciliul permanent în România, nu şi-a uitat o clipă locurile natale. Cred că a votat şi el.

Adrian Năstase, cel mai mare vânător al ţării, are o nemulţumire. Votul diasporei cântăreşte prea mult. Moştenitorul averii mătuşei T, reprezentatul PSD-ului, consideră că voturile a doi români din Canada, Basarabia sau Franţa ar trebui calculate după o formulă numai de el ştiută astfel încât să fie echivalente cu votul unui singur puşcăriaş din România. Conform tezei ilustrului deputat protejat de imunitate parlamentară votul criminalilor, hoţilor, şpăgarilor, deputaţilor corupţi din România ar fi mai util societăţii româneşti decât opinia unui emigrant, taximetrist în NewYork sau doctor la Madrid. Dacă ar fi numai părerea tovarăşul Năstase nu ar fi o problemă. Din păcate, zeci de mii de PSD-işti au acelaşi punct de vedere! Cum domnule să ne aleagă „căpşunarii” preşedintele, se revoltă aceştia pe site-urile cotidienelor centrale? Îl vreţi pe Băsescu, luaţi-l cu voi – urlă progeniturile lui Iliescu!

Noi cei împrăştiaţi prin lume, renegaţi de PSD, aşteptăm cu nerăbdare viitoarele alegeri. Poate vom dori să şi candidăm, nu numai să votăm! Why not Mr. Năstase?!!! Dacă Eliade, Cioran sau Goma ar fi avut drept de vot înainte de Revoluţie cu siguranţă nu ar fi fost ales şi reales Ceauşescu în unanimitate.

Miercuri – 9 Decembrie 2009/ Ottawa / Florin Munteanu

Promisesem un editorial în fiecare sâmbătă sau duminică. Din păcate din cauza unor probleme personale nu am reuşit să realizez ce mi-am propus. Îmi cer scuze şi sper să revin în grafic cât de curând.

În ape tulburi I

Numărătoarea totală a voturilor nu s-a încheiat. Principalii eroi ai alegerilor prezidenţiale au trecut la negocieri şi declaraţii. Geoana şi-a anunţat deja disponibilitatea pentru orice fel de compromis. UDMR-ul merge întotdeauna la câştig susţinând deja o coaliţie cu PSD-ul şi PNL-ul. Antonescu exclude din start orice colaborare cu Basescu şi disperat se arunca în braţele “demagogului” social democrat. Becali votează împotriva anticristului Băsescu. Vadim ţipă. Iar a fost furat. Televiziunile şi cotidianele lui Voiculescu şi Vântu anunţă sute de fraude şi-l dau drept câştigător pe ilustrul Geoană. Referendumul recent validat, e deja istorie.

Urmează turul doi. Noi cu cine votam? Avem doua soluţii Băsescu sau Geoana, PD-L sau PSD?

Să începem cu PSD. O formaţiune politică care din 1989 până astăzi a fost mai tot timpul la guvernare. Principalele figuri promovate de acest partid sunt: Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Văcăroiu, Vanghelie, Voiculescu, Oprişan, Mazăre, Geoană.

Cele mai importante realizări ale acestei formaţiuni politice: Decembrie 1989 sute de morţi nevinovaţi – vărsare de sânge inutilă pe care viitorului preşedinte al F.S.N., Ion Iliescu, o creează şi speculează utilizând tehnici sovietice de manipulare şi diversiune de genul: lupta cu teroriştii arabi ai lui Ceauşescu, otrăvirea cursurilor de apă, apărarea televiziunii, etc; deturnarea Revoluţiei în lovitură de stat simultan cu uciderea lui Ceauşescu în urma unui process îndoielnic ; 1991-1992 trădarea Basarabiei prin refuzul Unirii de către Ion Iliescu ;1991- 1996 refuzarea privatizărilor şi aderării la spaţiul Nord Atlantic(“Noi nu ne vindem Ţara!”) ; semnarea tratatului de bază cu Rusia în defavoarea României ; manipularea minerilor şi utilizarea acestora la distrugerea Parlamentului, eliminarea “celor ce gândesc” – a intelectualilor(“Noi muncim, nu gândim!”) ; izolarea politicienilor şi a oamenilor de cultura incomozi prin violenţă fizică, minciună sau dezinformare(“Ei nu au mâncat salam cu soia!”) – Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Cezar Ivănescu ; între anii 2000-2004 au loc mari privatizări în folosul partidului şi a clintelei politice amintim aici privatizarea Sidex la un preţ derizoriu ; îngrădirea libertăţii presei ; promovarea baronilor locali şi a clientelei acestora ; sute de milioane de dolari fraude ; protejarea foştilor securişti ; controlul total asupra tuturor institutiilor statului.

Ca şi PSD, PD-L a luat naştere în varianta PD din fostul FSN(Frontul Salvarii Nationale). La început destinele democraţilor au fost călăuzite de Petre Roman prim ministru pe care Iliescu la mazilit cu ajutorul minerilor, ca mai apoi Traian Băsescu să-şi adjudece şefia partidului. Odată cu venirea acestuia democraţii cunosc o ascensiune remarcabilă reuşind în 2004 alături de liberali să formeze prin intermediul Alianţei D.A. noul guvern. Traian Băsescu, în decurs de cinsprezece ani, elimină pe rând din viaţa politică nume ca: Victor Ciorbea, Petre Roman, Adrian Năstase şi parţial pe Sorin Oprescu si Mircea Geoană în cursa pentru adjudecarea primăriei capitalei. Una dintre cele mai mari confruntări a fost cea împotriva premierului Tariceanu pe care a reuşit sa-l anihileze într-o oarecare măsură, transformându-l din aliat în cel mai înfocat contestatar. Cele mai importante victorii pe care Traian Băsescu şi le adjudecă sunt totuşi împotriva Parlamentului. Cu aportul milioanelor de voturi ale cetaţenilor de rând evita suspendarea sa din funcţie şi mai nou reducerea numărului de parlamentari cu mai bine de o treime(171 parlamentari îşi vor pierde fotoliile) introducând totodată Parlamentul unicameral. Scăpat din menghina dosarului Flota, ca un veritabil lup de mare în politica românească, Traian Băsescu reuşeşte câteva lovituri năucitoare pe scena politică românească acţiunile sale provocând panică şi dureri de cap baronilor locali şi comuniştilor concentraţi în jurul lui Ion Iliescu. Iată unele din aceste realizări: introducerea votului uninominal, condamnarea comunismului şi atrocităţilor acestui regim, reformarea justiţiei prin sustinerea ministrului Monica Macovei, condamnarea pactului Ribbentrop-Molotov şi încurajarea apropierii românilor de pe cele două maluri ale Prutului, eliberarea jurnaliştilor răpiţi în Irak, respectarea angajamentului României în Irak, libertatea totală a presei, demascarea unor acte de corupţie în care au fost implicaţi miniştri şi ex-miniştri, celebre fiind cazurile Năstase, Mureşan şi Remeş. Cele mai ineficiente decizii şi situaţii jenante pe care preşedintele Traian Băsescu a trebuit să le explice susţinătorilor săi sunt: proiectele EBA şi Udrea, lipsa unor reforme reale în sectoarele şi ministerele conduse de miniştri democraţi-liberali şi populismul dus la extrem.

Luni – 23 Noiembrie 2009/ Ottawa / Florin Munteanu

O lege nescrisă, legea bunului simţ

Merg cu maşina. Privesc îngândurat pe fereastră. Prin faţa ochilor se perindă dealuri, codri, văi, plopi ordonaţi de-a lungul asfaltului şi foarte multe gunoaie, de tot felul: pungi, sticle de plastic, cutii, borcane, moloz, gunoi de grajd, hârtii şi cartoane toate împrăştiate de om şi de vânt peste încântătoarele coline ale Tutovei. Nici un pic de respect pentru mediul înconjurător, nici un pic de bun simţ. O tristeţe adâncă şi-o durere în suflet mă învăluie. Cum la alţii se poate să fie curat, iarba tăiată şi copacii îngrijiţi, iar la noi nu? Cum germanii, olandezii, canadienii, autriecii reuşesc şi noi nu? Cum putem transforma normalitate de azi – mizeria într-o anormalitate de mâine – curăţenia? Trebuie să găsesc câteva răspunsuri. Trebuie să existe soluţii.

Revin la Bălăbăneşti. Ca mai peste tot şi la noi aceeaşi situaţie. Zeci de locuri contaminate cu tot felul de reziduri. Pe marginea pădurii, de la Bursucani până dincolo de Pupezeni ca de fapt pe tot imaşul şi prin văgăunile cele mai solitare întâlneşti aceleaşi obiecte: bidoane de bere, pachete de ţigări, cutii de conservă, celofan, piei de animale sacrificate de Paşte şi mai nou zeci de pamperşi şi textile împrăştiate de câini sau de vreo vulpe. Între şcoală şi biserică acelaşi scenariu. Unde-i râpă sunt şi gunoaie. Şi doar e centrul comunei, zonă care ar trebui să strălucească prin curăţenie şi bun gust. Din păcate nu se întâmplă acest lucru. Oamenii nu numai că au uitat să planteze flori, dar trăiesc cu impresia că dincolo de gard e depozit de deşeuri. S-ar părea că mulţi consăteni de-ai noştri înţeleg greşit noţiunea de democraţie. În acest caz autorităţile locale ar trebui să intervină ferm. Dar sinceri să fim, are Consiliul Local pârghii să aplice măsuri eficiente de remediere a situaţiei? Eu aş spune că da. Prin măsuri informative, organizatorice şi corective treaba ar merge strună.

În primul rând trebuie iniţiat urgent un program de instruire şi educare a populaţie. Nu este nevoie de un buget colosal să faci acest lucru. Dacă lunar, cu acordul şi suportul organelor locale, poştaşul ce distribuie pensia, alocaţia, factura la energie electrică sau telefon ar împărţi şi câte un fluturaş cu caracter informativ care să te avertizeze că trebuie să dai mai multă atenţie mediului înconjurator cu siguranţă că o bună parte dintre bălăbăneşteni vor recepţiona mesajul. Dacă săptămânal s-ar introduce în şcoli, peste program, o oră de educaţie civică în care un reprezentat al Primăriei şi unul, doi voluntari ar participa alături de copii la diferite acţiuni de ecologizare fără nici o îndoială elevii, viitorii locuitori ai acestor meleaguri, vor avea o altă mentalitate. Odată informaţi cetăţenii trebuiesc şi ajutaţi să menţină curăţenia. Cum? Prima măsură ar fi deschiderea unui centru de colectare şi sortare a deşeurilor, centru prin care Primăria şi Consiliul Local ar ajuta cetăţenii să se debaraseze de tot ce le este nefolositor. Putem afirma că amplasarea unor mici spaţii de colectare a sticlelor de plastic în apropierea agenţilor comerciali este o acţiune benefică dar insuficientă. Ea ar putea totuşi reprezenta punctul de plecare pentru implementarea unui program mai amplu de ecologizare. Odată informaţi şi având la dispoziţie mijloacele necesare desfăşurării acestor activităţi în condiţii civilizate majoritatea bălăbăneştenilor, mulţi dintre ei iubitori de frumos şi gospodari vor înţelege noile reguli şi se vor adapta din mers. Va exista însă ca peste tot şi o parte care vor ignora sau chiar sabota aceste norme datorită comodităţii şi lipsei de respect pentru mediu. Aici din nou trebuie intervenit. Se pot acorda avertismente, ore de lucru în folosul comunităţii sau chiar amenzi drastice în situaţii grave, cum ar fi de exemplu debarasarea de gunoi de-a lungul şoselei, sau poluarea râurilor şi a cursurilor de apă. Odată implementat acest set de măsuri cu siguranţă mai bine din 80% din rezidurile împrăştiate vor fi stocate şi valorificate corespunzător.

Câteva lucruri trebuiesc lămurite. Primarul nu poate şi nu are obligaţia să adune gunoaiele aruncate de cei iresponsabili. Ca şi noi el are tot două mâini. Însă, primarul şi consilieri pot şi trebuie să intervină cum am afirmat anterior prin măsuri informative, organizatorice şi corective pentru menţinerea curăţeniei, educarea cetăţenilor şi modernizarea comunei.

Care ar fi avantajele unei strategii verzi? În primul rând efectul imediat ar fi protejarea mediului şi oxigenarea comunei cu un aer proaspăt de civilizaţie. Imediat vor veni efecte în cascadă benefice comunităţii cum ar fi: noi locuri de muncă, creşterea valorii proprietăţilor, încurajarea întreprinzătorilor să investească în turismul rural, apariţia şi promovarea activităţilor de voluntariat, coeziunea societăţii şi sociabilizarea membrilor ei, etc. Am putea avea chiar surpriza ca în comunitate bălăneştenilor să apară noi membri. Cine nu s-ar muta într-un loc curat şi sigur în România de astăzi? Cu siguranţă există şi alte metode eficiente pentru menţinerea curăţeniei. Nu ar fi o ideea deloc rea ca celor ce inchiriază suprafeţe pentru păşunat să li se impună garanţii financiare iar în momentul când contractele le-au expirat, Primăria să verifice zona înainte de a li se înapoia depozitele. Voi ce măsuri propuneţi?

Duminică – 15 Noiembrie 2009/ Ottawa / Florin Munteanu

Atentat asupra pădurilor – „Mare Păcat”!

Vine iarna, odată cu ea şi frigul. Toţi avem nevoie de lemne. Unii dintre noi au pădure sau au cumpărat din timp de la diverşi furnizori(ocolul silvic din zonă sau posesori de terenuri forestiere). Alţii nu au şi nici nu au avut vreodată, dar taie şi vând. Fierăstraiele mecanice s-au înmulţit, odată cu ele şi furturile. Mă întreb ce poate face o persoană în vârstă, posesor de pădure, cum şi-ar putea apăra proprietatea? Răspunsul este dureros. Nu poate face mare lucru. Firme de pază şi protecţie a fondului forestier nu există cum nu există nici finanţe pentru aceste servicii. Poliţia este depăşită de situaţie, slab dotată de multe ori dezinteresată.

Anul acesta, unui unchi de-al meu i-au dispărut peste noapte mai bine de un hectar de pădure de salcâm. O îngrijea de la Revoluţie, de când a primit terenul în proprietate. Atunci copacii erau micuţi. Nu avea intenţia să o taie. După lungi investigaţii, cu ajutorul vecinilor a identificat o parte din marfă şi infractorii. A mers la Poliţie, a făcut plângere, a cerut percheziţie. Reacţia şefului de post a fost încredibilă. A luat cererea, a mototolit-o şi a aruncat-o la coşul de gunoi. Nici ameninţările nu au lipsit. Să fim clari, în acest caz persoana plătită din ban public, autorizată să intervină favorizează infractorul şi intimidează păgubitul. Mă întreb, ce încredere poţi avea atunci în Poliţie? Dacă Poliţia nu te ajută cum poţi tu păgubit să mergi în instanţă, cu ce probe? Funcţionează instituţiile statului la Bălăbăneşti? Unele da, altele nu sau depinde de şeful de post?

În primăvară, Primăria a avut un proiect de împădurire foarte eficient. Cei care primesc ajutor social au mers la plantat puieţi, câteva zile în diferite zone. Oameni necăjiţi cu hârleţul sau cazmaua de-acasă au plantat mii de copaci pe colinele Tutovei. Nici nu s-au înrădăcinat bine firavele vlăstare căci „fermierii deştepţi” cu turme de oi, capre şi bovine au şi trecut la păşunat în zonele recent împădurite! În zadar am aşteptat reacţia autorităţilor locale! Ea nu a venit. Nu e oare bătaie de joc? Unul dintre cei care au plantat cu părere de rău mărturisea: „ E mare păcat, căci i-am pus când ploua!” Aceşti oameni meritau lemne gratuite de la orice instituţie locală abilitată a statului. Trebuiau nominalizaţi, fotografiaţi şi puşi la loc de cinste la intrarea în Primărie. Munca lor treabuia şi trebuie respectată şi apreciată! Câtă dreptate avea consăteanul meu. Mare păcat să-ţi baţi joc de munca altuia!

Undeva într-un colţ de vie abandonată, s-a înfiripat pe neaşteptate o pădurice de salcâmi. Proprietarul era bucuros. Decât tufişuri de arbuşti spinoşi mai bine o pădure tânară. Însă planurile sale nu aveau să se materializeze. Unui vecin de prin mahala i s-au părut arborii tare potriviţi pentru haragi. A aşteptat Paştele şi în zi de sărbătoare s-a apucat de treabă. Numai că norocul nu i-a surâs şi a trebuit să-i abandoneze la locul cu pricina. Alt caz de lipsă de omenie. Cred că cea mai potrivită pedeapsă pentru acest nesimţit ar fi să planteze singur o sută de mii de puieţi. Să nu se poată odihni de spate.

Până nu se vor lua măsuri drastice de protejare a pădurii, la Bălăbăneşti legea junglei va fi singura care va domni. Alături de izvoare, soluri fertile şi vânt – pădurea este cel mai frumos dar al Divinăţii acordat Bălăbăneştilor. Faceţi un exerciţiu de imaginaţie. Închipuiţi-vă un Bălăbăneşti unde la tot pasul întâlneşti pădure frumos îngrijită, unde poţi trăi fără teama că orice inconştient retează, încarcă şi fuge, unde autorităţile locale pedepsesc orice furt sau tentativă de furt axându-şi strategia de dezvoltarea pe această bogăţie inestimabilă. Codrul ne-a salvat secole la rând de invazii, parcă aşa spune legenda satului! Codrul ne salvează de poluarea marilor corporaţii industriale! Codrul aduce ploaia şi vântul, recolta bogată şi liniştea sufletului. Teren la Bălăbăneşti este pentru toţi. Plantaţi copaci, nu distrugeţi păduri!

Dacă la capitolul împădurire Primăria comunei merită toată consideraţia şi respectul fiecăruia dintre noi pentru eforturile depuse (de ani buni în fiecare primăvară se plantează arbori la Bălăbăneşti), în privinţa ocrotirii şi protejării acestor areale putem spune cinstit că Primăria nu a făcut mare lucru. Trebuiesc luate măsuri de urgenţă pentru a stopa acest atentat ilegitim asupra fondului forestier comunal, indiferent de proprietar. Dacă s-a ajuns până acolo încât plopii de pe marginea drumului asfaltat, spre Lungeşti, să fie decojiţi, pentru a fi mai apoi doborâţi şi valorificaţi de indivizi certaţi cu legea este foarte grav. Mă întreb încă odată, de ce plătim Poliţia? Unde este serviciu de pază comunal?

Sâmbătă – 7 Noiembrie 2009/ Ottawa / Florin Munteanu