Mâini și îmbrățișări

Adesea îmi cert mâinile, fiindcă nu sunt mai înfrânate, mai atente pe cine şi cu cine se îmbrăţişează. Când îşi întâlnesc suratele, desigur, cele pedante, curtenitoare, afectuoase, devin prea zglobii. Chicotesc nerăbdătoare unele cu altele, apropiindu-se nepermis de mult. Mai dezlipeşte-te de poţi de aparţinătorul acestora!!!

Le iubesc, totodată, că dăruirea lor este sinceră, fără false pudori sau codeli feciorelnice. Pur şi simplu vor să iubească, până când – din nu ştiu ce frustrări sau oferte apărute peste noapte – un masiv obstacol sau mai multe (Sâc!) vătămează dialogul lor.

Citeam deunăzi o lecţie civică, semnată de Lucian Vasiliu, vrednic fiu al Baaadului[1], numită sugestiv Despre mâini şi mâine, fără mânie, dar acele rânduri nu-mi satisfăcură pe deplin aşteptările. Adevărat, surprinde admirabil fel de fel de îndeletniciri la care sunt supuse mâinile noastre, pare-se însă că a preferat o altfel de abordare, una mai generală. Nu insistă asupra niciunei isprăvi de-a mâinilor. Mi-am zis că aş putea încerca să brodez eu câte ceva despre parfumul mâinilor făpturii ce te îmbrăţişează cu iubire, în aşteptarea unui răspuns asemănător, dar fără a avea pretenţia de isprăvire a cutezătoarei intenţii. Mi-am lăsat mâna dreaptă să îmbrăţişeze stiloul, lăsând-o să comunice în felul ei, taină pentru mine, pe coalele albe, acum mototolite de a lor hârjoană. Ba bine că nu, menirea mâinilor rămâne, o ştiu cu toatele?!, pentru a lucra, pentru a scrie, pentru a face cruce…[2], şi undeva, spre finele atentei înşiruiri, regăsesc ceea ce căutam, acel pentru a îmbrăţişa, dar autorul, cu măiestria-i binecunoscută, decide doar să o amintească. Da, transferarea emoţiilor prin îmbrăţişare…

Mâinile mă implorau să fac o scurtă preumblare prin orânduiala relaţională, că e de tip profesional or intim.

Îmi displac cei care te ating ca din greşeală, un fel de semnal al băgării în seamă cu orice preţ. Îmi vine să-i articulez zgomotos, asemenea tulburării pe care o trezesc în cel agresat, alegând tăcerea din prea mult bun simţ. Sunt şi dintre aceia care te ating de complezenţă, crezând în mintea lor puţină că aşa devin mai agreabili pentru cine ştie ce tip de favoruri îţi cer.

Îmi displac toţi aceia care folosesc o mână îmbrăţişându-şi iubita şi cu cealaltă răsucind plictisiţi o ţigară şi pufăind ostentativ. Îi vezi cum privesc pierduţi în micul lor univers, îmbâcsit de neajunsuri sau (prea)ajunsuri.

Mi se întâmplă să rămân fixată pe câte un tablou de relaţionare convenţională a mâinilor. De ce adesea în locuri publice, din varii motive, îmbrăţişăm minţind sau deformând dureros ale noastre obscure porniri, încercând să ieşim în evidenţă, sau să părem altcineva?

De copilă m-au fascinat mâinile, acele mâini care mă luau în braţe protector, care îmi ofereau dulciuri şi uneori cărţi (de la cele de colorat, manuale, până la romane istorice – făceau parte din bibliografia obligatorie şi nu era loc de zăbavă), sau care mă dojeneau când făceam câte-o trăsnaie (şi făceam destule!). Acele mâini trudite pentru a nu duce odrasla lor lipsă de nimic, care îmbrăţişau Abecedarul ori cine ştie ce manual pentru a-mi insufla dorinţa de a prinde drag de carte.

Au fost şi mâini, se iveau şi asemenea ocazii, care mă deranjau, manifestând excesiv o afecţiune încărcată cu nimicuri (da, de neuitat serile acelea lungite peste noapte în care se pălăvrăgeau vrute şi nevrute, multe bancuri deochiate, după vreo câteva carafe cu vin…), cu preocupări simpliste, descrise cu uşurătate, care mă luau în braţe (îmi amintesc că unii mă mai şi hâţâiau zicând Dii, căluţul!) nevoită fiind să le simt duhoarea transpiraţiei, ce-mi înfiora delicata-mi împăciuire a sinelui cu mediul înconjurător.

Dar, acele mâini, în podul cărora îşi aflau locul multe şi diverse linii, adevărate şanţuri – de la an la an se îndesau, chiar se adânceau, ca şi firele albe din cap – că nu ţi-ar fi de-ajuns o viaţă să le poţi citi. De la iubire, amărăciune, osteneală, deziluzie şi câte şi mai câte, până la speranţa împreunării lor la rugăciune. Mă gândesc la acea unică, îmbucurătoare şi odihnitoare privelişte pe care ne-o oferă mâinile rugătoare ale monahilor, îmbrăţişate cuminţi una cu alta pentru a cere armonie şi clemenţă celor ce uită de Acasă. Aflaţi într-un du-te vino continuu îşi găsesc răgazul să îmbrăţişeze cu evlavie suferinţele devastatoare, neputinţele de tot felul, devierile de mai lungă sau scurtă durată ale celor ce le trec pragul binecuvântat.

Cum să nu elogiezi mâinile, aceste daruri cereşti care îţi pot salva sufletul împovărat de zădărnicia existenţială… O părintească îmbrăţişare poate curăţa lăuntrul de vizitatorii nedoriţi, sâcâitori, amăgitori, triviali, aventuroşi… ce s-au perindat pasager ori (prea)îndelungat prin viaţa vreunei fiinţe năpăstuite, „semănând” neputinţa de a se mai desprinde.

Câte nu s-ar putea spune despre îmbrăţişarea mâinilor noastre, oglinda propriului destin. Îmi exprim, la rându-mi, speranţa ca mâinile mele, ale tale, ale lui, ale ei… să nu cunoască urâciunea, ci doar frumuseţea apropierii.

Autor: Daniela Gîfu

[1] Târgul patriarhal al lui Victor Ion Popa, cunoscut azi drept Bârlad (jud. Vaslui), în trecut Berlad, Bîrlad, Baaad…

[2] Lucian VASILIU, Sciatică de Copou, Ed. Niculescu, 2010, p. 9

Poliţia din Bălăbănești „şchioapătă”

Parchetul Tg. Bujor – Procurorii, tari la rechizitorii. Poliţia, copleşită de dosarele cu A.N.

* Primul procuror Dumitru Baciu: „În 2010, record de rechizitorii – 225. Ele reprezintă 20 la sută din totalul celor 1.143 de dosare soluţionate” *

La intrarea în anul 2011, organigrama Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor, de 1+3, a avut nivelul de lucru de 1+2. Primul procuror, domnul Dumitru Baciu (FOTO) şi doi colegi/subalterni, Ioan Ladan, venit de la Oneşti şi, respectiv, Octavian Stamate, de la Călăraşi!

Cu un procuror în minus, în condiţiile când muntele de dosare, în 2010, a depăşit pragul psihologic de 3.000. Competenţa teritorială a acestei unităţi de parchet: ţine sub supraveghere două poliţii urbane (Tg. Bujor şi Bereşti), 21 de posturi de poliţie comunale, „Frontiera” şi Biroul Poliţiei Transporturi Tg. Bujor.

Bilanţul profesional, pentru 2010, redactat la rece: cifre care, dacă nu-ţi sunt explicate, te pierzi în ele, te „înghit”. Şeful, ca s-o începem cu dumnealui: activitatea de urmărire proprie, realizată, ca procentaj, sută la sută.

Cealaltă, unde este „iadul”, frecuşul cel mare, nervii, privind supravegherea cercetărilor – 82,91 la sută. Tot la dumnealui: din 560 de dosare de care s-a ocupat direct, a soluţionat 558.

După bilanţ, control de la Bucureşti. Concluziile pozitive. În 2010 din 3.002 cauze, cu 262 mai multe decât în 2009, au fost soluţionate 1.136, rezultând, comparativ cu 2009, o creştere a volumului de activitate cu 16. Din cele 1.136, un număr de 222 au fost soluţionate prin rechizitorii, dispunându-se trimiterea în judecată a 335 de inculpaţi, din care nouă în stare de arest preventiv”.

E de observat că 297 de cauze au fost finalizate peste termenul de şase luni de la prima sesizare. Şi pentru că putem discuta, ca la toate unităţile de parchet de altfel, şi de un stoc de dosare aflate în lucru la sfârşitul anului trecut, iată cifra înregistrată în bilanţ, la acest subcapitol: 1.722, din care, cu urmărirea penală începută, 71.

La procurori, pe agendele de lucru: 178. Restul dosarelor se aflau la organele de poliţie, în stadii diferite de efectuare a cercetărilor. Posturi de poliţie cărora primul procuror Dumitru Baciu le-a atribuit bila albă: Tg. Bujor, Bereşti, Vlădeşti, Rădeşti. Bila gri, pentru poliţiile care „şchioapătă” – Bălăbăneşti, Băneasa, Fârţăneşti.

Am mai reţinut, tot de la primul procuror, ceva ce ar trebui să le dea dureri de cap poliţiştilor, şi anume, din cauzele aflate în lucru, 985 privesc autori necunoscuţi.

În anul supus analizei, alt indicator de calitate a muncii procurorilor de la Bujoru: n-au existat arestaţi care să nu fi fost trimişi în judecată. Şi: din 588 de hotărâri penale verificate, s-au declarat 53 de apeluri şi recursuri privitoare la 76 de inculpaţi.

Sursa: „Viața Liberă” Galați / 9 februarie 2011

Autor: Ion Trif Pleșa

Notă. Jaful din pădurile private de pe raza com. Bălăbănești are o explicație – agenții dorm în post sau încurajează tăcut acestă activitate. La Bălăbănești hoții fac legea în pădure. Poliția ar trebui să controleze fiecare atelaj în parte și să aplice sancțiunile care se cuvin. Este nevoie de o intervenție urgentă din partea Primăriei și Consiliului Local pentru a stopa aceste tâlhării!

Trufaș sau realist?!

Are sau nu dreptate d-l Trufașu? Este autorul acestui articol trufaș sau realist?

Mai jos am preluat integral  din  „Adevărul de seară”, articolul d-lui Vali Trufașu

Culmea administraţiei/ Comuna Bălăbăneşti nu are bani pentru lemne, dar îşi ia avion militar

Ministerul Apărării Naţionale va transfera către autorităţile locale din Bălăbăneşti un avion tip IAR 93, care a fost dezafectat de dotările militare.

Deşi pare bizar la prima vedere, există o explicaţie.

“Noi am făcut o cerere în urmă cu câteva luni pentru a primi un avion care a fost scos din funcţiune. Avem un consătean care a fost colonel de aviaţie şi care ne-a făcut propunerea de a monta avionul lângă un monument al eroilor, care este situat pe un deal din vecinătatea comunei.Înţelegerea a fost ca noi să suportăm transportul şi plata specialiştilor care vor dezasambla şi asambla avionul”, ne-a declarat Dorin Codreanu, primarul comunei Bălăbăneşti.

Localitatea este una dintre cele mai sărăce comune din judeţul Galaţi, autorităţile neavând bani nici de lemne pentru a asigura încălzirea în şcoală. Se pare că s-au găsit însă bani pentru asamblat şi dezasamblat un avion.

„Moda” avioanelor decorative în diverse localităţi din ţară nu este o noutate, oraşul brăilean Ianca fiind cel mai cunoscut exemplu dar măcar există un aerodrom.

Alte trei avione tip IAR 93 vor ajunge în alte localităţi din judeţele Olt, Teleorman şi Mureş.

Avionul care va ajunge pe inventarul Primăriei Bălăbăneşti a aparţinut unei unităţi militare din Câmpia Turzii, valoarea sa actuală ridicându-se la 2.600 de lei.

Autor : Vali Trufaşu \ Vineri 28 ian 2011 \ Sursa – „Adevărul de seară”

Notă xpressbalabanesti. La banii aceștia mi-aș lua și eu unul și l-aș amplasa în curte. De ce? Din mândrie națională! Vi se pare suma de 2600 de lei exagerată? Prețul include transportul și montajul! Din sursele noastre elevii școlilor din Bălăbănești nu suferă de frig.

De la omul nou, la omul brut

Oportunități avem

După cum știți, în comuna Bălăbănești numărul copiilor a scăzut dramatic, pe de o parte datorită emigrării masive a tinerilor spre localitățile urbane din țară și străinătate, pe de altă parte datorită scăderii natalitații cauzată de situația economică dezastruasă a localității.

Normal și cinstit ar fi ca un tânăr să nu părăsească definitiv localitatea până la vârsta de 18 ani. Comuna și centrul urban situat în apropiere ar putea să ofere adolescentului tot ce are nevoie pentru a-și duce existența decent și a putea progresa. Practic, datorită poziției geografice excelente – situată la DN 24D, la 15 km de orașul Bârlad – cu acces direct la calea ferată, localitatea ar trebui să cunoască o dezvoltare economică viguroasă, dacă, ar exista un interes continuu în accest sens din partea factorilor de decizie.

Astăzi, la Bălăbănești, lucrurile stau taman pe dos!

Nu este prima oară când tragem acest semnal de alarmă. Cu siguranță nu va fi nici ultimul! Suntem în 2011. De cal, căruță și sapă nu ne-am dezlipit. Au ajuns acești oameni (demni de tot respectul) să fie singurii producători reali din comună ce susțin economia. Avem ingineri, maiștri, profesori etc care, rețineți, completează hârtii și fac prezența în aparență (cam 75% din cei activi) ca și cum ar avea zeci de secole l-a dispoziție să construiască o roată, o moară sau un teren de sport. Bunici de-ai noștri, îndrăzneți și chibzuiți, le-au proiectat și construit cu un secol înainte, fără a avea nici diplome, nici calculatoare. Noi, băieți contemporani cu satelitul, nu numai că nu am mișcat un deget pentru a le conserva, dar efectiv le-am desființat și am „plantat” pe fiecare uliță mai acătării câte-o cârciumă! locul din care a ieșit, „triumfător”– omul brut, consătean de-al nostru.

Omul brut

Omul brut, este dintr-o bucată nu gândește mult și acționează când primește pontul! Îl adoră pe Becali și-așteaptă să-i vină bani de la stat.

Omul brut, îl întâlnim și-n Primărie! El n-are timp pentru plătitorul de taxe! Are însă drept de veto! Lucrează pentru Stat cu carte de muncă și cash pentru privat!

Omul brut este mai brut(al) decât o primată! Îi oferi un măr, îl ia și te și zgârie pe față. Atenție! Omul brut vrea respect! Îl saluți c-așa-i omenește. Dar respect, pentru ce d-le?! Respectul se câștigă prin muncă cinstită și sacrificiu, nu prin șmecherie. Vrei să fii respectat, vino cu o idee, cu un plan, c-o strategie și luptă până la capăt – nu sta la „plesneală”!

După ei, dezastrul!

Unde merge Vasilică să bată mingea? În parc nu poate, că nu avem! Ce-i ăla d-lor consilieri? Pe terenul de sport? Nu se mai poate, omul brut – vecinul din fața școlii a ocupat jumătate cu tot cu drum cu de la sine putere. Pe cealaltă jumătate construim o instituție – pentru Alba ca Zăpăda! căci pitici, nu prea mai sunt prin sat.

Omul brut îl întâlnim peste tot în comună! Nu-i zăpadă! E la pădure! Mai sunt copaci în picioare! Ai cui? Nici că-i pasă! Și-a luat și pușca cu el ca să nu plece cu mâna goală. Poliția? N-aude! iar ecoul n-are carte de identitate! Dacă prinde vreo brută și-i ia căruța și drujba, o face-n șoaptă să nu se-mprăștie. În Epoca de Aur demult ar fi fost expus la panou!

Omul brut a vizita acum o lună și Căminul Cultural. A venit, hotărât, s-alunge stafiile din instituție. În trecere a făcut inventarul, lăsându-și semnătura! A rupt grilajul, a spart geamul și … surpriză! din respect pentru cultură nu s-a atins de nici un obiect al colțului muzeistic ci a sustras doar ustensilele lucrătorilor voluntari. Să ai parte d-le de ele că de carte n-ai avut!

Unde a fost Stația de asfaltare, Primăria s-a apucat de treabă! A nivelat terenul. Ar fi ceva promisiuni (depinde și de Consiliul Județean Galați) că am putea amenaja un teren sportiv în zona respectivă. A fost trimisă cererea? Când va veni răspunsul?! Cel de Sus știe! Cert este un singur lucru. Omul brut nu ne-a iertat! Promt, cu un spirit de inițiativă de invidiat, a-nceput să-l amenajeze pentru amatorii de pescuit. A aflat că râmele de gunoi au căutare la vară și s-a pus pe treabă. Mută gunoiul din bătătură … ghiciți d-voastră destinația?!

Notă. Cu sinceritate și mâhnire constatăm un singur lucru: în două decenii de haos, strategic organizat, omul nou a degenerat în om brut! Este rodul celor ce ne educă! Astăzi legea o face omul brut! căci Guvernul este ocupat cu colectarea taxelor pentru F.M.I. și salariile parlamentarilor și deputaților, opoziția caută suspendarea cu lumânarea (le-a șoptit d-l Geoană că-n trei pot încerca de trei ori!) iar Președintele veghează de la hotarul țării intrarea în …Schengen!

Autor: Florin Munteanu