Archive for the 'Media despre Bălăbănești' Category

Bălăbăneşti şi “Xpress Bălăbăneşti” în presa centrală

Bălăbăneşti, o localitate în legătură online cu fiii satului plecaţi în Canada şi Statele Unite

Ticu Ciubotaru – Joi, 31 Decembrie 2009

» Un canadian de origine română din Ottawa, provincia Ontario, a făcut un ziar online pentru a promova localitatea natală, despre care afla de pe internet doar ştiri negative.

» “Nimeni nu investeşte într-o localitate de care nu a auzit”, este unul dintre motivele care l-au determinat pe Florin Munteanu să demareze acest proiect.

Bălăbăneştiul, o localitate situată la graniţa dintre judeţele Galaţi şi Vaslui, are un ziar online, “Xpress Bălăbăneşti”, prin care localnicii au acces la informaţii utile, iar fiii satului, plecaţi peste mări şi ţări, au ocazia să îşi revadă locurile natale, prin intermediul fotografiilor postate la secţiunea “Album Foto” a site-ului. “A trecut mult timp de când nu am văzut locurile acestea. Îmi era cumplit de dor de tot ceea ce este acolo. Mi-e dor de pământul pe care au călcat bunicii mei şi de copilaria mea petrecută acolo în vacanţele de vară. Va mulţumesc din inimă”, scrie dr. Corina Baltagi, din Houston, Texas, Statele Unite. La Secţiunea “Servicii Publice”, sătenii afla informaţii utile despre administraţia locală, profesorii şi şcolile din comuna, cabinetul medicului de familie, graficul transportului maxi-taxi, mersul trenurilor, prognoza meteo etc. Ziarul are şi secţiuni în care sunt trecute în revistă personalitaţile comunei, primari, preoţi, profesori, medici, începând din sec. 18, dar şi date despre fiii satului, care acum sunt scriitori, publicişti, universitari, medici sau sportivi şi cu care comuna se mândreşte. Sunt postate articole ce descriu oameni şi locuri din cele patru sate ale comunei, iar la “Forum” sunt postate poezii sau eseuri scrise de profesorii din comuna. Secţiunea “Blog” este dedicată valorilor româneşti, Basarabiei, memoriei lui Grigore Vieru şi Gheorghe Dinică, dar şi primelor automobile produse pe teritoriul României, automobilul “Marta” şi automobilul “Malaxa”. Înainte de Crăciun, zeci de copii din comuna şi-au postat scrisorile către Moş Crăciun, în română sau în engleza, iar multora dintre ei “Moşul” le-a trimis, din diaspora, darurile pe care şi le doreau.

Proiect lansat de peste Atlantic

Ziarul online “Xpress Balabanesti” a fost realizat şi este administrat de un fiu al comunei, Florin Munteanu, care acum locuieste în Canada, la Ottawa, şi şi-a dorit să promoveze localitatea natală utilizând platformele Wikipedia, Facebook şi YouTube, să promoveze talentele din zona şi valorile româneşti, dar şi să încurajeze activităţi de voluntariat, educative şi sociale. S-a gandit la acest proiect, pentru că în Canada se confrunta fie cu o lipsa a informaţiilor, fie cu o deformare a imaginii reale a locurilor natale: “Ideea realizării unui cotidian electronic a venit în 2006, când am constatat că mare parte din informatiile referitoare la aceste locuri erau rare si de obicei negative. Practic, citeam articole despre crime, violuri, sărăcie şi foarte rar despre lucrurile frumoase din comună sau zona de nord a judeţului Galaţi”, ne-a declarat Florin Munteanu.

Leac împotriva indiferenţei autorităţilor

Din Canada, iniţiatorul ziarului online a realizat că autorităţile locale nu fac mai nimic pentru dezvoltarea localităţii şi şi-a spus că a venit vremea ca el, de peste Altantic, şi echipa de “ziarişti” din Bălăbăneşti, cu care colaborează, să încerce să facă ceva pentru localitatea natală: “Un alt factor care ne-a convins şi ne convinge în continuare a fost dezinteresul autorităţilor locale de a promova aceste locuri. Noi nu vedem o dezvoltare a zonei fără a încerca să o promovezi, fără să comunici rapid şi eficient. Nimeni nu investeşte într-o localitate de care nu a auzit niciodată”, ne-a declarat Florin Munteanu. Proiectul este derulat pe o perioada de 5 ani, când va fi editat şi un almanah. Atunci va fi luată şi decizia daca proiectul va continua sau nu: “Dacă analizele pe care le vom face nu sunt pozitive, işi va inchide activitatea. Dacă vom constata că scopul acestui proiect a fost îndeplinit, vom continua sub o forma îmbunătăţită”, a mai precizat realizatorul publicaţiei online.

Sursă: http://www.romanialibera.ro/dobrogea/a173641-un-canadian-din-ottawa-a-facut-ziar-online-pentru-localitatea-natala-din-romania.html

Mulţumim cotidianului “România Liberă” pentru promovare. A fost o surpriză deosebit de plăcută, care a venit exact când ne aşteptam mai puţin, în ultima zi a anului 2009. Vă aşteptăm la Bălăbăneşti cu drag, cu atât mai mult cu cât ne propunem să realizăm şi alte proiecte educative interesante. Nu în ultimul rând, am dori să mulţumim colaboratorilor noştri – echipei “Xpress Bălăbăneşti”, în special domnului profesor Pământ Neculai pentru materialele trimise(sper să ne reîntâlnim în 2010), cotidianului “Viaţa Liberă” Galaţi şi tuturor celor care ne sprijină şi susţin.  

Galatiul, județ cu plămânii sfârtecați

Unde sunt pădurile de altădată?

Padurea! Candva, o zicala spunea: “Padurea e casa si masa vanatului”. Cu vreo doua mii de ani in urma, pamantul romanesc era acoperit in proportie de 70 la suta cu paduri. Este mult de scris despre rolul padurii in continuitatea poporului roman. Timp de un mileniu, padurea a insemnat adapost, un aliat puternic in razboaie, o sursa importanta de venit, o forma sigura de supravietuire, un plaman verde si sanatos. In timpurile moderne, dintr-odata am simtit dureros ce inseamna disparitia padurii. Pentru prima data am realizat golul imens creat in jurul nostru de taierea unui copac. Vorbim, inainte de orice, de schimbarea dramatica a climei. Galatiul avea la un moment dat o padure intinsa pe trei sferturi din tinutul Covurluiului, cum era pe atunci, si a ajuns astazi sa aiba doar opt la suta din teritoriu ocupat de paduri. Si suntem polul secetei din Romania.

Candva aveam 70 la suta paduri!

Ca sa ajungem sa vorbim de timpurile moderne, merita sa facem un scurt istoric. Conform unei harti a istoricului David, realizata in 1939, in urma cu vreo doua mii de ani, actualul teritoriu al judetului Galati era impadurit in proportie de 70 la suta. Ipoteza este sustinuta si de existenta urmelor unui sant de aparare, construit de vizigoti la limita masivelor paduroase existente in jurul anilor 800 e.n. Acest sant de aparare avea urmatorul traseu: Barbosi-Cudalbi-Matca-Corod pana la raul Barlad.

In epoca asa-zisa moderna, in anii 1762-1769, a fost intocmita o harta a Moldovei de catre inginerul austriac F.G. de Bawr, gravata la Amsterdam in 1781, din care reiese ca actualul teritoriu al judetului era impadurit in proportie de 60,2 la suta. In anii 1853 se intocmeste o harta de catre armata rusa, prin care se delimiteaza si masivele paduroase existente, in care padurile detineau doar 25,7 la suta din suprafata respectiva. La sfarsitul secolului XIX, intre anii 1882-1883, a fost intocmita harta topografica a Moldovei, la scara de 1:50000 si, din studiul foilor care existau atunci in zona, s-a obtinut o harta din care rezulta ca gradul de impadurire era de 18,4 la suta. Din analiza trupurilor disparute se poate deduce procentul de impaduriri la nivelul anilor 1848, cat si a terenurilor agricole. In aceasta perioada s-au defrisat paduri pentru aprovizionarea trupelor turcesti din Galati. Exista un document din 7 noiembrie 1848, emis de Departamentul averilor bisericesti din Iasi, in care se face referire la exploatarea de padure Brailesti (Bursucani), care apartinea atunci manastirii Adam, adresat staretei manastirii. Acesta confirma ca s-au taiat paduri pentru ostirile ruse si turce. Apoi, pe harta silvica a Romaniei, tiparita la Iasi in 1869, sunt mentionate padurile de stejari Balanesti (101 ha), Adam (863 ha), Fundeanu (655 ha), Carapcesti (29 ha), Craiesti (165 ha), Zimbru (58 ha), Jorasti (691 ha), Fartanesti (132 ha), Smulti (38 ha); cele de salcie de la Rogojeni (128 ha), la care se adauga si alte paduri pentru care nu se dau detalii: Cruceanu, Bursucani, Lupesti, Aldesti.

Referitor la zona sudica a colinelor Covurluiului, pe “Planul mosiilor Tolica sau Draculesti si Mastacanii-Razesi”, din 1876, figureaza importante spatii forestiere la nord de Mastacani, pe dealurile Bisericii si Boieresc, precum si pe micile vai Dobra, Zavoiul Mare, Zavoiul Rasnitei.

Articol preluat integral din cotidianul Viața Liberă Galați.

Bursucani și Lungești – polul secetei

În România secolului XXI, civilizaţia a rămas încă pe la coada sapei pentru mulţi dintre locuitorii satelor. Şi nu pentru că oamenii nu şi-ar dori să trăiască mai bine, ci din cauza condiţiilor încremenite parcă într-un timp anacronic. În unele aşezări din nordul judeţului nostru, seceta din ultimii ani a „ucis” nu numai „orice boare de vânt”, vorba poetului Labiş, ci a lăsat oamenii din câteva sate fără pic de apă. Lipsa apei, chiar dacă pare de neconceput pentru vremurile moderne, este o realitate gravă pe care gălăţenii ne-au tot semnalat-o la fiecare deplasare a noastră în nordul judeţului. Există un adevărat pol al secetei, datorate nu numai naturii ci şi omului, în satele Bursucani (cu cătunul Zimbru) şi Lungeşti, sate aparţinătoare comunei gălăţene Bălăbăneşti.

Lichidul vital – pe cale de dispariţie

La ei acasă, la Bursucani, oameni nu s-au plâns că o duc greu cu sărăcia, sau că i-a afectat criza despre care se tot vorbeşte, ci că duc dorul lichidului vital, apa. „În general, ne descurcăm cum putem, ne-a spus doamna I. Frunză, din Bursucani. E frumos la noi în sat şi ne place aici pentru că aici trăim din tată în fiu. Problema noastră este lipsa apei. Unele fântâni au secat, ciuturile în curând vor scoate nămol, iar instalaţiile de apă potabilă nu au ajuns încă la noi…” „Lipsa apei este marea problemă a locuitorilor din Bursucani, ne-a spus şi Dumitru Prisecaru, fiu al satului, aflat în vizită la părinţi. Eu nu locuiesc în sat, dar vin adeseori la părinţi şi mă îngrozeşte faptul că nu au apă. Trăim totuşi în secolul XXI şi de ani de zile se tot vorbeşte despre modernizare, despre accesul oamenilor la o viaţă mai bună, mai civilizată. Să nu ai apă să te speli sau să adapi un animal pe care îl creşti în curte, mi se pare inuman şi nedemn de veacul în care trăim…”

La vecini se poate

Cât îi priveşte pe vecinii din comuna Rădeşti, aşezare care până acum patru ani a aparţinut de comuna Bălăbăneşti, acolo viaţa arată deja altfel. „De patru ani, de când ne-am separat de comuna Bălăbăneşti, actualul primar a reuşit să asfalteze, să ne scoată din noroiul care trona pe toate drumurile, ne-a spus doamna Mărioara Lungu, din comuna Rădeşti. Acum avem în sat şi stradă şi apă curentă, ne-a făcut pod, avem piaţă… S-au îmbunătăţit mult condiţiile de trai la noi în comună şi asta s-a întâmplat doar în ultimii patru ani”. Poate că ceva adevăr există şi în zicala aceea cu omul care sfinţeşte locul. Altfel cum s-ar putea explica condiţii diferite de trai la o aruncătură de băţ între o aşezare şi alta?

Speranţe pentru la toamnă

Despre problema apei în satele din nordul judeţului nostru am tot scris, dar lucrurile au rămas, de ani buni, în acelaşi stadiu. „Sperăm ca până în toamnă să rezolvăm problema apei în satul Bursucani, inclusiv în cătunul Zimbru, ne-a spus Dorin Codreanu, primarul comunei Bălăbăneşti. Problema este a banilor, fiindcă proiectul pe care îl avem cuprinde şi satul Lungeşti…” Primarul Dorin Codreanu ne-a confirmat că pentru acest proiect demarat încă din decembrie 2006 – dar care a stat în „stand-by” tot de atunci! – s-a organizat licitaţia şi s-au alocat, în această primă parte a anului financiar, doar 330.000 lei (3,3 miliarde lei vechi). Întregul proiect însă – care cuprinde şi lucrările de aducţiune a apei în satul Lungeşti – are nevoie de 2,1 milioane lei (21 miliarde lei vechi). „Cu suma primită, mare lucru nu putem face, a continuat interlocutorul. Vom realiza aducţiunea de 400 de metri, situată între Bursucani şi Zimbru, plus 7,5 kilometri de conducte pentru cele două aşezări. Sperăm că vom primi banii, pentru ca în toamnă măcar în aceste două aşezări să realizăm alimentarea cu apă potabilă…” Este foarte adevărat că, la nivelul întregului judeţ, sunt multe problemele legate de modernizarea unor aşezări. Ştim că e nevoie de şoşele, e nevoie de staţii de depozitarea a gunoiului menajer, dar să nu ai apă, în 2009, ni se pare sub limita umanului. Inclusiv pe fondul secetei care ne dă târcoale în ultimii ani, problema rezolvării apei potabile în toate aşezările din zona rurală trebuie urgent rezolvată. Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să privească în perspectivă şi să vină cu programe dinamice în aceste zone. Orice comunitate are nevoie mai întâi de apă. Apa este prima condiţie a civilizaţiei. Dacă vrem să fim civilizaţi.

Articol preluat integral din cotidianul Viața Liberă Galați.

A fost aşezată temelia viitorului schit din cătunul Zimbru

Prea Sfinţitul Casian şi creştinii din satele învecinate au mers pe urmele Sfântului Rafail de la Bursucani *

De doi ani, ziua de 21 iulie a devenit pentru creştinii din Eparhia Dunării de Jos o zi cu încărcătură duhovnicească aparte. Cel care ne aduce starea aceasta specială este un Sfânt al locului – Sfântul Rafail de la Agapia Veche, născut la zimbru 1Bursucani, aşezare ce aparţine comunei gălăţene Bălăbăneşti şi care are în componenţă şi cătunul Zimbru. Canonizarea de anul trecut (în 5-7 martie 2008) a Cuviosului Rafail ne-a făcut să înţelegem mai bine trecutul istoric al acestor aşezări gălăţene din sudul Moldovei, trecut care trebuie pus în legătură cu descoperirea sitului arheologic de la mijlocul veacului al  XVII-lea de la Mănăstirea Adam. Anul trecut, prăznuirea Sfântul Rafailui de la Agapia ne-a adus în atenţie istoria uitată a Schitului Zimbru, arătându-ne în podul vechii Biserici din Bursucani o comoară – Catapeteasma Schitului Zimbru – numit şi “Schitul Maicilor”, Sfânt Odor salvat de oameni şi care anul trecut, prin grija Arhiereului locului, a intrat într-un program de restaurare. Astfel, pe 21 iulie, în locul numit Dealul Zimbrului – pe pământul mângâiat odinioară de paşii rugătoarelor maici de la schit, în care odihnesc trupurile pline de lumină ale monahiilor –  Arhiereul locului, Prea Sfinţitul Casian Crăciun, părintele Toader Pohrib, protoiereu de Tg.Bujor, şi părintele paroh Cezar Gagiu au înălţat smerită rugăciune. Creştinii au fost însoţiţi de trei icoane – între care şi Icoana Maicii Domnului, Icoană Făcătoare de Minuni – şi o cruce recuperată, de asemenea, din cimitirul schitului.

“Ai grijă, acolo e un loc sfânt!”

“Prin anii 1992-1993, când am început să dau pământul oamenilor, am întrebat a cui este bucata aceasta de pământ?, ne mărturisea, recent, domnul Dorin Codreanu, primarul comunei Bălăbăneşti. Şi atunci, un ţăran al locului, domnul Ghiţă Creţu, m-a atenţionat să nu dau pământul, că este al schitului. Ai grijă, acolo e un loc sfânt!, mi-a spus dânsul”… Abia anul trecut, după canonizarea Cuviosului Rafail de la Agapia Veche, autorităţile locale şi cele ale judeţului Galaţi au demarat procedura de retrocedare a terenului fostului Schit Zimbru din Eparhia Dunării de Jos. Liturghia din acest an a venit ca o continuare a rugăciunii monahilor şi monahiilor care s-au nevoit prin aceste locuri cu veacuri în urmă. “Prezenţa noastră aici ne arată încă o dată că Sfinţii lui Dumnezeu nu mor niciodată, spunea Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos, la punerea pietrei de temelie. Trupurile maicilor care s-au nevoit aici începând cu cel de-al XVIII-lea veac sunt zidite în pământul de la Zimbru şi sunt temelia viitorului schit ce aparţine Mănăstirii Adam, la fel ca în vechime”. Icoanele catapetesmei de la schit – în parte restaurate – crucea care a mai rămas din fostul cimitir al maicilor, clopotul recuperat de săteni, toate dau mărturie despre o viaţă sfântă, iar punerea pietrei de temelie în 21 iulie, anul Domnului 2009, la viitorul schit dau dovadă de continuitate. Iar continuitatea în faptele bune şi luminoase răsărite în pământul acesta al Dunării de Jos vorbeşte despre sfinţenie, despre veşnicia lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Săi…

 Nepreţuita comoară de la Bursucani – Biserica “Sfinţilor Voievozi”

Punerea pietrei de temelie la viitorul Schit Zimbru a fost însoţită şi de binecuvântarea lucrărilor la vechea Biserică din satul Bursucani (comuna Bălăbăneşti) care tot anul trecut a intrat într-un serios program de restaurare. Aici, în  podul sfântului locaş – ridicat şi sfinţit în 1842 – a fost găsită catapeteasma Schitului Zimbru. Mărturie a vechimii locului stă şi o Sfântă Cruce a bătrânei biserici la care părintele Cezar Gagiu slujeşte de două decenii. Sfântul Altar va fi sfinţit de îndată ce restaurarea va fi finalizată. Biserica din Bursucani, satul Cuviosului Rafail de la Agapia, aduce în contemporaneitate puţin din vremurile de odihnioară, când Sfântul Rafail îşi purta, poate, rugăciunea pe uliţele satului. Nu sunt multe date despre viaţa petrecută la Bursucani a “Fericitului Rafail”, fost stareţ la Mănăstirea Agapia Veche, însă ştim că marele Mitropolit şi Sfânt Dosoftei în cel de-al XVII-lea veac s-a închinat la Moaştele Sfântului Rafail şi îl considera “între puţinii din neamul nostru care au fost arătaţi în sfinţenia lor, asemeni Sfântului Daniil Sihastru”. “Este o zi specială ziua de 21 iulie, ne-a spus doamna învăţătoare Elena Balaban din Bursucani. De anul trecut, de când Cuviosul Rafail ne-a adunat în rugăciune cu Înalt Prea Sfinţitul Casian, satul nostru a devenit mai viu. Dacă istoria din aceste locuri va fi pusă în valoare, poate în anii care vin, această parte a judeţului ar putea deveni loc de pelerinaj, în apropiere fiind Mănăstirea Adam cu renumita Icoană a Maicii Domnului – Icoană Făcătoare de Minuni. Comoara din satul nostru, ascunsă multă vreme, trebuie pusă în valoare şi astfel ajutăm satul şi pe oamenii săi…” Mulţi dintre pelerinii cu care am discutat deunăzi la Zimbru şi la Bursucani ne-au mărturisit bucuria că trăiesc în aceste locuri pline de sfinţenie şi că rugăciunea din 21 iulie “rămâne o amintire ce nu va putea fi ştearsă” din memoria colectivă a comunităţii. Biserica din Bursucani, Schitul din Zimbru, Mănăstirea Adam rămân o veşnică chemare la pelerinaj, la călătoria care trebuie parcursă «la prezentul continuu al lui Dumnezeu”…

Articol preluat integral din cotidianul Viața Liberă Galați.

Bălăbănești în Viața Libera Galați

Nu de puține ori cotidianul Viața Liberă Galați a fost alături de Bălăbănești prin articole interesante despre viața oamenilor din comuna sau prin relatări obiective, la diferite evenimente social-culturale ce s-au derulat în această zonă. Redacția cotidianului Viața Liberă Galați prin intermediul doamnei redactor-șef Katia Nanu ne-a acordat permisiunea de a prelua parțial sau integral articole despre Bălăbănești pentru a le insera pe acest site la categoria “Media despre Bălăbănești”- evident acordând credit producatorului pentru materialul preluat. Pe aceasta cale echipa Xpress Bălăbănești , producătorul acestui web-site mulțumeste redacției Viața Liberă Galați pentru înțelegere, bunăvoință și ajutorul acordat.

Va mulțumim înca odata și vă așteptăm cât mai des la Bălăbănești.

Frânturi de istorie adevărată la Schitul Zimbru

Candela s-a reaprins in ziua prăznuirii Sfântului Rafail de la Bursucani.În ziua primei prăznuiri a Sfântului Rafail (21 iulie), la Schitul Zimbru, aparţinător satului Bursucani, comuna Bălăbăneşti, judeţul Galaţi, aproximativ 200 de creştini s-au întâlnit în rugăciune cu Arhiereul locului, Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos. Rugaciune la Schitul Zimbru, dupa sapte decenii de tacereClopotniţa reinstalată după 1990 şi o Troiţă – ridicată imediat după momentul din decembrie 1989 – marchează locul în care, la 1793, a fost ridicat Schitul Zimbru. Loc plin de sfinţenie în care, până la 1864, au dus rugăciunea 60 de maici şi care a aparţinut Mănăstirii Adam.
Cu dorinţa revederii, cu rugăciunea pe buze, după Sfânta Liturghie, creştinii s-au bucurat de binecuvântarea arhierească, au sorbit cuvântul Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos. Arhiereul locului a vorbit despre legătura care există între vechiul loc de cultură şi spiritualitate ce îl constituia Mănăstirea Adam – sfântă aşezarea călugărească ce era a patra ca importanţă din ţară – şi locurile pline de sfinţenie de la Zimbru, Bursucani, Cruceanu, Tutova şi altele. “Câtă credinţă, câtă sfinţenie s-au născut aici, a spus cu admiraţie Arhiereul locului. Fostul Schit Zimbru a fost ridicat pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea de către doi călugări, spun unele însemnări pe cărţi vechi. Ioasaf şi Aloman se numesc ei şi au venit aici de la Mănăstirea Râşca, stăruind pe lângă familiile Cernat, Plesnilă şi Iamandi – rude între dânşii, care aveau moşii în acest ţinut unde locuiţi astăzi dumneavoastră, creştinii din Zimbru – ca să ridice o biserică”
Schitul cu Biserica lui au fost înfiinţate la 1793 şi au rezistat până la 1864, sfântul locaş fiind transformat apoi în biserică de mir. Despre ultimii zeci de ani am mai scris, perioadă de regres pentru Schitul Zimbru, pentru toate cele şapte schituri pe care le avea Mănăstirea Adam. Pentru întreaga istorie de la Dunărea de Jos. Faptul că de puţine zile a fost descoperită catapeteasma vechiului loc de rugăciune de la Zimbru, că Sfinţii din Icoane s‑au arătat odată cu canonizarea Sfântului Rafail de la Bursucani, născut duhovniceşte în împrejurimile Neamţului şi la Mănăstirea Agapia Veche, e semn că Duhul lui Dumnezeu lucrează. “Astăzi, aduşi de Maica Domnului şi Fiul său, de Sfântul Rafail, sfântul nostru, avem datoria să ţinem aprinsă candela credinţei. De ceva timp, Biserica din Bursucani este în plină refacere şi ea va fi refăcută după planul Schitului Zimbru. Chilia alăturată Bisericii din Bursucani ne va reaminti de Sfântul Rafail. Prin Biserica din Bursucani, într-un fel anume, Biserica fostului Schit Zimbru este în inimile noastre, iar Icoana Maicii Domnului, care a aparţinut aceluiaşi schit, astăzi vă îmbrăţişează pe toţi”
Bursucani, Zimbru sunt “frânturi” de istorie adevărată. Sunt locuri de închinare unde Sfinţii ne cheamă la întâlnirea dintre veacuri. Sunt prezenţe ale Duhului Sfânt care, oricât de mult au dorit oamenii să le desfiiţeze, au înfruntat veacurile. Şi în întunericul veacului din urmă, Maica Domnului şi Pruncul, Arhanghelii şi Sfântul Rafail de la Bursucani ne‑au mai dat un prilej de reflecţie la cele înalte, la cele netrecătoare şi veşnice.
Amintirile nepoatei, Mavroian Tănase – omul bisericii
La prima Liturghie a Cuviosului Rafail de la Bursucani, am întâlnit‑o pe doamna Nastasia Cujbă, în vârstă de 78 de ani. Întâmplarea a făcut ca la slujbă să stăm lângă dânsa, iar la întrebarea Arhiereului locului “cine are peste 70 de ani?”, bătrâna lângă care mă aşezasem a spus că ea numără 78 de ani. Şi nu numai atât. A spus ca pentru sine că este nepoata “moşului bătrân” care aprindea candela în Biserica “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Zimbru, pe vremea când aici nu se mai slujea decât la hram. După rugăciune, am consemnat. “Bunicul meu se chema Tănase Mavroian şi el era cel care avea în grijă bisericuţa Schitului Zimbru, ne-a povestit doamna Nastasia. Eu aveam vreo zece ani pe atunci şi îmi amintesc că bunicul nu pleca niciodată singur la biserică; mă lua cu el la schit şi mă închinam şi eu la Icoana Maicii Domnului cu Pruncul şi cu Îngerii. Îmi zicea că e făcătoare de minuni, avea mare evlavie la această icoană. Făceam şi eu ce făcea bunul. Îl ajutam să cureţe şi apoi să aprindă candela. Maică, eşti tânără şi nu ştii. Erau multe griji şi atunci, dar era mai multă curăţenie în sufletul oamenilor.”
Am lăsat-o pe doamna Nastasia să nu întârzie la reîntâlnirea dintre veacuri – în acelaşi loc – cu Maica Domnului şi Fiul său din Icoana despre care oamenii spun că este Făcătoare de Minuni. Spunem şi noi că această Icoană mişcă sufletul rugătorului, are ceva aparte, are harul Duhului Sfânt.
Ascultând mărturisirea maicii Nastasia şi confruntând cu însemnările părintelui Gh. Bârsan din monogafia Schitului Zimbru, ne permitem o concluzie: anume aceea că Biserica din cătunul Zimbru era într-o stare nu tocmai bună încă înainte de cutremurul din 1940. Şi dacă moş Tănase a adormit în Domnul înainte de cutremurul din 1940, cum spune nepoata, atunci cu siguranţă fotografia document din monografia Schitului Zimbru era şi ea realizată înainte de anul 1940.
Patruzeci de ani, clopotele au tăcut
Vizavi de locul pe care era aşezat Schitul Zimbru, între primele case cum intri în cătunul aruncat între două văi, locuieşte familia Ioanei şi a lui Ion N. Mihai. Casa este faţă în faţă cu Troiţa ridicată de săteni şi de părintele paroh Cezar Gagiu după 1990. Am dorit să-i întrebăm pe oamenii care stăteau la poartă după Sfânta Liturghie arhierească, dacă s-au întrebat vreodată ce este cu Sfânta Cruce ce străjuie dincolo de poarta casei bunicilor lor? Aşa am ajuns să-i cunoaştem pe stăpânii gospodăriei – familia Mihai. Totodată, să aflăm cum au fost salvate clopotele Schitului Zimbru şi crucea maicii Magdalena. Această frântură de poveste adevărată s-a întâmplat prin anii 1958-1959, când se punea în practică marea cooperativizare. “Eu sunt născut în Zimbru şi am 72 de ani, ne-a mărturisit domnul Ion Mihai. Eram tânăr, abia venisem din armată. Eu şi vecinii mei ne-am trezit că buldozere şi fel de fel de unelte agricole au intrat peste cimitirul maicilor. Când am văzut urgia, crucile din cimitir doborâte, am încercat împreună cu alţi trei săteni să mai salvăm ce se mai putea salva. Am luat clopotele de la bătrâna clopotniţă şi le-am adus în curtea mea. Am mai recuperat şi crucea (doar partea de suprafaţă) maicii Magdalena, obiecte care au stat la mine în curte, în grădină, vreme de patruzeci de ani, ne mărturisea domnul Ion, făcându-şi semnul crucii. Ca să le duc în curte, m-au ajutat fraţii mei Costel şi Iancu Mihai şi domnul Ion Iordache; e păcat ca astăzi să nu-i pomenesc şi pe ei. În câteva zile nu a mai rămas nimic din vechiul schit.”
Cele două clopote care adunau maicile la rugăciune au tăcut vreme de patruzeci de ani. S‑au tânguit în tăcere cu complicitatea oamenilor. Inclusiv crucea maicii Magdalena a stat pitită undeva între casa şi grădina familiei Mihai din cătunul Zimbru. Creştinii au tăcut, dar Dumnezeu şi Sfinţii Săi s-au rugat continuu. Oamenii au continuat să meargă la Biserica din Bursucani şi să o roage pe Maica Domnului să nu uite acest loc. “După 1990, clopotniţa a fost reaşezată aproximativ la locul ei”, spune doamna Mihai. “Această clopotniţă e făcută pe piatră, adaugă soţul femeii. Adică, atunci când plouă, tragem clopotele, iar norii se împrăştie. Pericolele dispar şi ele.”
Rugăciunea celor din Zimbru a fost ascultată. Ziua de 21 iulie, de prăznuire a Sfântului Rafail din Bursucani, a reaprins candela credinţei.

Comenatriu foto: Rugăciune la Schitul Zimbru, după şapte decenii de tăcere

Foto: Maria Stanciu

Pentru opinii, contactati autorul la adresa de e-mail: Maria Stanciu

Articol preluat integral din cotidianul Viata Libera Galati
http://www.viata-libera.ro/index.php?page=articol&id=25706

La Balabanesti, buget de subzistenta

La Bălăbăneşti, BUGET DE SUBZISTENŢĂ

 Cultură şi istorie cât cuprinde * Cine le susţine?

primarul-2Localitatea Bălăbăneşti este cea care “închide” judeţul Galaţi în partea de nord. Comuna este una dintre cele mai vechi aşezări, atestată documentar la 5 decembrie 1460, prin satul Româneşti. Şi Lungeşti, sat component al comunei Bălăbăneşti, are uric de la Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Existenţa localităţii este însă mult mai veche, iar astăzi pe nimeni nu mai interesează trecutul măreţ al acestor locuri. Istoricul Schit Zimbru, vechea Biserică din Bursucani, ce aminteşte de locul de naştere al Sfântului Rafail de la Agapia Veche, sunt mărturii care vorbesc despre trecutul, despre istoria noastră. Locuri care pentru a fi repuse în valoare necesită eforturi financiare. Or, cu un buget de subzistenţă ce poţi face?… “Doar să asiguri salariile pentru învăţământ, întreţinerea şcolilor, asistenţa socială şi alte mici cheltuieli curente, ne-a spus domnul Dorin Codreanu, primarul comunei Bălăbăneşti. Cât despre marile investiţii, noroc de banii Comunităţii Europene. În anii din urmă, prin câştigarea unor programe europene am reuşit să reabilităm şcolile din Bălăbăneşti şi din satele componente Bursucani şi Lungeşti. Au fost îmbunătăţite condiţiile şi în cele două grădiniţe din Bălăbăneşti şi Bursucani…”

În această parte a judeţului, lipsa apei în sol şi seceta din ultimii ani au impus împlinirea unui obiectiv important pentru cei din Bălăbăneşti – e vorba despre proiectul privind alimentarea cu apă. Condiţiile de distribuire a apei “ca la oraş” s-au realizat până acum doar în Bălăbăneşti, dar există dorinţa ca proiectul să fie extins în perioada următoare şi în satele Bursucani, Zimbru şi Lungeşti. Totul depinde însă de bani.

 

Drumuri reabilitate

 

Tot în anii din urmă, în special, în 2007, la Bălăbăneşti s-a asfaltat un kilometru de şosea şi s-au reabilitat drumurile cu strat lidonit în toate satele componente. Însă la acest capitol – drumuri judeţene şi artere comunale şi săteşti – întotdeauna e loc de mai bine. Autorităţile de aici doresc să asfalteze drumul comunal pe porţiunile dintre şcoala din Bălăbăneşti şi Biserică, dintre Căminul Cultural şi Dispensarul uman şi spre şcoala din Lungeşti.

 

60 de mii de puieţi de salcâm

 

Rămânând tot la nevoile oamenilor din Bălăbăneşti, primarul Codreanu ne-a mai vorbit despre împăduririle care s-au făcut pe un teren degradabil al localităţii. Astfel, au fost plantate 60 de hectare cu puieţi de salcâm pentru echilibrarea mediului înconjurător. Inundaţiile din ţară ne demonstrează că astfel de împăduriri trebuie făcute neîntârziat pentru a nu ne mai confrunta cu nedoritele calamităţi care au schimbat configuraţia multor localităţi în ultimii ani.

De multe fonduri este nevoie pentru ca treburile să nu treneze prin satele noastre. Primarul Codreanu îşi doreşte să susţină financiar şi partea spiritual culturală a comunei, Schitul din Zimbru, Biserica din Bursucani sunt mărturii ale unor vremuri care ne definesc în istorie. Oamenii speră să construiască şi un Cămin Cultural în satul Lungeşti. Bine ar fi ca autorităţile judeţului să aibă în vedere acest aspect, al punerii în valoare a istoriei care face parte din fiinţa noastră. Locuri din această parte a judeţului nostru sunt pline de istorie, dar, la fel ca investiţiile sociale, şi acestea trebuie susţinute. Nu din bugetele sărace ale ţăranilor; ele trebuie să devină imperative ale Drecţiei de Cultură şi ale comisiei de cultură a Consiliului Judeţului Galaţi.

 

Foto: Bogdan Codrescu

 Articol preluat integral din cotidianul Viata Libera – Galati

Ancheta VL

Marea bălăbăneală

13 ani de nedreptate
* La Bălăbăneşti, după 13 ani de la eliberarea titlurilor de proprietate, mai sunt o mulţime de oameni care nu şi-au primit încă pământurile * Solicitat de “Viaţa liberă” să dea explicaţii, primarul Codreanu a dat bir cu fugiţii Dacă este să ne luăm după actele oficiale trimise la Guvern, în judeţul nostru s-au restituit toate terenurile revendicate în baza legilor funciare din 1991 şi 2000. “Pe asta n-o credem!”, spun mai mulţi proprietari de la Bălăbăneşti, care ne-au demonstrat că în raportările oficiale încă se mai poartă – veche meteahnă – minciuna. Nu de alta, dar în comuna amintită există mai mulţi proprietari cu titluri vechi de 13 ani, dar care nici acum nu ştiu unde le este pământul.
În ţara Codrenilor şi Balabanilor Bălăbăneştiul e o comună aparte. Situată în nordul extrem al judeţului, comuna este mai degrabă legată de Bârlad şi Vaslui decât de Galaţi. Galaţiul, cu instituţiile lui, e o zonă incertă, unde te duci numai dacă ai probleme privind acte administrative foarte importante. În rest, viaţa bălăbăneştenilor se consumă în strânsă legătură cu Bârladul. Acolo învaţă copii lor, de acolo îşi fac târguielile, acolo migrează în căutarea unei vieţi mai bune… Trei sferturi dintre săteni se numesc Balaban sau Codreanu. Codreanu – pentru că zona a fost (şi încă mai este) dominată de păduri întinse, Balaban – pentru că aşa s-au chemat întemeietorii. Apropo, ştiţi de unde vine Balaban? Iată ce zice DEX: “BĂLĂBĂNÍ, bălăbănesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) deplasa într-o parte şi într-alta, adesea cu mişcări legănate, şovăitoare; a (se) bălăngăni, a (se) bălăngăi, a bălălăi, a se bănănăi. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se trudi, a se lupta cu cineva sau cu ceva; a se certa, a se ciorovăi. – Et. nec. sau formaţie onomatopeică”. Iar ceea ce vă vom prezenta în cele ce urmează vă va demonstra ce bine se potriveşte a doua definiţie cu realitatea…
Un primar fugar
Pe primarul Bălăbăneştiului îl cheamă Codreanu. Dorin Codreanu. Sincer, am fi vrut să-l cunoaştem, să vedem de ce-l contestă oamenii. Însă, în ciuda faptului că l-am anunţat din vreme că ajungem în comună şi că vrem să descâlcim nişte treburi, primarul a dat bir cu fugiţii. A lăsat vorbă că se duce în satul Lungeşti, unde îl aşteaptă nişte camioane cu pietriş pentru drumuri. Însă minciuna are picioare scurte. Odată cu noi, la primărie au ajuns… camioanele cu pietriş. Iar şoferii îl aşteptau şi ei tot pe primar. Care primar, din câte ne-au spus mai mulţi săteni, plecase – cu cinci minute înainte de sosirea noastră în sat pentru întâlnirea programată – la Bârlad. Dar să trecem peste acest aspect jenant şi să intrăm în fondul problemei. În esenţă, este vorba de mai multe scandaluri legate de pământ. Mai mulţi proprietari îl acuză pe primar că nu le-a dat nici acum terenurile, deşi au titluri – valabile! – încă din 1993. De treisprezece ani…
Codreanu contra Codreanu
Să vezi şi să nu crezi, pe primarul Codreanu îl reclamă trei d-alde… Codreanu. Nu sunt rude între ei şi nici cu primarul. Primul caz este cel al Valeriei Codreanu, o bătrână de 85 de ani, mutată la Bârlad şi reprezentată de ginere. Femeia deţine titlul de proprietate cu nr. 45127-75/1993, pentru 2,3 hectare de pământ pe care nu l-a văzut niciodată. “Am aflat, din om în om, că pământul a fost dat de primar unui anume Bâgu, dar nu ştiu cine este acest om. Lucru clar e că acolo unde este trecut terenul că trebuie să fie lucrează altcineva pământul”, ne-a spus ginerele bătrânei. “Am mai avut trei hectare, pe alt titlu (N.R.: nr. 14662-67/1993), dar pământul acesta ni l-a dat anul trecut, după o grămadă de scandal”, adaugă bărbatul. Un al doilea caz este cel al lui Sterian Codreanu, care se are cu primarul în mare duşmănie pentru că nu-i dă pământul şi, mai mult, vrea să-i ia curtea. Conform titlului de proprietate nr. 44893-37/1996, Sterian Codreanu moşteneşte patru hectare de pământ extravilan şi 2860 mp de curte. “Pământul din câmp mi l-a dat cu chiu cu vai, dar a refuzat să-mi facă titlu pentru nouă hectare de pământ aflat în zona “Româneşti”. Zice că n-am avut. Cum să n-am, că IAS-ul mi-a dat pe el grâu până să se desfiinţeze?”, povesteşte Sterian Codreanu. “Am testament pentru 91 de prăjini de pădure (N.R.: ne arată actul original, cu ştampile – clar autentic), dar n-a vrut să-mi dea, că n-am dat şpagă. Acuma, că i-am bătut obrazul, vrea să-mi ia ograda din moşi-strămoşi. Cică s-ar fi găsit nişte moştenitori pentru o parte din curte. De unde, domnule, alţi moştenitori pe averea familiei mele?”, se întrebă nedumerit omul. În fine, al treilea caz este cel al lui Demostene Codreanu, care moşteneşte terenul de la Safta Codreanu. Demostene Codreanu are 82 de ani şi este veteran de război. Spune că în viaţa lui n-a văzut atâta nelegiuire. “Au vândut pământurile noastre, pe euro şi dolari, unor inşi care muncesc în Spania şi Portugalia”, ne dă el asigurări. “Au rupt foile din registre, ca să nu se mai ştie. Secretarul şi primarul au pus mâna pe zeci de pământuri. Uitaţi-vă aici (N.R.: Ne arată documentele de la arhivele statului, care-i dau dreptate), la acte! De ce nu-mi dă ce-i al meu?”, izbucneşte Demostene Codreanu.
Am fi vrut şi nişte răspunsuri…
Acuma, sincer vorbind, ne-am fi dorit ca primarul Bălăbăneştiului să ne răspundă la nişte întrebări. Voinţă am avut. L-am aşteptat, împreună cu reclamanţii, vreo două ore în faţa primăriei. Am văzut actele pe care le au oamenii şi putem concluziona că nu cer decât ce li se cuvine. Dar poate că sunt detalii care nouă ne scapă, iar primarului nu. Dar dacă n-a vrut să discute cu presa, n-avem ce face. Nu ne rămâne decât să sperăm că prefectul şi preşedintele Consiliului judeţului vor lua act de marea bălăbăneală de la Bălăbăneşti. Aşteptăm cu viu interes punctul acestora de vedere şi dezamorsarea conflictului.
 Foto: Vasile Caburgan
Articol preluat integral din cotidianul Viata Libera – Galati 

Acces brosura de prezentare monografie

Meteo Bălăbănești

Vă dorim o zi plăcută
October 2021
M T W T F S S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031