Archive for the 'Educație' Category



Râs cu plâns, balegă de mânz!

Mileniul III, Deceniul II,  an 2011, România 
Ecuația bucuriei: Bici(r)cleta pro-misă este direct proporțională cu șomajul de recesiune! În relație, datorită valorii neglijabile,  s-a ignorat coeficientul Ro ce exprimă alocația de stat, dar s-a luat în calcul riscul determinat de „valoarea de piață” a coeficientul exponențial F.M.I., risc ce ar putea amâna achiziția totală a bunului până la Paștele Cailor! 

Drept urmare achiziția bici(r)cletei se poate exprima simplificat cu ajutorul următoarei formule: Bi+Ci(r)+Cle + Ta = F.M.I*(Șo+Maj).

Se poate observa clar că, în cazul unei valori semnificative a coficientului F.M.I., nu vom mai încăleca pe bicicletă ci ne vom plimba prin sat cu cercul(circle = cerc, traducere dicționar tehnic englez-român)! Ce mai contează?! … F.M.I. se declară mulțumit de reducerea cheltuielilor bugetare efectuată de guvernul Boc!

Interpretare grafică: xpressbalabanesti

Un ministru pe placul companiei americane Monsanto

În anul 2005, într-o cablograma trimisă de Ambasada Statelor Unite de la București către Casa Albă, se menționează, cităm: „Valeriu Tabară este unul dintre cei mai sinceri și influenți susținători ai organismelor modificate genetic”(sursa – Wikileaks), iar „obiectivul ambasadei este să ajute România să intre în UE cu o industrie biotehnologică puternic dezvoltată, precum și cu o populație educată care să înțeleagă meritele biotehnologiei. Abandonând diplomația, frazele de mai sus ar putea fi interpretate asfel – susținătorul nostru care dorește și poate influența politic introducerea O.M.G.–urilor în Europa, prin România, este ministrul agriculturii Valeriu Tabără. Ne putem realiza acest obiectiv „ajutând” industria biotehnologică din România și poporul român, populație ce poate fi ușor manipulată(„educată”).

Ce drăguțe sunt companiile americane cu noi?! Imediat își face bază de semințe Monsanto la noi, punând încă un steguleț pe harta lumii. Vă vine să credeți! Ne oferă educație în domeniul biotehnologiei gratis (!!!), așa cum ne-au ajutat și la construcția autostrăzii! Vin să ne mai parcheze și niște F-16 lângă miguri! Vin și la Craiova, cu superproducția Ford! Vin, dar niciodată nu vin gratis!

Într-un interviu acordat pe 7 aprilie 2011 site-ului ziare.com cercetătorul Valeriu Tabără ne lămurește pe deplin cum stăm cu experimentele privind organismele modificate genetic la noi în țară, cităm: „Deocamdată s-au făcut niște experimente pe un prun și se mai lucrează la struguri, în special cei de masă (…)”.

Tot actualul ministru al agriculturii ne informează, citez: „România pierde anual aproape un miliard de euro pentru că nu cultivă soia modificată genetic, potențialul de producție la nivel național fiind de circa doua milioane de tone”(sursa Mediafax). Doar cantitatea și miliardul de euro sunt importante pentru d-l ministru Tabără, „fost director de proiecte de cercetare cu CNCSIV, unitatea de management a Băncii Mondiale, firma MONSANTO” (conf. C.V.–ului domniei sale). Sănătatea populației, poluarea mediului înconjurător, monopolul companiilor producătoare de semințe, eliminarea concurenței prin șantaj, mită și răzbunări, diminuarea calității produselor etc. – riscuri, costuri și de cele mai multe ori certitudini trăite de fermierii din întreaga lume (în special de cei americani), acolo unde legea a permis cultivarea O.M.G.–urilor, sunt factori despre care domnia sa nu suflă nici o vorbă. De fapt nu producția este marea problemă a agriculturii românești ci lipsa utilajelor performante pentru micii fermieri pentru a-și lucra terenurile, lipsa unei strategii de atragere de personal în acest domeniu, lipsa pieselor de schimb pentru parcul de tractoare U.T.B. încă existent în țară – companie falimentată de mafia locală cu sprijin extern, importul masiv de produse agricole din alte țări, lipsa unor subvenții echitabile, restrângerea sau eliminare comerțului direct producător – cumpărător etc. Acestea sunt unele din marile probleme ale agriculturii noastre. Stă pământul nemuncit și noi vrem O.M.G.–uri ?!! Aceleași opinii le regăsim și-n protestul a zeci de organizații non-guvernamentale din România precum și a partidelor ecologiste, cităm: „Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără nu vine cu soluţii de încurajare a agriculturii locale, tradiţionale, ci ne propune transformarea agriculturii într-o industrie agricolă bazată pe O.M.G.–uri, sub controlul marilor corporaţii în domeniu, Monsanto şi Pioneer” (secretarul general al Partidului Verde, Silviu Dumitru, nemulţumit de decizia Ministrului Agriculturii, care doreşte să producă în România soia şi porumb modificate genetic).

La nivel mondial, Mexic, Brazilia, S.U.A., Canada, țări din Africa etc. – peste tot unde marile corporații au pătruns, fermierii care nu li s-au alăturat au sărăcit sau pur și simplu au fost falimentați. Plantațiile le-au fost distruse sau ocupate și au ajuns pe drumuri. Mai mult, în multe cazuri sute de fermieri au fost șicanați, târâți prin tribunale și umiliți de avocații acestor corporații. D-l ministru Tabără știe acest lucru căci sunt zeci de documente, mărturii ale unor oameni de bună credință – fermieri, profesori și cercetători cu cărți de vizită impunătoare cărora le-a fost distrusă cariera. Țări ca Austria, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Bulgaria, Ungaria etc. au spus nu O.M.G.–urilor. Spre rușinea lor, politicienii noștri – într-o majoritate covârșitoare – au spus da! Iată mai jos cum au votat cei cărora nu le pasă de noi:

„Propunere legislativă privind interzicerea cultivării organismelor modificate genetic şi etichetarea unor categorii de produse” 24-11-2010 12:50

Prezenţi: 105; Pentru: 98; Împotrivă: 7; Abţineri: 0; Nu au votat: 0

Lista rușinii:(1) PD-L 40 (pentru), 1(împotrivă); (2) PSD+PC 28(toți pentru); (3) PNL 10(pentru), 6(împotrivă); (4) UDMR 7(toți pentru) și grupul INDEP. 13(toți pentru).

Au votat împotrivă: Mircea Diaconu, Frâncu Emilian, Luca Raymond, Boitan Minerva, Puiu Hașotti, Nicoară Marius -Petre toți de la P.N.L. și senatorul Urban Iulian de la P.D.-L.(sursă: http://webapp.senat.ro/)

Autor: Florin Munteanu

Sângele nu se face apă

526 de cărţi pentru Bălăbăneşti-Criuleni

* Despre preotul Gheorghe Stoica. În timpul Războiului de pe Nistru, directiva Tiraspolului, referitoare la el: „Dacă îl prindeţi, împuşcaţi-l!”*

Localitatea Bălăbăneşti de Galaţi este înfrăţită, şi nu de ochii lumii, cu Bălăbăneşti din raionul Criuleni-Republica Moldova. Reprezentanţii lor se cunosc între ei bine, în principal, prin intermediul vizitelor reciproce.

Ştiindu-se că la gimnaziul din Bălăbăneştii din stânga Prutului se resimte nevoia de cărţi pentru uz şcolar, inginerul Florin Munteanu, stabilit în Canada, a lansat, prin publicaţia sa on-line, citită în nordul judeţului Galaţi, apelul de a se dona cărţi pentru Basarabia – „Să ajungă cât mai multe, la Bălăbăneştii din Republica Moldova, plus liceul din Mălăieştii Noi”.

De partea practică a iniţiativei s-a ocupat, cu răspundere, profesorul Neculai Pământ. Numărul volumelor adunate, 526. Toate, potrivite pentru orice bibliotecă şcolară care se respectă. Provenite de la 12 donatori. Dintre aceştia, în fruntea listei, profesorul de istorie Viorel Balaban – predă într-o comună din judeţul Buzău şi geologul Iuliu Podaşcă, din Câmpulung Moldovenesc. Amândoi, fii ai satului Bălăbăneşti.

Plecarea spre Criuleni, joia trecută, la orele 5. Podul de peste Prut, de la Oancea, traversat fără dificultăţi. Ca mijloc de transport, un jeep. Costul carburantului, 700 de lei. Trei sferturi din această sumă, suportată de Primărie, prin grija domnului Dorin Codreanu, edilul-şef al comunei. Restul banilor, din buzunarele profesorului Pământ şi preotului Petru Moraru – dumnealor au însoţit transportul de cărţi către destinaţie.

La Bălăbăneştii de dincolo, când au ajuns, pe la 9.30, preotul care trebuia să-i întâmpine se afla la biserică – oficia slujba pentru Buna Vestire, pe stil vechi. Creştini adevăraţi, cei doi gălăţeni, fără să stea pe gânduri, păşesc în sfântul lăcaş, luând parte la slujbă.

Domnul Neculai Pământ: „Localitatea Bălăbăneşti, de Criuleni, nu are biserică propriu-zisă. Cea în care am intrat a fost amenajată de Sfinţia sa Gheorghe Stoica, într-un spaţiu ce a aparţinut stării civile. Întreg stocul de cărţi a fost predat după încheierea slujbei. Am observat la cadrele didactice din satul-gazdă, ca şi la Mălăieştii Noi, de altfel, unde există liceu, o dorinţă sinceră de a avea cât mai multe culegeri de texte şi exerciţii şi manuale metodice”.

La Prut, repet, nicio piedică în a-l traversa. S-au efectuat controlul de rutină al jeepului şi verificarea paşapoartelor, atât. Seara, la orele 21, profesorul Pământ şi preotul Moraru erau acasă. Misiunea, dusă la îndeplinire.

Autor: Ion Trif Pleşa / 11 aprilie 2011
Sursa: „Viața Liberă” Galați

Notă. În imagine prezentată mai sus primarii celor două comune, d-l Dorin Codreanu(stânga) și d-l Ion Sârbu(dreapta), semnează acordul de cooperare între instituțiile celor două localități surori. Evenimentul a avut loc în octombrie 2008, Bălăbănești, Basarabia în prezența unei numeroase delegații a autorităților comunale din comuna cu același nume din județul Galați.

Șase decenii de la trecerea în neființă a renumitului prefesor Gheorghe Tașcă

Luna trecută a anului curent, mai precis în data de 12 martie s-au împlinit 60 de ani de la trecerea în neființă a unui simbol al comunei Bălăbănești – prefesorul Gheorghe Tașcă, victimă a regimului comunist. Cu această ocazie am dorit să publicăm un articol, apărut în ziarul „Cotidianul” în anul 1993, text ce evidențiază profesionalismul, cinstea și dăruirea renumitului profesor.

Să nu uităm! Numele Tașcă reprezintă și cartea de vizită a comunei Bălăbănești fiind totodată o filă a istoriei satului.

echipa xpressbalabanesti

Profesorul Gheorghe Tașcă, mort în închisoarea de la Sighet (– într-o evocare filială –)

În ziua de 5 mai 1950, am trecut să-mi văd părinții care locuiau la parterul casei clădite de bunicul nostru Anghel Demetrescu, pe B-dul Carol la numărul 55. La etaj, locuiau sora și cumnatul meu împreună cu cei trei copii ai lor. Cel mai în vârstă din cei patru copii câți aveau, se afla jos, cu părinții mei și dormea în biroul tatei. Am trecut deci, să-i văd. Parcă-l văd încă pe tata în capul scării spunându-mi la revedere. Am vrut să ur scările și să viu fuga lângă el să-l sărut. Las că te sărut mâine, sunt grăbită, am spus și am plecat.

A fost ultima dată când l-am văzut, căci peste noapte a venit duba neagră. Unul din oamenii din dubă a sărit peste geamul deschis în biroul în care dormea nepotul meu, Andrei, a deschis ușa celorlalți, care au năvălit în odaia de culcare a părinților și au spus tatei să se îmbrace și să meargă cu ei pentru a da niște declarații. Tata nu-și găsea ochelarii și mama i-a dat pe ai ei. „Domnilor, sunt gata”, a spus tata și a plecat cu ei după ce și-a luat rămas bun de la mama și Andrei. Și așa a dispărut pentru totdeauna din viața noastră.

De la familiile altor demnitari, care au fost ridicați în aceeași noapte, am auzit că ar fi fost duși la închisoarea de la Sighet.

Sache Sucheanu (cumnatul lui Mihai Ralea), pe care l-am întâlnit peste câteva zile, m-a asigurat că tata este admirabil tratat, că locuiește și este hrănit mai bine decât noi ăștia din libertate!

La 1 iulie, au venit să scoată din casă pe mama și pe sora și cumnatul meu cu cei patru copii. Eu am fost singura care am scăpat, fiindcă locuiam în altă parte. Un judecător mă dăduse însă afară din apartamentul meu și mă „comasase” într-o odaie cu o prietenă cu care împărțeam apartamentul. Familiei mele i s-a interzis să scoată din apartament orișice afară de strictul necesar: un pat de fiecare om, un rând de tacâmuri, cearșafuri etc. Restul de mobilier, cărți, rufărie au rămas acolo. Mama, sora și cumnatul meu și copiii au primit o locuință în strada Lânăriei, pe lângă abator, fără apă, fără lumină elctrică, fără geamuri, cu scânduri putrede pe jos. Cumnatul meu a alergat să aducă apă în casă, să pună geamuri și să facă locuința cât de cât locuibilă. Sora mea lucra pe vremea aceea la Spații Verzi. De câte ori pleca, spunea: – Sunt grăbită, azi vin să facă racordul cu apa, cu electrica să pună geamuri și pardoseala. Colegii îi spuneau: – Nu vă zbateți atâta, mâine vin americanii! Noroc că familia mea nu-și făcea iluzii și a putut întâmpina iarna în condiții mai omenoase. Vecinii din B-dul Carol ne-au povestit că după plecarea familiei mele, a sosit un camion care a tras pe trotuar în dreptul biroului tatei. Din birou au aruncat cu lopata în camion întreaga bibliotecă care cuprindea cărți rare de colecție, reviste de după 1850, legate cu artă, cum era „Ghimpele”, biblioteca de istorie și de autori clasici rămasă de la bunicul meu, Anghel Demetrescu, cărțile de Drept și economie politică ale tatei, cărți de artă, – un adevărat tezaur bibli(…). Mi s-a povestit că toate cărțile au fost arse pentru a încălzi A.S.E. într-un moment de criză de combustibil!

La 13 aprilie 1952, am fos la rândul meu arestată și m-am întors acasă în primăvara lui 1954. Atunci am aflat că tata murise la Sighet, la 12 martie 1951. Hârtia care anunța moartea întârziase multă vreme din cauză că tata fusese înscris ca născut în comuna Lungești și nu Bălăbănești, fiindcă primarul, fiind din Lungești, trecea pe toți copii din alte sate ca fiind născuți în Lungești.

Tot în 1954, m-am întâlnit la niște prieteni cu D.R. Ioanițescu, care fusese arestat în lotul tatei. Spunea că el îi ducea lemne în odaie și, profitând odată când D.R. Ioanițescu revenise fără însoțitor, tata, care era foarte bolnav i-a spus: Spune alor mei că toate gândurile mele sunt pentru ei.

Popescu Necșești, pe care l-am întâlnit la alți prieteni, mi-a povestit că tata vorbea cu el și-i spunea despre toate îmbunătățirile pe care le plănuia la A.S.E. Odaia în care era deținut avea soba înfundată și de câte ori se făcea focul, tata deschidea geamul. Așa a răcit și a făcut pneumonie. Necșești îl auzea cum aiurea și ne chema mereu.

Sora mea a fost la Sighet să vadă dacă poate găsi vreo urmă spre al dezhuma și al aduce lângă noi. I s-a arătat un câmp, lângă Tisa, și i s-a spus: – E undeva, aici, sau, poate la cimitirul de lângă spital. Nici un nume, nici o cruce, nici o piatră. Cu toate că rămășițele pământești nu mai pot fi găsite, spiritul lui a rămas în sufletul foștilor lui studenți. De câte ori nu mi s-a întâmplat să-mi spun numele într-o instituție, în care mă aflam temporar, și să fiu întrebată: – Sunteți rudă cu profesorul? Și când spuneam că sunt fiica lui: – Ah! Doamnă, ce profesor am avut! Ce grijă avea de studenții lui chiar după absovirea facultății, cum se interesa ce slujbe aveau. De câte ori n-am întâlnit persoane acum în vârstă, care-mi mărturiseau: – Am fost în casa dvs., profesorul invita la masă, seara, pe cei mai buni studenți!

Când am avut odată nevoie de un ajutor pentru a obține o locuință, am fost sfătuită să mă adresez unui fost student al tatei, acuma guvernatorul Băncii Naționale. M-a primit imediat și, când m-am mirat de cât de iute ajunsesem la el, mi-a răspuns că numele profesorului Tașcă e cea mai bună carte de vizită. În fine, când în 1948, m-am prezentat la postul de dactilografă poliglotă, cu inima strânsă, având o origine burghezo-moșierească, am fost primită imediat și, surprinsă îndreptățit de această bunăvoință, am aflat ulterior că fusesem susținută chiar de către un activist amintindu-și că îi fusese cândva student tatei.

În timpurile grele, prin care am trecut, am fost mereu ocrotită de tata, căci studenții îl știau cât e de drept, de cinstit și de ajutător.

Pentru noi, copii, moartea tatei, departe de noi și lipsit de îngrijirile noastre în ceasurile cele mai grele, va rămâne întotdeauna, pâna la sfârșitul vieții noastre, o rană deschisă.

Autor: Cordelia Tașcă

Sursa: „Cotidianul” – Vineri 29 ianuarie 1993.

„Stele cu coadă”?!

Anul 1516 – „Vă leato 7025 noemvrie 8, semnu mare s-au arătatu pre ceru, că au strălucit dinspre miiazănoapte ca un chip de om, de au stătut multă vreme și iară s-au ascunsu în văzduh.

Așijdirea, curundu după același semnu, într-aceiaș lună, au fostu cutremur mare de pământu, într-o luni.” – Grigore Ureche -„Letopisețul Țării Moldovei”, p.143, Edit. de Stat pentru Literatură și Artă.

Anul 1529 – ”Războiul dintăi ce au făcut Pătru Vodă cu leșii la Pocutiia

Într-aceia auzindu-să la craiul această pradă ce au prădat Pătru Vodă, au trimis craiul pe hatmanul său, pre Tarnovschii, cu oastea. Într-aceia vreme semnu mare s-au arătat pre ceriu, carile multă vreme au stătut. …” – Grigore Ureche -„Letopisețul Țării Moldovei”, p.150 – 151, Edit. de Stat pentru Literatură și Artă.

Anul 1810, mai 10, s-au aratat comites, ste cu coada, cari au statut pân la 1812, avg(ust) 15. Text extras din lucrarea „Răzășii de Bălăbănești” – G.F. Tașcă (p. 239)

Anul 1811– ca o stea din cele neobicinuite s-au arătat despre miază-noapte la let 1811 și s-au ținut aproape de un an, cu coade stufoase, apuind despre zioa la apusul cel de mijloc. Și dupa acestea s-au mistuit, cum? Dumnezeu știi!

Anul 1819 – La 1(et) 819, iulie 19, s-au arătat doa stele cu coadă, una seara scapata la apusul mezenopți și alta dimineața răsare de la răsaritu miezinopți, însă coada îi merge spre apus. Să se știe că am scris eu (indescifrabil) Domnul să-l erte. 819, iulie 27.

Anul 1819, iar s-au arătat comites, ste cu coadă, iuni 18. Text extras din lucrarea „Răzășii de Bălăbănești” – G.F. Tașcă (p. 260)

Anul 1860, iunie 20, s-au aratat iar o stea cu coada, la deal spre meazănoapte și au ținut numai 12 zile. Text extras din lucrarea „Răzășii de Bălăbănești” – G.F. Tașcă (p. 407)

Anul 1996 Cazul Cerțești (sursa A.S.F.A.N. – Asociația pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate)

Despre cazul Certesti s-a scris destul de mult în presă, s-au difuzat și reportaje televizate. Profitând de invitația, care mi-a fost făcută de domnul Mihai Bădescu, să însoțesc în ziua de 12 august 1996 echipa de filmare a TVR1 la fața locului și să fac comentarii, împreună cu scriitorul Călin Turcu, la cele declarate de martori, am discutat cu numeroși localnici, conturându-mi o părere personală asupra celor petrecute.

În noaptea de 8 spre 9 iulie 1996 (în presă a apărut 7 spre 8!) plutonierul de poliție Marian Mancu și paznicul Marcel Rusu își făceau rondul prin comuna (satul) Cerțești (jud. Galați). În jurul orei 0.30, făcându-i-se foame, plutonierul Mancu vrea să se abată pe acasă să mănânce ceva. Locuința sa este într-un bloculeț de un etaj, aflat pe partea cealaltă a șoselei asfaltate față de postul de poliție. Intrarea în bloc se face prin spate. Polițistul urma să lipsească cel mult de zece minute; între timp paznicul Rusu urma să îl aștepte în stradă. Abia a trecut plutonierul de colțul blocului când a auzit un vâjâit ciudat și a simțit un curent puternic de aer. S-a întors și a văzut pe șosea ceva care “împroșca lumini colorate albastrui-roșietice și care făcea vum-vum”. În primul moment crede că e girofarul de la mașina unui echipaj al poliției din Galați venit în control. Apropiindu-se a văzut că obiectul era un OZN plutind deasupra șoselei iar lângă el se mișca un omuleț cu înfățișare neobișnuită. Strigă “paza!” Ca răspuns, Rusu, care se ascunsese, de frică, în șantul de la marginea drumului, vârât pe jumătate sub un podeț, la doi-trei metri de obiect, a scos capul din șanț spunând: “dom’ Marian Satana!”.

Autor – Dan D. Farcaș

Informații complete despre acest caz găsiți la adresa:
http://www.asfan.ro/cazul_certesti.htm

Notă. Am consemnat că în cazul Cerțești au fost martori oculari și din Bălăbănești, fapt confirmat de următorul comentariu de pe site-ul A.S.F.A.N. – cităm: „Din satul Bălăbănești am văzut, cum a coborât lumina între dealuri; pe direcția Băjenari-Bălășesti, după aceea am vazut reportajul la T.V.R. 1 de la Cerțești. Mult timp m-a urmărit acest fenomen inexplicabil.” – cuta (2011-02-12 ora 12:19:31)

Anul 2003 Cazul Pupezeni (sursa A.S.F.A.N. – Asociația pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate)

Primul martor la care am ajuns a fost Dumitru Gorga, care ne-a relatat ca în luna octombrie 2003, într-una din nopti, în jurul orei 01, ieșind afară, a văzut o lumină situată la 4-5 metri deasupra pădurii Aciua ce avea forma unui curcubeu ce se ridica și cobora permanent după care a dispărut. Diametrul luminii era de 20-30 metri iar durata observației aproximativ 10 minute.

Un alt membru al familiei, nepotul, în vârsta de 10-12 ani, a observat în altă noapte, în jurul orei 02-03, dupa ce urmărise la TVR filmul „Întoarcerea mușchetarilor”, o lumină mare cât un “lighean” deasupra pădurii.

Al treilea martor cu care am stat de vorba a fost Nistor Popa, în vârsta de aproximativ 65 de ani. Cu trei săptămâni înainte de sosirea noastră, el a observat o lumină verde, urcând și coborând, mare cât un “neon” rotund (dimensiune aparentă), în jurul orelor 02-03 noaptea. Precizează că știe ce sunt rachetele de semnalizare, dar ceea ce a văzut nu erau rachete de semnalizare. O săptămână mai târziu el a facut o a doua observație similară, constatând ca pădurea era luminată iar cerul senin.

Următorii martori ai unui fenomen asemănător au fost Victor Iacob și soția sa Zamfira. În jurul datei de 17-20 octombrie, în zona opusa padurii Aciua au observat o lumina de mărimea Lunii, ca o „stea cu coadă”, cu coada orientată în jos, având dimensiunea „unui lighean” și culoarea galbenă, care a stat în zona timp de o oră. Fenomenul s-a petrecut pe la orele 03 noaptea. Ei menționează că au vazut de trei ori acest fenomen.

Observarea a fost facută și de soția sa, Zamfira, dar aceasta a refuzat să vorbească, spunând că acestea sunt „semne Dumnezeiești”.

Autori – Gheorghe Cohal șI Ion Nuțu

Se poate citi întregul material la adresa:
http://www.asfan.ro/pupezeni.htm

Anul 2010 Bălăbănești, ultima semnalare

Bălăbănești, zona cu denumirea „Pe Deal”, în curtea din fața casei bunicilor, locuință paralelă cu DN 24D. În seara zilei de 14.08.2010, între orele 22 – 23, un obiect ciudat aparent în formă de stea cu coadă, culoare alb-gălbuie strălucitoare se deplasa în zig-zag pe direcția Pupezeni – Bălășești cu o viteză mare comparativ cu cea a unui aparat obișnuit. Obiectul a fost fotografiat cu o cameră digitală Sony DSC-W50, însă datorită distanței mari nu i se poate distinge clar forma. Ceea ce a surprins însă la vizualizarea pe calculator a unei fotografii (din cele câteva realizate) este apariția, în colțul din stânga sus a unui alt obiect opac în formă de sferă la o distanță mult mai apropiată (constatare făcută în raport cu dimensiunea obiectului în cauză și distanța dintre obiect și vârful pomilor fructiferi) comparativ cu obiectul luminos ce se deplasa straniu. La realizarea fotografiilor s-a luat ca punct de reper vârful unor pomi fructiferi aflați pe direcția obiectului luminos. Dimensiunea reală a fotografiilor este 1632 pe 1224 pixeli, rezoluție 72 dpi. Cele două fotografii prezentate sunt părți din fotografiile originale, ele nu au fost mărite ci doar decupate pentru a scoate în evidență obiectele respective. Pentru originale ne puteți contacta la adresele noastre de e-mail.

Notă. De-a lungul timpului, în zonă au mai fost semnalate și alte apariții, curioase să le spunem, însă nu le-am putut consemna întrucât persoanele în cauză fie nu doresc să le fie dezvăluită identitatea, fie și-au încheiat demult socotelele părăsindu-ne sau și-au schimbat domiciliul. Însă, mi-au povestit că în primii ani de după 89, când oamenii își păzeau recoltele noaptea, au fost văzute deasupra pădurii, pe direcția Cotoroaia, „globuri de lumină cu coadă” ce luminau noaptea pădurea. Invităm turiștii, pasionații de fenomenul U.F.O. sau „vânătorii de obiecte neidentificate” cu obiectivele la Bălăbănești, Pupezeni etc pentru a se documenta și aduna informații la față locului.

Autor: Florin Munteanu

Refrene lirice fulgerânde

Hirotonit când ochii mei primeau binecuvântarea luminii, poetul preot Theodor Damian nu conteneşte să surprindă prin cuvântul său Un cuvânt ce pendulează neîncetat între laic şi mistic, între întuneric şi lumină – Întunericul este / lumina noastră / în timp ce adevărata lumină / ne taie la oase(1) sau Există o lumină dincolo de lumină / acolo unde arderea arde / şi ochiul îşi vede vederea-n retină(2) -, trenând binefăcător suflul liricii blagiene. Metafora dominantă a poeticii blagiene stă sub semnul luminii, un liant al sufletului uman cu lumina începutului: Lumina ce-o simt / năvălindu-mi în piept când te văd, / oare nu e un strop din lumina / creată în ziua dintâi, / din lumina aceea-nsetată adânc de viață(3)?

Timp de 15 ani(4), încrezător și dăruit preceptelor Bisericii Ortodoxe, trudește în curăție la zidirea altarului său launtric, excesiva supraveghere impusă de regimul communist determinându-l, în cele din urmă, să-și poarte pașii în locuri mai puțin poluate ideologic. Căutând spusei sale lirice un refugiu înălțător, în 1988 obține o bursă de studii la Princeton University, doi ani mai târziu obținând titlul de Master în Teologie. Spirit explorator și exigent cu sine, se abbiționează să-și continue studiile doctorale(5) la New York, ceea ce nu-l va împiedica să scrie și să simtă românește: cultura română / s-a botoșenizat definitive / Peste New York este / toamnă fără motiv(6).

Intelectual rafinat, mult râvnitor și dornic de propovăduire a Logosului divin, versul său devine o interfață între teologie și filozofie. Însuși titlul cărții Rugăciuni în infern, asupra căreia ne-am oprit, e un prilej de a reflecta la duplicitatea spirituală a omului rugător, transfigurat nu din pricina intensității căinței sale, ci din întărâtarea poftelor lumești. Întreg volumul, abundând de metafore cu adevărat grăitoare, ilustrează darea de seamă despre ceea ce înseamnă trăire conștientă a destinului uman: darea de seamă / e casa ta în care locuiești întru / lungime de zile / poţi fi fericit acolo şi protejat / depinde de ce temelie i-ai pus (7). Se poate bănui, deci, interesul cu care este primit fiecare volum de poezii(8) al autorului de față din ecourile dinpresa românească. Mai mult, aprecierea finală din prefața scrisă de redutabilul critic literar Nicolae Manolescu, cum că Theodor Damian e un poet în toată puterea cuvântului(9), confirmă profilul unei personae înzestrate cu un condei însetat de adânc: M-a cuprins setea / de adânc / Mă cuprinde mereu(10).

Un poet introvertit, adesea îndoit de crezul său „prin însuși sufletul său” / mi s-a spus / dar nu mi s-au dat detalii / când, cum cât timp / și ce fel de sabie va fi / pentru că iată au trecut deja prin el / mai multe sîbii / și nu știu dacă vreuna din ele / a fost cea prorocită / sau dacă trebuie pe alta s-aștept / eu / oaia rătăcită(11), ne îndeamnă să ne aplecăm cu gravitate cugetele și sufletele. Este modalitatea prin care poetul vrea să ofere lectorului, cu delicatețe, reperele necesare, chiar esențiale, ale Învierii: Învierea e-n noi / și nu putem scăpa de ea cum / nu scăpăm de ziua cea de apoi / Ea este rădăcina fără de care / rădăcina noastră cea de toate zilele / călătorim în ea dus-întors(12), oferind noi orizonturi lirice, mult mai apropiate de ipostazele provizoriei clipei, fapt ce amplifică valoarea versului său. Fascinant, dar și riscant totodată, căci propune o abordare cu deschidere spre lume a religiosului, poezia sa devenind și altceva decât psalm șI rugăciune. Și bine face. Poezia din acest volum se citește ca o realizare în sine, invitându-l pe lector să descopere un poet teolog modern, care îndrăznește să ofere o perspectivă plurivalentă: filozofică, metafizică, ludică. Am avut întâlnire cu metafizica / Fizica n-a venit / a venit numai meta / (…) / Noroc că fizica n-a venit / căci m-am putut juca cu meta / ca o sămânță ascunsă-n / altarul alcătuirii / ca un duh ce ține barierile / firii(13). Într-un astfel de ritual inițiatic, în care fiecare rostire lirică se încarcă de sensuri, ești lăsat să te contaminezi de fulgerândele adevăruri esențiale.

Avem convingerea că poezia lui Theodor Damian este un bun universal și că ea se alătură marilor valori ale spiritului uman: Ființa este mai departe decât întreaga ființare și este totuși mai aproape de om decât orice ființare, fie aceasta o piatră, un animal, o operă de artă, o mașină, fie ea înger sau chiar zeu. Tot astfel, enigmatică și aproape de starea eului este și materia auzită de poet, față de care se deschide, în afară oricărui orgoliu, ca un rostitor confin(14). Așadar, o fericită și mult-dorită întâmplare a eliberării sinelui din carcera neputinței, asta ne oferă acest poet, un poet dintre cei condamnați să simtă realitatea în metafore.

(1). Theodor DAMIAN, Rugăciuni în infern, Ed. Axa, Botoșani, 2000, poezia Sfială, p.13

(2). Ibidem, poezia Există o lumină dincolo de lumină, p.25

(3) Poezia Lumina o regăsim în volumul de debut al lui Lucian Blaga, Poemele luminii (1919)

(4) Pe seama parohiei Ibănești-Dorohoi este hirotonit în 1973, slujind o vreme la Hăneşti (jud. Botoşani). În 1978, devine cel mai tânăr protop din România la catedrala Dorohoi, un an mai târziu obţine o bursă de studii la Institutul Ecumenic din Bossey, Elveţia. În perioada 1980-1983 slujeşte la Biserica „Sf. Trei Ierarhi” din Lausanne, unde înfiinţează şi cenaclul literar Mihai Eminescu, editând și revista Adusu-mi-am aminte. Revine în 1983 la Dorohoi la Protopopiat, transferându-se în 1986 la Sibiu ca secretar de redacție la Telegraful Român și revistele mitropolitane.

(5) În martie 1993, Theodor Damian obţine titlul de doctor în Teologie, la Fordham University, New York, an în care înfiinţează şi Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, cu Biserica Română „Sf. Ap. Petru şi Pavel” şi cu cenaclul literar Mihai Eminescu. Înfiinţează şi revista de cultură şi spiritualitate românească Lumină lină, pagini în care se regăsesc multe condeie româneşti.

(6) Theodor DAMIAN, Rugăciuni în infern , poezia Toamnă, p. 70

(7) ibidem, poezia Iar tu când îți faci darea de seamă, p.35

(8) Amintim volumele: Liturghia Cuvântului, volum bilingv, Tremian Co., Klamath Falls, Oregon, 1989, Lumina Cuvântului, Ed. Libra, Bucureşti, 1995, Dimineața Învierii, Ed.Axa, Botoşani, 1999

(9) Prefață semnată de Nicolae Manolescu în Theodor Damian, Rugăciuni în infern, p.8

(10) Theodor DAMIAN, Rugăciuni în infern, poezia Toamnă, p.88

(11) ibidem, poezia Prin însuși sufletul tău, p.28

(12) ibidem, poezia Ne trebuie roșcove, p.32

(13) ibidem, poezia Meta, p.53

(14) Martin HAEIDEGGER, Originea operei de artă, trad. de Thomas Kleininger și Gabriel Liiceanu, Ed. Univers, București, 1979, ediția a II-a, Ed. Humanitas, București, 1996, p.48

Autor: Daniela Gîfu

Sursa: Revista „Bucovina Literară”, revistă fondată de Societatea Scriitorilor Bucovineni la Cernăuți în 1941

Ave Severin-uns, moriture te salutant!

Cum s-a făcut Severin-uns remarcat?

În anii 90, intervievat de „Academia Cațavencu” era extrem de îngrijorat de prezența atomilor de hidrogen în componența moleculei de apă. La 2 iunie 1997 a participat la ciopârțirea țării, în calitate de ministru de Externe al României (12 decembrie 1996 – 29 decembrie 1997); a coordonat negocierile privind semnarea tratatului cu Ucraina consfințând cedarea insulei Șerpilor, a nordului Bucovinei și a Bugeacul. Tot în anul 1997 susținea că deține o listă cu nume de ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete care lucrau în presă. Nu era exclus, însă nu a prezentat niciodată lista, prin urmare două luni mai târziu a demisionat din funcția de ministru de Externe.

Actualmente este P.S.D-ist de frunte, europarlamentar, totodată „consultant” la negru (în cazul de față virtual șpăgar)!

Acta est fabula!

Săptămâna trecută am aflat, fără să vrem, cu ce se mai ocupă europarlamentarul social-democrat la Bruxelles. Diversele activități ale trimisului nostru în Parlamentul European au atras însă și atenția jurnaliștilor. Cum era și normal Severin-uns a acordat consultații, pardon interviuri. Un grup de interese (în realitate jurnaliști de la „Sunday Times”) a reușit să-l influențeze să le treacă amendamentul pentru suma de 12,000 de euro echivalentul a două, trei zile de consultanță!! Mită-canul a mușcat! (cunoscătorii de limbă engleză pot accesa adresa de mai jos):

http://www.youtube.com/watch?v=An9Yo_gyYYQ

Nu numai că acest „guzgan” a fost prins cu mâța-n sac dar nu are nici bunul simț să demisioneze din toate funcțiile politice cum a făcut-o colegul său austriac. Susținut tăcut de liderii social-democrați, Severin-uns pledează, continuu – pe orice post de televiziune, nevinovat (cităm): „Nu sunt corupt şi cu certitudine pot să vă spun că sunt incomod. Nu au venit să scape de un corupt, ci să scape de un om incomod”.

Și totuși, cu mânuța lui scumpă, a trimis mesajul prin care-i înștiința pe jurnaliștii englezi că le trimite factura pentru serviciile prestate. Eu europarlamentar P.S.D., de România (cităm): „Vă anunț că modificarea dorită de către d-voastră a fost făcută. Vă trimit deci o factură de 12.000 de euro pentru ‘servicii de consultanță în ceea ce privește modificarea codului din Directiva 94/19/CE, Directiva 2009/14/CE’”.

Că-i plac euroii făcuți șmecherește nu mai există dubiu, metoda se practică cu succes pe sume stupefiante în Europa și Nord America, însă ce facem cu tratatul căci ni l-a atârnat de gât în cel mai josnic mod posibil?!

Notă. Iată cum au decurs lucrurile în momentul semnării tratatului cu Ucraina (sursa Wikipedia, respectiv cotidianul „Ziarul”- închis peste noapte de foștii securiști pe 9 iunie 2008):

„Zilele trecute a încins spațiul public declarația lui Traian Băsescu care a acuzat practic de trădare a intereselor nationale “echipa regimului Constantinescu” – respectiv ministrul de Externe Adrian Severin , care a participat la cedări rușinoase în favoarea Ucrainei, în 1997. Acesta din urma a sărit ca ars, pretinzând ca “Tratatul a constituit un act aducator de liniște și stabilitate regională”. Ceea ce a omis Severin să precizeze, dar ZIARUL a aflat de la diplomatul Aurel Preda, este raspunderea directă și personala a fostului ministru de Externe în cedarea Insulei Serpilor, teritoriu romanesc, către Ucraina, printr-o inserție în textul Tratatului negociat deja, care l-a uimit pâna și pe șeful delegației ucrainene, Buteiko. Severin a intrat în camera de la Ministerul Afacerilor Externe unde se executa colaționarea textului Acordului și a spus ca are o propunere, la care Buteiko, șeful delegației ucrainene, a avut un gest nervos, trantindu-și ochelarii pe masa. Propunerea adresată de ministrul de Externe român a fost: în rândul patru de jos se pune virgulă, dupa Insula Serpilor, și se adaugă “care aparține Ucrainei”. Lui Buteiko nu i-a venit să creadă și s-a adresat în rusă – paftarite pajalusta ; repetați, va rog!, iar Severin a reiterat fraza, după care Buteiko a reluat discuția, în engleză, murmurând – Isle of Serpents, comma, “belongs to Ucraine”! Bătrânii țărănisti au vrut să voteze contra textului Tratatului, de aceea prevederea legată de Insula Serpilor a fost introdusă în Acordul conex. Dumitru Ceaușu, i-a “prelucrat” pe țărăniști susținând că “România, pentru a intra în NATO, trebuie sa privească în viitor și să renunțe la trecut”. S-a dovedit însă ca a fost o cacealma pretextul cedărilor către Ucraina în schimbul intrării României în NATO la Madrid. Poporul român însa nu a fost intrebat prin referendum – daca este de acord să cedeze Insula Șerpilor, o parte a teritoriului național românesc, ucrainenilor. Ceea ce încadreaza manipularile celor din MAE și ale ministrului Adrian Severin la rubrica trădare națională.”

Autor: Florin Munteanu

Albinele au „cârlig” la preotese

Curs de calificare în meseria de apicultor
* 240 de ore, în compania albinelor lui Cornel Lificiu, din Puricani *

Încă un curs de calificare în meseria de apicultor, cu durata de trei luni, organizat pentru nordul judeţului Galaţi de către Camera Agricolă. Cel care răspunde efectiv de catalog şi de acurateţea lecţiilor, inginerul Verginel Enache, de la Centrul Local de Consultanţă Agricolă.

Ca o paranteză, despre acesta: dacă într-o bună zi s-ar pune problema să se deschidă la Bereşti un curs profilat pe avioane, tot pe el ar cădea măgăreaţa! Calm, pregătit multilateral şi renumit pentru că nu lasă repetenţi. El însuşi apicultor cu viitorul în faţă!

Numărul elevilor săi de azi: 28. Tineri, domniţe, două preotese, o profesoară venită de la Codlea, începători în ale albinăritului dar şi producători de miere experimentaţi. Taxa de înscriere, 250 de lei. Teoriei, 126 de ore alocate; practicii, planificată să se ţină în stupina lui Cornel Lificiu, de la Puricani-Valea Horincei – 240.

Deţinând 300 de stupi, horinceanul are ce le arăta învăţăceilor şi despre ce vorbi: dotare tehnică, tratamente sanitar-veterinare, experienţă comercială, contabilitatea cheltuielilor, legislaţie, avantajele oferite celor cu iniţiativă de zona meliferă Bereşti-Găneşti. Kilogramul de miere de salcâm veritabilă se vinde cu până la 20 de lei.

Cinstit vorbind, pe Alina Roman, din Rădeşti, ca proprietară a 130 de stupi, o interesează obţinerea certificatului de calificare, să poată accesa după aceea, şi în baza lui, dacă se va hotărî să facă acest lucru, bani europeni pentru dezvoltarea afacerii sale. Nela Racoviţă, din Tălăşmani, la fel – n-ai patalama la mână, ai de pierdut chiar dacă munceşti zi-lumină.

Cristina Rizea, din Băneasa, altă fată deşteaptă: „Vrea Uniunea Europeană să-i arăt certificatul de apicultoare? Să mai aibă răbdare până la sfârşitul lunii mai…”

Preoteasa Anişoara Chirilă, din Bereşti-târg: 200 de stupi! Nu-i lipseşte nimic, în afară, bineînţeles, de documentul de calificare, cu denumirea unui minister în antetul său. Dacă alţii au reuşit să obţină sprijin european, de ce n-ar reuşi şi ea! Este colegă de curs cu…soacra sa, doamna Chirilă, funcţionară la Primăria Bereşti-Meria. Preoteasa din Balinteşti, Dana-Gabriela Chelm, cu studii universitare serioase, a apărut şi ea la orizontul albinăritului sistematic.

Autor: Ion Trif Pleşa
Sursa: „Viața Liberă” Galați – 7 martie 2011

Cartea unui „sat de răzăşi”

* Comună cu drapel propriu, stemă şi monografie *

Adusă, nu uşor, până la stadiul de carte pe care astăzi se scriu autografe, „Monografie. Bălăbăneşti, un sat de răzăşi” e o însumare de lumini greu de dimensionat, extracţii din vechimea acestei aşezări moldave, ştiinţă, informaţii.

Apărută în Galaţi, la Editura Zigotti, la sfârşitul anului trecut. Lucrare de 330 de pagini! Autorii ei, în ordinea de pe copertă: Neculai Pământ, Delia-Elena Guţă (Pământ) şi Florin Munteanu.

Cel care, cum spun românii, s-a înhămat cel dintâi la o astfel de muncă dificilă, domnul Neculai Pământ – originar din Lieşti, profesor de istorie-geografie, cu un „Dicţionar de geografie” înscris în fişa sa de om de condei.

A „ars” pentru monografia Bălăbăneştilor 38 de ani. Fiica sa, Delia Guţă, ca specialistă în topografie şi cadastru, s-a ocupat de hărţi. Cel de-al treilea coautor, Florin Munteanu, inginer stabilit în Canada, a contribuit cu date referitoare la biserici.

Monografia este pe măsura stemei Bălăbăneştilor, comună care dispune şi de drapel propriu – îl puteţi vedea, reprodus, la pagina 188. Virtuoz al faptului istoric, profesorul Pământ pune la temelia cărţii sale documentul.

Prudenţa în raportarea la domnitorul Ştefan cel Mare, lăudabilă: scuteşte cartea de căderile în păcatul pe care alţi autori de monografii – grăbiţi – nu l-au putut evita. Considerându-se, şi pe bună dreptate, ca fiind sigură, „Carte de judecată de la Ştefan cel Mare” (5 decembrie 1460, Bârlad), deschide în chip convingător edificiul cărturăresc în discuţie.

Semnificativă este vechea denumire a aşezării – Româneşti, susţinută cu argumentaţia unei legende prezentate în patru variante. Acestea, prin elementele de situare geografică, precizarea numelor unor stăpâni de moşii, menţionarea prezenţei perturbatoare a tătarilor se întâlnesc în punctul fix Bălăbăneştiul de demult. N-au fost uitate – ca să vedeţi cât de departe s-a mers! – nici măcar roua, chiciura şi ponderea brumei. Toponimie locală.

Personalităţi, atâtea câte au încăput în arcul început cu Sf. Rafail, prăznuit pe 21 iulie, şi Ştefan Procopiu, savant, fost în două rânduri membru în comisia pentru recomandări la Premiul Nobel şi continuat cu poetul Ion Zimbru, fiu al acestor locuri. Economie (şi nu cu linguriţa!), pomenirea eroilor, un glosar ce începe cu acţiunea managerială şi se termină cu zonă rezidenţială. Mai pe scurt, o monografie valoroasă. Vă îndemn să o citiţi!

Comentariu foto: Profesorul Neculai Pământ în “laboratorul” din care a ieşit monografia satului de răzăşi Bălăbăneşti

Autor: Ion Trif Pleşa

Astăzi 10 martie 2011 – sursă: „Viața Liberă” Galați

Despre ”jumătate”

Pentru că mâine este ziua femeilor mi-am zis să scriu câteva cuvinte despre căutarea ”jumătății”. De ce ghilimele? Pentru că este incorectă această exprimare. Dacă presupun că îmi caut jumătatea înseamnă că nu sunt un om întreg, că îmi lipsește ceva. Ori acest lucru nu este deloc adevărat. Fiecare om este un întreg, nu-i lipseșe nimic, iar ceea ce caută este de fapt un alt om cu care să rezoneze în mod armonios, un alt întreg.

De unde vine problema asta cu jumătatea și cu faptul că oamenii nu se simt întregi decât alături de cineva? Pai zic eu, tot din faptul că oamenii nu se cunosc pe ei însiși și pentru că, lăsați singuri doar cu sinele lor, se simt mai caraghioși și mai stingheri decât în prezența unui străin.

Dacă îți petreci viața căutând jumătăți, jumătăți găsești. Nimeni nu va fi o jumătate perfectă pentru nimeni niciodată pentru că pur și simplu nu există așa ceva. Cred că la nivel de reprezentări mentale s-a folosit ideea asta cu jumătățile pentru a ilustra cât mai bine nevoia de a găsi perfecțiunea. Și uite așa cuiva, probabil unui om plictisit de vreo întrebare de genul – ce cauți? – i-a venit în cap să deseneze două jumătăți de inimă și să zică uite domle asta caut, o jumătate, și-ți desenez ca să înțelegi mai bine. Și năzbâtioșii au luat de bună fază cu desenul și au perpetuat ideea de jumătate.

Consecințele ideii de jumătate au fost și mai nefericite. Așa toată lumea s-a așezat confortabil în fotoliu sau pe canapea și a început să viseze la o jumătate perfectă care ar face așa și așa. Onest vorbind – daca nu ai un picior, sa zicem dreptul, ce faci? Cauți un tip sau o tipă care nu are piciorul stâng? Faci cu persoana aia un întreg? Ajungem la un absurd.

Mai rău, jumătatea capătă iz de perfecțiune. Caut jumătatea perfectă, fără defecte. Ei, nu mai spuneți! Cine a mai pomenit așa o trăsnaie ?! Uneori nu doar defectele pot fi deranjante ci și calitățile. Mai degraba este tolerat un viciat, decât un ascet. Viciatul mai merge la o băuta, mai calcă prin străchini, ascetul nu face nimic din toate astea și te mai și ceartă pentru prostiile pe care le faci sau vrei să le faci. Caut un partener sincer, dar în momentul în care s-a găsit cineva care spune verde-n față cum stă treaba, nu mai e așa fain, era totuși de preferat o jumătate de adevăr, sau o minciună.

Dar cum poate fi jumătate din ceva perfectă? E o contradicție la nivel de interpretare logică.

Și dilema dilemelor – care jumătate? De sus sau de jos? Din stânga sau din dreapta?

Ei bine, dacă există iubirea perfectă, și subliniez dacă – personal am unele îndoieli – aia e totdeauna o ceva care se întâmplă între două ființe întregi care împreună formează un alt întreg care-i conține pe amândoi dar care în acelați timp are un caracter propriu. Și ca să desenez și eu: mulțimea elementelor A plus mulțimea elementelor B reunite formează mulțimea elementelor C care deși conține tot ce e în A și B e totuși distinctă, de aia e și notată cu C :)))).

De ce formează un tot distinct? Pentru că uneori țelurile unui cuplu nu sunt neapărat și țelurile ambilor, dar se fac concesii astfel încât cuplul să dăinuiască și să evolueze. De exemplu, A își propune să își cumpere un telefon nu știu de care, dar cuplul are nevoie de o mașină de spălat nouă pentru că cea veche e făcută praf. A va face concesii și astfel se va cumpara mașina de spălat de care au nevoie amândoi.

Încă ceva și închei articolul – când e vorba de a uni două jumătăți, o să ne mai apară în cale o problemă – problema lipiciului. Obișnuiți cu lucrurile românești sau chinezești nu ne vom bucura multa vreme de un adeziv foarte bun. Dar când un întreg se alătură altui întreg, atunci e vorba despre o adeziune bazată pe voința liberă a fiecăruia, pe discernământ, pe dorința de stabilitate și parteneriat. Iată un întreg puternic și nu unul fisurat sau casabil ca cel al jumătăților.

Pentru Bălăbănești cu drag, Diana – Sorina Bodia, avocat. Și prin mine curge niscaiva sânge de răzeș de la Bălăbănești.


Acces brosura de prezentare monografie

Meteo Bălăbănești

Vă dorim o zi plăcută
September 2021
M T W T F S S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930