Archive for the 'Bălăbănești – Artă, personalități, evenimente culturale' Category

Primăveri

Cu toate primăverile odată te-ncing în roşu-purpuriu
Şi pe zăpada tricotată din părul tău molitve scriu.
Cu toată bucuria laolaltă alerg spre dealul ostenit
Pe care florile tresaltă şi pragu-mi spune bun venit.

Din fiecare sâmbure de rouă acasă mă pricestuiesc
Ţinută-n braţele-amândouă de leagănul moldovenesc.
Din fiecare frescă matinală adun culorile cereşti
În carnavalul de cerneală al primăverilor cu măşti.

Autor: Tatiana Scurtu-Munteanu

De la un proiect, la altul

Stimaţi cititori,

Vă anunţăm că lucrarea Bălăbăneşti un sat de răzăşi a fost tipărită. Se poate procura de la Primărie sau de la autorii lucrării profesor Pământ Nicolae, respectiv inginer Florin Munteanu. Cartea se oferă gratuit în limita exemplarelor disponibile. Cei care doresc să participe la dezvoltarea şi implementarea următorului proiect, construcţia unei mori de vânt după tiparul uneia asemănătoare celor ce au existat în sat, pot dona o sumă de bani în funcţie de posibilităţile fiecăruia. La sfârşitul acestei acţiuni vă vom ţine la curent cu toate detaliile privitoare la suma adunată şi etapele realizării acestui proiect. Vom publica, cu acordul donatorilor, numele şi suma donată pentru a da dovadă de o transparenţă totală.

Dacă fiecare cititor ar achita un minim de 40 de lei, după calculele noastre, am putea împreună cu autorităţile locale, iniţia construcţia acestui obiectiv simbolic pentru comuna noastră.

Vă mulţumim,

Cu respect şi consideraţie,

echipa xpressbălăbăneşti

Exerciţiu de imaginaţie! Stimaţi fii ai satului…. atunci când, venind la părinţi, sus pe deal la intrarea în sat, veţi vedea paletele morii, scrutând Valea Recii, veţi spune mulţumiţi – Am ajuns acasă!

Stimaţi călători…. dacă vreodată veţi merge pe drumul ce leagă târgul Galaţiului de cel al Bârladului, şi veţi observa ciudaţenia din vârful dealului ce vă încântă privirea, în calitate de contribuitor, ar fi plăcut să le împărtăşiţi nepoţilor şi copiilor taina morii din deal – A fost pusă acolo de NOI, pentru VOI şi CEILALŢI ce vor veni!

Vin urătorii cu plugușorul!

Aho, aho! / Plugurel mititel / Cu rotiţele de fier, / Pluguşor cu patru boi, / Pluguşor mânat de noi. / Nu ca plugul lui Tărâţă / Tras de zece pui de mâţă: / Unu-i lung şi altu-i scurt, / Dă-mi colacul să mă duc. / Roata-n brazde, măi flăcăi! / Mânaţi, măi şi hăi, hăi, hăi!

Şi când grâul a fost copt, / Treierat şi vânturat, / În care l-o încărcat / Şi la moară a plecat, / Acolo a măcinat / Şi a făcut un colac / Pentru sat. / Pe piatra morii măsurat / Şi-n cuptor l-a vârât / Prin tindă. / Şi ne-a dat şi nouă. / Noi am rupt în cinci / Şi am dat şi la calici / Care stau cu limba-n gură / Şi nu ştiu nicio urătură. / Trageţi brazda, măi flăcăi, / Şi sunaţi din zurgălăi!

Noi, plugarii mititei, / Cu tălăngi şi clopoţei / Şi cu glasuri îngheţate / Vă urăm de sănătate / Mânaţi, măi copii! Hăi, hăi!

Anul nou care soseşte, / Mugur mic ce-abia plesneşte, / Minunat ne străluceşte, / Şi ne-aşteaptă, dragi copii, / Şi la joacă în câmpii, / Şi la muncă şi la carte / Ca s-ajungem mai departe / Înţelepţi şi plini de carte. Totdeauna înainte! Hăi, hăi!

Am mai zice, am mai ura, / Ştiu că mult v-ar bucura, / Dar suntem prea mititei / Şi ne latră cei căţei, / Ne aşteaptă şi tătucul / Şi ne-ngheaţă şi năsucul. / Şi am rebegit de frig / Pentru-o nucă şi-un covrig. / Şi la anul de-om veni, / Tot în astă mare zi, / Să vă găsim bucuroşi, / Şi la masă şi voioşi, / Cu ochi mari şi luncinoşi / Şi copiii sănătoşi. / Hopuri, hopuri, hopurele, / La mulţi ani cu floricele, / Hopuri, hopuri, hopurate, / La mulţi ani cu sănătate!

Informator – Radu Pachiţa, ţărancă (7 clase), 68 de ani, culegător – Dorobăţ Mirela, clasa a V-a, dec. 1994.

Plugușor extras din mogografia „Bălăbănești un sat de răzăși”

Notă. Se zvonește, prin comună, că anul acesta vom avea plugari de soi!

Pe urmele bălăbăneștenilor – criticul literar și publicistul Raicu Ionescu-Rion

Raicu Ionescu-Rion (n.1872 Bălăbăneşti, jud.Galaţi – 4 octombrie 1895), critic literar şi publicist, militant socialist, adept şi propagator al marxismului. Lucrările sale mai importante au apărut în culegerile „Scrieri literare ”(1895), „Scrieri” (postum, 1972), „Arta revoluţionară” (postum, 1972).

În rândurile ce urmează vă prezentăm secvențe din viața și opera criticului și militantului socialist Raicu Ionescu-Rion realizată de antropologul, adept al sociologismului, Henri H. Stahl.

Fiu de ţăran sărac din Tutova, a fost unul din cei mai reprezentativi socialişti ieşeni ai anilor atât de puţini câţi i-au fost daţi să-i trăiască.

Încă din liceu, participant activ la mişcarea socialistă, Raicu Ionescu-Rion a dat dovadă unei precocităţi intelectuale demne de toată mirarea; erudiţia pe care şi-a putut-o strânge în câţiva ani este surprinzătoare. De la el, mişcarea ştiinţifică a sociologiei româneşti ar fi fost în drept să aştepte opere de maturitate, care însă nu au avut timpul să vină.

Temperament frământat, dar aceasta nu rezultă din scrierile lui; mãrturisirea lui D. Ibrăileanu, care i-a fost coleg de şcoală şi prieten intim e tulburătoare. S-ar părea că au existat unele ispite ale lui spre gândirea anarhistă narodnică, lucru firesc dată fiind atmosfera intelectuală a Iaşilor din acea epocă, de direct contact cu revoluţionarii emigraţi din Rusia. Ibrăileanu spune că de polemicile lui cu anarhismul lui Stirner, Rion „avea nevoie pentru a se apăra de stirnerismul care mijea întrânsul”. Fapt este însă că Rion a păşit ferm şi foarte curând spre o concepţie marxistã, pentru care a dus o luptă propagandistică inteligentă.

Adept al lui Dobrogeanu Gherea, Rion a fost preocupat în special de probleme de sociologia artei, Ibrăileanu marcând faptul cã „Raicu s-a ocupat de artă, explicând-o sociologic”, însă şi din punct de vedere etic, „într-o concepţie care se împacă cu idealul nostru” (Ibrăileanu era încă la acea vreme socialist), acela de a „împrăştia iubirea de om”.

Raicu are şi în sociologie o poziţie a sa, nu lipsitã de interes. De fapt, el gândea într-o vreme când partidul socialist democrat, abia închegat (1893), era solicitat de către partidele burgheze radicale să se uneascã cu ele, dat fiind că aveau în comun multe din punctele lor de program. De această problemã se va ocupa şi Gherea în polemica sa cu „tinerimea generoasă”, care va dezerta curând din partid înscriindu-se în partide burgheze. Faptul încă nu se consumase la vremea când scria Rion, totuşi punctul său de vedere este clar: există puncte comune în programul socialist şi cel al radicalilor. Deosebirea între ele rămâne totuşi întreagă, dat fiind că radicalii voiau ca prin reforme sã consolideze regimul burghez, pe când Raicu lupta pentru o viitoare societate socialistã.

Astfel, radicalii (Vintilă C. A. Rosetti de pildă) voiau ca ţăranilor să li se dea în continuare dreptul la folosinţa pământului, însă nu sub formã de împroprietărire ci de arendare de lungă durată, astfel ca şi „însurăţeii” (de fapt lipsiţi de drepturile lor tradiţionale în urma legii din 1864) să poată căpăta pământ de lucru. Raicu e de pãrere că partidul socialist, măcar că a înscris şi el în programul său arendarea pe lung termen a pãmântului către ţărani individuali şi sindicate de muncitori agricoli, se deosebeşte de cel radical prin faptul cã tinde spre colectivism, socotind că, în final, proprietatea privată este condamnată să dispară, pentru a fi înlocuită cu o comună socialistă.

Analiza sociologică pe care o face Rion e semnificativă: el arată că România nefiind industrializată, ţăranii nu au posibilitatea de a se angaja în industrie, astfel că problema lor rămâne tot în legãtură cu boierul care stăpânea pãmântul, de la care voiau şi ei să obţinã o oarecare parte. Raicu nu avea prea mare încredere în posibilitatea noastră de a crea o industrie. Desigur, singura cale, ar fi fost de a restabili echilibrul social prin dezvoltarea unei industrii mari, „dar dezvoltarea unei astfel de industrii nu prea se poate spera în ţara noastră, concurenţa industriei strãine este o piedică prea grea. Rămâne deci pentru noi, socialiştii români, mai mult decât pentru alţii, sã ne angajăm mai de aproape de contradicţiile economice născute din agricultură”.

Dar adaugă el, „dacă, pricepând bine încotro merge evoluţia generală, vom trata chestiunea agrară în sensul acelei evoluţii, nimeni nu va avea dreptul să ne zică cã nu ne facem datoria de socialişti. Căci mai întâi de toate, socialist înseamnã pregătitorul unei noi forme sociale; şi oricât de departe am fi nevoiţi sã lucrăm pentru acea formă socială, tot socialişti rămânem”.

Ca atare, primind deocamdată soluţia arendării pe lung termen, nu înseamnă că socialiştii nu ar lupta împotriva proprietăţii individuale căci „nu-i nici o împiedicare pentru evoluţia generală a societăţii dacă, măcar pentru o bucată de vreme, vom lucra pentru o burghezire a societăţii noastre semifeudale”.

Soluţia arendării o pot deci urmări şi radicalii burghezi, însă socialiştii nu urmãresc întãrirea proprietăţii private individuale ci o admit ca fază de trecere, atâta vreme cât agricultorii şi meseriaşii nu pot deveni proletari industriali.

În tot cazul „a-ţi închipui că cu oricâte mãsuri ai lua într-o societate întru totul supusă legilor economice ale societăţii capitaliste, ar mai putea trãi o proprietate rurală mică, ba încă a lua toate mãsurile pentru a o susţine, este nu numai o greşeală de economie politică, dar – să nu se supere radicalii – e şi reacţionarism”, tot atât de limpede ca şi de pildă gândul lui Carp de a întemeia o industrie în forma breslelor, căci „dezvoltarea socială se face pretutindeni în acelaşi chip”; breslele s-au desfiinţat în occident şi ele se vor desfiinţa şi la noi

Autor: Henri H. Stahl „Gânditori și curente de istorie socială românească”, cap.VII – „Curentul gândirii socialiste”

Fă..nică

La Revoluție, Fănică
În casă a stat, pitit de frică
N-avea curaj sa iasă-n drum
Căci satu-l știa de om bun

Trei zile el s-a chinuit
Cu sine el s-a sfătuit
Cum să privească lumea-n ochi?
Când i-a pictat, în scris, pe toți!

Bătrânii noștri au plecat
Cu timpul, tipul s-a schimbat
Și peste noapte-a devenit
Conservator și pricopsit!

Azi, șade Fane pe divan
Cu drept de veto-n buzunar
Și țipă cât poate de tare
Cum? Alde Tașcă, n-au valoare!

Cic-ar fi scris și el rapoarte
Semnate, dar neimportante!
Iar, lumea satului se-ntreabă
Ce-i cu Fă..nică? E-ntr-o doagă?
————————————–
Oooo! Fănică duce-n spate
Un trecut, zeci de păcate
Ori! I-a dat mama natură
Mult zel, puțină cultură 

De prin sat adunate, xpressbalabanesti

Satul natal al Sfântului Rafail, la al treilea hram, Biserica din Bursucani, resfinţită

Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian a resfinţit vechiul locaş şi a binecuvântat lucrările la Schitul Zimbru *

În cel de-al treilea an de la canonizarea „Sfântului Rafail de la Agapia Veche”, născut cu trupul la Bursucani şi canonizat în 2008, satul Bursucani şi-a înnoit în duh înfăţişarea.

Aici a fost resfinţită biserica, demers demarat cu mai bine de doi ani în urmă, după ce am aflat cu toţii că în acest sat s-a născut un Sfânt al lui Dumnezeu.

De trei ani, oamenii din această aşezare – ce are în componenţă şi cătunul Zimbru – au înţeles de ce au dăinuit pe aceste meleaguri rămăşiţele materiale ale fostului Schit Zimbru şi cum Icoana Maicii Domnului, Sfinţii din Icoanele Împărăteşti de la fostul schit au fost zid de apărare împotriva nedreptăţilor vremii.

Prin pronie cerească, la Bursucani se continuă o veche, sfântă şi unică istorie a acestor locuri, locuri sfinţiţe de paşii Sfântului Rafail, de sute de călugări care s-au rugat prin codrii de la Adam în veacuri apuse. Cu trei ani în urmă, din grija Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, tradiţia a fost reluată, spre bucuria localnicilor.

Ca o expresie a continuării şi plinirii tradiţiei, în anul Domnului 2010, a fost resfinţită biserica din Bursucani, sfânt locaş care – în urmă cu doi ani – era cât pe ce să se prăbuşească. Specialiştii au conservat zidul de paiantă, prin tehnici moderne, iar acum biserica este în bună stare.

„Prin grija Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos, şi cu siguranţă a Sfântului Rafail, aici au demarat lucrările de restaurare, lucrări care s-au făcut cu sprijinul localnicilor şi al autorităţilor locale şi judeţene”, ne spunea, deunăzi, părintele Toader Pohrib, protopop de Tg. Bujor.

„Aşa se face că anul acesta, vechiul sfânt locaş a fost restaurat, fapt care pune şi mai mult în evidenţă lucrarea Maicii Domnului şi a Sfântului Rafail, dimpreună cu slujirea şi rugăciunea preotului şi a creştinilor de aici”.

Zidită din lut cu peste 165 de ani în urmă, acum restaurată şi înnoită în Duh, biserica din Bursucani dă mărturie de vremuri apuse. Lumina rugăciunii Sfântului Rafail şi a călugărilor de aici, sârguinţa oamenilor locului de a continua o tradiţie, a redat acestui loc sfinţenia… Spre mulţumire Maicii Domnului şi a Fiului, spre bucuria creştinilor de aici.

Vechea biserică a fost îmbrăcată în veşmântul Duhului şi, încet, încet, localnicii speră să fie ridicată şi bisericuţa de pe locul fostului Schit Zimbru, unde lucrările au început după hramul de anul trecut, 2009, când a fost aşezată piatra de temelie, acum fiind în plină derulare.

Anul acesta, la cel de-al treilea hram al Sfântului Rafail de la Agapia Veche, după sfinţirea şi Liturghia arhierească, Arhiepiscopul locului – Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian – a binecuvântat lucrările de la schit aflate în grija părintelui Cezar Gagiu.

Atât slujitorii, cât şi oamenii locului speră în milostivirea lui Dumnezeu şi în ajutorul autorităţilor pentru ca rugăciunea să fie reluată în sfântul locaş, care va respecta stilul celui dărâmat pe la 1940.

Stil moldovenesc de decadenţă

Ca stil arhitectural, biserica fostului Schit Zimbru a avut ca prototip biserica din Rădăuţi, nota în 1944, în monografia Schitului Zimbru, părintele Gheorghe Bârsan.

„Forma arhaizantă” s-a păstrat până astăzi prin actuala biserică din Bursucani care are ca prototip fosta biserică a Schitului Zimbru.

Ca stil, ambele „corespund stilului moldovenesc din veacul al XIV-lea, cu planul basilical sau longitudinal, fără cupolă şi fără decoraţii externe, asemenea bisericilor «Sfântul Ioan» din Piatra sau «Nicoară» de la Curtea de Argeş…

Ele pot face parte din epoca stilului moldovenesc de decadenţă, cărora nu le-a lipsit nici creaţia, nici forma originală.

Sursa: Articol preluat integral din cotidianul “Viaţa Liberă” Galaţi. Acest material a fost publicat la data de 24 iulie 2010.

Autor : Maria Stanciu

Primăria Conservă

De ceva vreme foarte mulţi cititori ne semnalează faptul că Primăria Bălăbăneşti, instituţia care ar trebui să fie aproape de cetăţean devine pe zi ce trece o organizaţie tot mai opacă, ermetică, străină de interesele locuitorilor comunei. Mulţi cetăţeni din comună şi din afară nu prea înţeleg acest tip de administraţie lipsit de viziune şi perspective reale de dezvoltare a localităţii. Locuitorii ne spun că nu există şi nu a existat niciodată o intenţie clară a autorităţilor de atragere a investitorilor, de valorificare a resurselor şi produselor locale, de atragere şi susţinere a personalului calificat în domenii cheie (sănătate, educaţie, cultură, sport) în comună. Zadarnic construim o grădiniţă nouă(unde nu trebuie, adică pe singurul teren de sport mai acătării din comună) dacă numărul copiilor în localitate a scăzut semnificativ şi este într-un trend descendent continuu!

Ceea ce amplifică cel mai mult confuzia şi nedumerirea bălăbăneşteanului este lipsa de comunicare pe canalul Primărie – Cetăţean. Nu numai că bălăbăneştenii nu ştiu ce se întâmplă în localitatea lor dar nici măcar nu sunt consultaţi cu privire la deciziile luate de instituţie, respectiv consiliul local. Dar cine sunt consilierii? Ce contribuţii, luări de poziţii, proiecte au sau susţin ei? Greu de spus, atâta timp cât nici măcar nu-i cunoaştem! Ne-am obişnuit de ani de zile să dăm vina pe primar, premier sau preşedinte. Nu-i disculpăm dar nici nu le putem atribui toate nereuşitele. Dacă fiecare din noi s-ar implica mai mult în procesul de decizie, ar veni cu propuneri, ar da dovadă de spirit civic cred c-am reuşi să destupăm Primăria Conservă.

Notă: Vor veni iar alegerile locale. Mersul cu portavochea prin comuna nu va mai ţine! Aviz PNL! Donaţiile exotice – ceasuri, pixuri, căldări şi celulare, nu vor mai atrage votantul! Aviz PSD şi PD-L! Nici măcar suta de grame a consevatorilor nu va mai lua minţile alegătorului. Va veni timpul proiectelor şi a oamenilor cu caracter, căci Bălăbăneştiul este sat de răzeşi, nu de dobitoace. 

Autor: Florin Munteanu

Pe urmele bălăbăneştenilor – profesor doctor inginer Florin-Teodor Tănăsescu

Florin Tănăsescu , n.12 aprilie 1932, Bârlad. Străbunici Gheorghe I. Taşcă şi Maria(Marghioala) Dabija – Bălăbăneşti. Bunici Natalia Taşcă şi Toader Dragomir.

Urmează cursurile Colegiului Naţional Sfântu Sava din Bucureşti (1943—1951) şi absolvă in anul 1956 Facultatea de Electrotehnica a Politehnicii Bucureştene. Susţine Teza de doctorat in domeniul “Mäsurărilor Electrice” şi obţine titlul de Dr.ing. al Politehnicii Ghe. Asachi din Iaşi (1968).

Din anul 1956 lucrează în domeniul cercetarii ştiintifice, parcurgând succesiv toate treptele de consacrare ştiinţifică, devenind din anul 1969 Director General al Institutului de Cercetare pentru Industria Electrotehnică (ICPE), institut angrenat în mari proiecte naţionale, precum cele legate de dezvoltarea industriei electrotehnice, realizarea echipamentelor pentru forajul terestru şi marin, metroul Bucureştean, acţionările electrice pentru tracţiune, ciment, materiale electrotehnice.

Domeniile principale de activitate ştiinţifică proprie, sunt: aparatajul de înaltă tensiune şi tehnicile de mäsurare, tehnica tensiunilor inalte, electrostatica şi aplicaţii, descärcäri parţiale in sistemele de izolaţie solide şi lichide. Este autor a peste 130 lucräri ştiinţifice publicate in tarä şi strãinãtate, 14 cãrţi şi 35 brevete semnificative înregistrate în ţarà şi în diverse ţäri ale lumii.

În paralel cu activitatea de cercetare ştiinţifică, este profesor universitar susţinând la Universitatea Politehnica din Bucureşti şi Universitatea “Valahia” Târgovişte, cursuri in domeniul Electrotehnologiilor şi al Surselor noi de energie, Utilizarea energiei; conduce teze de doctorat in domeniul Electrotehnologiilor. Este Dr. Honoris Causa la Universitatea de Stat Valahia din Târgovişte.

Preşedinte al Comitetului Electrotehnic Roman (CER), este membru a numeroase organisme intemationale: Asociaţia Inginerilor Electricieni din SUA (IEEE), Comisia Electrotehnică Internaţională (CEI), Asociaţia Europeană de Terminologie (EAT).

A coordonat la nivel naţional politicile de cercetare ştiinţifică în cadrul Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie (1985-1987) şi în Ministerul Cercetärii şi Tehnologiei (1992-1996).

Laureat al Premiului “Traian Vuia” al Academiei Române, este decorat cu “ordine şi medalii” româneşti şi sträine pentru merite în activitatea de cercetare ştiinţificä.

Este Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova.

Surse: Academia de Ştiinţe Tehnice din România şi Wikipedia

Daniela Gîfu despre Hanna Bota

Maria din Magdala

În viaţă avem parte de momente care ne îmbogăţesc spiritual mai mult decât reuşim, poate, în tot traiectul ei. Aşa s-a întâmplat cu mine, când mi s-a oferit ocazia să citesc cartea Hannei Bota, „Maria din Magdala”.

Este vorba, aşa cum apare scris şi în prolog, despre iubire, o iubire tridimensională (telurică, raţională, spirituală) – care poartă un singur nume – DUMNEZEU.

Miruna, în dorinţa ei de a deveni un arhitect renumit, se caută de fapt pe ea însăşi. Este o căutare karmică, ce o însoţeşte peste tot, dar pe care abia pe tărâmul sfânt o conştientizează cu toată fiinţa. Unde altundeva…?!

Asocierea numelui Miruna de cel al Mariei poate fi privită, în cele din urmă, ca fiind cheia acestei cărţi. Pentru mine semnifică împlinirea iubirii prin sacrificiu, asemenea Mariilor din Noul Testament, care nu şi-au aflat liniştea eternităţii decât prin puterea sacrificiului.

Să ne amintim de Sf. Fecioară Maria care, încă de la venirea ei pe lume – când Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana erau îmbătrâniţi de ani şi de povara sterilităţii -, a avut destinul însemnat, fiind dăruită de la fragedă pruncie Casei Domnului. Şi în curăţie a trăit până la sfârşitul vieţii ei pământene, dăruindu-şi singurul Fiu spre mântuirea neamului omenesc…

Dar volumul de faţă ne trimite spre o altă Maria, Maria Magdalena, al cărei destin pare a-l reface, într-un anume fel, eroina cărţii.

Romanul este structurat în cinci părţi:

Prima parte – numită Haţorul – ne dezvăluie misterul alegerii Mirunei de a călători pe plaiurile canaaniene. Tânăra de 27 de ani, cu o structură fizică delicată, se lasă antrenată de provocarea regăsirii propriului EU, după parcurgerea unui lanţ însemnat de eşecuri amoroase. Entuziasmul manifestat în munca ei de arheolog îl copleşeşte pe cel care o va însoţi cu toată dăruirea, în căutarea ei până la înălţarea dezrobitoare. „Înşelătorul” Iacob va şti să descopere şi să stingă „amărăciunea” Mirunei, care acum pătrunde în labirintul revelaţiilor mântuitoare.

Iacob realizează misiunea Mirunei, îndrăznind să o numească naghid (trimis al Domnului) şi vrea să facă parte din „oastea” ei nevăzută, de entităţi care o vor îndruma pe calea înţelepciunii universale.

Partea a doua – Ierusalimul teluric – ne relevă cea de-a doua viziune a Mirunei, viaţa Mariei Magdalena, aici cu numele de Miriam. Într-o descriere emoţionantă a sacrificiului perpetuu, trăit de Miriam, descoperim naiva fetişcană ispitită să guste din dulceaţa amorului cu cel care ar fi trebuit să o îndrume pe calea aleasă, „bunul” Shimon. Aici identificăm semnificaţia mirului, care este, în egală măsură, simbolizat atât ca preţ al deflorării infantilei „mieluşeli”, cât şi ca dovadă a credinţei şi iubirii absolute pentru Hristos.

Miruna, în delirul febrei, înţelege din secvenţele retrăite din viaţa lui Miriam că trecutul vrea să fie dezvăluit şi îndreptat prin chiar însăşi sacrificiul ei.

Vieţile celor două eroine seamănă uluitor de mult. Dăruirea în braţele fariseului Shimon devine la fel de neîngăduită ca şi cea trăită de Miruna cu preotul romano-catolic Teofil. Cele două iubiri sunt în egală măsură atât divine (datorită purităţii amoroase dăruite de cele două tinere femei, Miriam şi Miruna), cât şi luciferice (prin încălcarea jurămintelor castităţii de cei doi bărbaţi, Shimon şi Teofil).

Partea a treia – Magdala – pătrunde şi mai adânc în înţelegerea semnificaţiei febrei Mirunei şi a rolului ei misionar. Ajunsă, alături de Iacob, în satul Azariyeh, cunoscut ca Vechea Betanie, va pătrunde şi mai mult în viaţa lui Miriam, care ne apare drept Maria Magdalena, sora lui Lazăr şi a Martei. Neputinţa Mirunei se adânceşte şi, totodată, se risipeşte o dată cu ultima ei iubire, trăită alături de Iacob. Acesta, în braţele Mirunei, rezonând neaşteptat cu lumea ei interioară, în ciuda deciziei de a nu se mai căsători nicicând (era văduv de şapte ani), simte nevoia prezenţei ei permanente.

Miruna conştientizează viaţa uşoară pe care a trăit-o, asemenea lui Miriam, care alesese acest defăimător drum în locul ruşinii judecării pe nedrept a familiei ei de către comunitatea, cu legi foarte aspre, în care trăiau.

Desfrâul existenţei ei este încununat cu acelaşi parfum al virginităţii pierdute (mirul), primit, ironie!, tocmai de la unul dintre cunoscuţii lui Shimon. Acum mirul ne va conduce în misterul iubirii biblice, consemnat şi analizat şi de alţi iubitori ai condeiului, iubirea femeii păcătoase pentru Hristos. Şi totuşi, femeia blestemată de semeni este preţuită şi iertată de însuşi Hristos.

Partea a patra – Drumul îngust – întăreşte legătura karmică dintre Miruna şi Miriam. Miruna, deşi din ce în ce mai bolnavă, nu cedează presiunilor corpului ei din ce în ce mai slăbit, care o chemau într-o nouă aventură spitalicească, şi decide să deznoade misterul vedeniilor în căutarea propriei mântuiri sau, cum apare în carte, în aşteptarea vorbelor sacre „nici Eu nu te osândesc!”.

Starea de delir a Mirunei este absolut necesară, fiindcă – oricât de dedicaţi lui Dumnezeu am fi – starea de inconştienţă este cea care ne dezvăluie cel mai clar şi mai coerent firul sacru, fără a cădea în sminteală.

Apocalipsa îşi cere un nou tribut, o nouă nuntă a Mielului. Miruna deja ştia… Trebuia să se întoarcă acasă la Teofil.

Ultima parte – Acasă – devine şansa Mirunei de a accepta sensul iubirii, acum identificată cu cea kenozică, dintre ea şi Teofil şi, în sfârşit, de a se ierta pe ea însăşi. Şi cum iertarea cerea sacrificiul suprem, Miruna va deveni donatorul ales pentru sora ei mai mică, Dora, care revenise din rătăcire la acelaşi Teofil. Teofil salvează astfel trei vieţi: a Mirunei, a Dorei şi pe a lui însuşi. Blestemul se risipise… Miruna fusese aleasă mireasa Mielului.

DANIELA GÎFU

Sursă: http://revista-ecoul.com/scriitori-despre-scriitori/daniela-gifu-despre-hanna-bota/

Trei oameni şi o carte de căpătâi

În vremuri când cartea a devenit un fel de cenuşăreasă în care băieţii şi fetele azvârl cu bomboane şi îndiferenţă, trei oameni au scos în ochii noştri o „Lumină din credinţă” (mic documentar teologic şi literar despre Naşterea şi Învierea Domnului), prin grija editurii şi tipografiei „Graphotek Express” din Tecuci. Aşa cum sugerează titlul, cartea este o antologie de texte despre obiceiuri/tradiţii/ritualuri referitoare la două sărbători importante ale creştinătăţii: Crăciun şi Paşte ; dar şi o sumă consistentă de poezii dedicate acestor evenimente, scrise de autori clasici şi contemporani, impresionante şi cu încărcătură emoţională specifică ne/muritorilor care iubesc şi respectă cuvântul şi dumnezeirea.

Aşadar, preotul bisericii din Bălăbăneşti, Petru Moraru, profesorul Neculai Pământ, cercetător vechi şi actual al originii şi evoluţiei ţinuturilor bălăbăneştene, şi învăţătoarea Ionica Gâţă din Tecuci, au pus suflet de la suflet, minte de la minte şi mână de la mână… rezultatul căutării dumnealor concretizându-se în ceea ce se numeşte o carte de căpătâi. În ea puteţi găsi şi peste 100 de poezii referitoare la cele două sărbătoriri, dar şi două glosare în care sunt explicate diverse cuvinte specifice religiei şi nu numai.

Fără să promitem, când paginile noastre despre spirit şi credinţă ne vor permite, sperăm să revenim cu amănunte şi citate din această splendidă lucrare.

Este cazul să-i felicităm pe cei trei oameni şi să le spunem că respectul şi gratitudinea se află în viaţa noastră liberă, dar şi în convingerea că (se) vor găsi resurse financiare pentru a multiplica „Lumină din credinţă”, mai ales că se apropie încet şi sigur o sărbătoare la fel de importantă: 550 de ani de la atestarea documentară a satului Bălăbăneşti.

Autor: Ion Zimbru

Sursă: Viaţa Liberă Galaţi


Acces brosura de prezentare monografie

Meteo Bălăbănești

Vă dorim o zi plăcută
September 2021
M T W T F S S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930