In Memoriam

„Mi-am slujit ţara cu armele mele: pana, vioara şi bagheta.”George Enescu
„Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor şi chiar destul de conştiincios. La patru ani ştiam să citesc, să scriu, să adun şi să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învăţătura şi aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simţământul că pierd timpul, fugeam de zgomot şi de vulgaritate, iar mai mult decât orice, simţeam un fel de spaimă înnăscută în faţa vieţii. Ciudat copil, nu?”George Enescu

În noaptea de 3 spre 4 mai 1955, se stingea din viață, la Paris, compozitorul George Enescu. Este considerat cel mai important muzician român.

În aceeași zi, de 4 mai 1955, când la Paris incomensurabilul violonist, pianist și dirijor George Enescu ne părăsea definitiv, la Buzău avea să se nască una dintre cele mai apreciate voci ale muzicii ușoare românești – Mihaela Runceanu – un destin tragic, o interpretă, profesoară de canto la Școala Populară de Artă din București, ce ne-a încântat sufletul prin talentul său.

Am ales pentru d-voastră două creații – superba compoziție, închinată poporului român, „Rapsodia Română” (op.2) a marelui nostru compozitor George Enescu
http://www.youtube.com/watch?v=qTqchZPPB10

iar din repertoriul inconfundabilei voci, Mihaela Runceanu, ne-am gândit să vă oferim piesa „De-ar fi să vii”.
http://www.youtube.com/watch?v=ZX3ohY-e8wE

Să ne gândim la ei, să le urmăm exemplul și mai ales să le apreciem talentul, muncă și devotamentul lor pentru muzică și auditoriu.

Notă. Prima fotografie – M.S. Regina Elisaveta cu artiștii George Enescu și Dimitrie Dinicu.

echipa xpressbalabanesti

0 Responses to “In Memoriam”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s




Acces brosura de prezentare monografie

Meteo Bălăbănești

Vă dorim o zi plăcută
May 2011
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

%d bloggers like this: