Archive for February 14th, 2011

Trufaș sau realist?!

Are sau nu dreptate d-l Trufașu? Este autorul acestui articol trufaș sau realist?

Mai jos am preluat integral  din  „Adevărul de seară”, articolul d-lui Vali Trufașu

Culmea administraţiei/ Comuna Bălăbăneşti nu are bani pentru lemne, dar îşi ia avion militar

Ministerul Apărării Naţionale va transfera către autorităţile locale din Bălăbăneşti un avion tip IAR 93, care a fost dezafectat de dotările militare.

Deşi pare bizar la prima vedere, există o explicaţie.

“Noi am făcut o cerere în urmă cu câteva luni pentru a primi un avion care a fost scos din funcţiune. Avem un consătean care a fost colonel de aviaţie şi care ne-a făcut propunerea de a monta avionul lângă un monument al eroilor, care este situat pe un deal din vecinătatea comunei.Înţelegerea a fost ca noi să suportăm transportul şi plata specialiştilor care vor dezasambla şi asambla avionul”, ne-a declarat Dorin Codreanu, primarul comunei Bălăbăneşti.

Localitatea este una dintre cele mai sărăce comune din judeţul Galaţi, autorităţile neavând bani nici de lemne pentru a asigura încălzirea în şcoală. Se pare că s-au găsit însă bani pentru asamblat şi dezasamblat un avion.

„Moda” avioanelor decorative în diverse localităţi din ţară nu este o noutate, oraşul brăilean Ianca fiind cel mai cunoscut exemplu dar măcar există un aerodrom.

Alte trei avione tip IAR 93 vor ajunge în alte localităţi din judeţele Olt, Teleorman şi Mureş.

Avionul care va ajunge pe inventarul Primăriei Bălăbăneşti a aparţinut unei unităţi militare din Câmpia Turzii, valoarea sa actuală ridicându-se la 2.600 de lei.

Autor : Vali Trufaşu \ Vineri 28 ian 2011 \ Sursa – „Adevărul de seară”

Notă xpressbalabanesti. La banii aceștia mi-aș lua și eu unul și l-aș amplasa în curte. De ce? Din mândrie națională! Vi se pare suma de 2600 de lei exagerată? Prețul include transportul și montajul! Din sursele noastre elevii școlilor din Bălăbănești nu suferă de frig.

De la omul nou, la omul brut

Oportunități avem

După cum știți, în comuna Bălăbănești numărul copiilor a scăzut dramatic, pe de o parte datorită emigrării masive a tinerilor spre localitățile urbane din țară și străinătate, pe de altă parte datorită scăderii natalitații cauzată de situația economică dezastruasă a localității.

Normal și cinstit ar fi ca un tânăr să nu părăsească definitiv localitatea până la vârsta de 18 ani. Comuna și centrul urban situat în apropiere ar putea să ofere adolescentului tot ce are nevoie pentru a-și duce existența decent și a putea progresa. Practic, datorită poziției geografice excelente – situată la DN 24D, la 15 km de orașul Bârlad – cu acces direct la calea ferată, localitatea ar trebui să cunoască o dezvoltare economică viguroasă, dacă, ar exista un interes continuu în accest sens din partea factorilor de decizie.

Astăzi, la Bălăbănești, lucrurile stau taman pe dos!

Nu este prima oară când tragem acest semnal de alarmă. Cu siguranță nu va fi nici ultimul! Suntem în 2011. De cal, căruță și sapă nu ne-am dezlipit. Au ajuns acești oameni (demni de tot respectul) să fie singurii producători reali din comună ce susțin economia. Avem ingineri, maiștri, profesori etc care, rețineți, completează hârtii și fac prezența în aparență (cam 75% din cei activi) ca și cum ar avea zeci de secole l-a dispoziție să construiască o roată, o moară sau un teren de sport. Bunici de-ai noștri, îndrăzneți și chibzuiți, le-au proiectat și construit cu un secol înainte, fără a avea nici diplome, nici calculatoare. Noi, băieți contemporani cu satelitul, nu numai că nu am mișcat un deget pentru a le conserva, dar efectiv le-am desființat și am „plantat” pe fiecare uliță mai acătării câte-o cârciumă! locul din care a ieșit, „triumfător”– omul brut, consătean de-al nostru.

Omul brut

Omul brut, este dintr-o bucată nu gândește mult și acționează când primește pontul! Îl adoră pe Becali și-așteaptă să-i vină bani de la stat.

Omul brut, îl întâlnim și-n Primărie! El n-are timp pentru plătitorul de taxe! Are însă drept de veto! Lucrează pentru Stat cu carte de muncă și cash pentru privat!

Omul brut este mai brut(al) decât o primată! Îi oferi un măr, îl ia și te și zgârie pe față. Atenție! Omul brut vrea respect! Îl saluți c-așa-i omenește. Dar respect, pentru ce d-le?! Respectul se câștigă prin muncă cinstită și sacrificiu, nu prin șmecherie. Vrei să fii respectat, vino cu o idee, cu un plan, c-o strategie și luptă până la capăt – nu sta la „plesneală”!

După ei, dezastrul!

Unde merge Vasilică să bată mingea? În parc nu poate, că nu avem! Ce-i ăla d-lor consilieri? Pe terenul de sport? Nu se mai poate, omul brut – vecinul din fața școlii a ocupat jumătate cu tot cu drum cu de la sine putere. Pe cealaltă jumătate construim o instituție – pentru Alba ca Zăpăda! căci pitici, nu prea mai sunt prin sat.

Omul brut îl întâlnim peste tot în comună! Nu-i zăpadă! E la pădure! Mai sunt copaci în picioare! Ai cui? Nici că-i pasă! Și-a luat și pușca cu el ca să nu plece cu mâna goală. Poliția? N-aude! iar ecoul n-are carte de identitate! Dacă prinde vreo brută și-i ia căruța și drujba, o face-n șoaptă să nu se-mprăștie. În Epoca de Aur demult ar fi fost expus la panou!

Omul brut a vizita acum o lună și Căminul Cultural. A venit, hotărât, s-alunge stafiile din instituție. În trecere a făcut inventarul, lăsându-și semnătura! A rupt grilajul, a spart geamul și … surpriză! din respect pentru cultură nu s-a atins de nici un obiect al colțului muzeistic ci a sustras doar ustensilele lucrătorilor voluntari. Să ai parte d-le de ele că de carte n-ai avut!

Unde a fost Stația de asfaltare, Primăria s-a apucat de treabă! A nivelat terenul. Ar fi ceva promisiuni (depinde și de Consiliul Județean Galați) că am putea amenaja un teren sportiv în zona respectivă. A fost trimisă cererea? Când va veni răspunsul?! Cel de Sus știe! Cert este un singur lucru. Omul brut nu ne-a iertat! Promt, cu un spirit de inițiativă de invidiat, a-nceput să-l amenajeze pentru amatorii de pescuit. A aflat că râmele de gunoi au căutare la vară și s-a pus pe treabă. Mută gunoiul din bătătură … ghiciți d-voastră destinația?!

Notă. Cu sinceritate și mâhnire constatăm un singur lucru: în două decenii de haos, strategic organizat, omul nou a degenerat în om brut! Este rodul celor ce ne educă! Astăzi legea o face omul brut! căci Guvernul este ocupat cu colectarea taxelor pentru F.M.I. și salariile parlamentarilor și deputaților, opoziția caută suspendarea cu lumânarea (le-a șoptit d-l Geoană că-n trei pot încerca de trei ori!) iar Președintele veghează de la hotarul țării intrarea în …Schengen!

Autor: Florin Munteanu


Acces brosura de prezentare monografie

Meteo Bălăbănești

Vă dorim o zi plăcută
February 2011
M T W T F S S
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28