Archive for October 23rd, 2010

Un meci de senzaţie la Galaţi: CSM Dunărea Galaţi – HSC Mircurea Ciuc, scor 6-4, în CN de hochei pe gheaţă

Marţi, 12 octombrie 2010, Galaţiul învinge pe teren propriu campioana României, HSC Miercurea Ciuc, într-un meci echilibrat, care a ţinut publicul cu sufletul la gură.

Pentru învingători au marcat Michal Benadik (10:35), Juraj Zemko (24:40), Atilla Tanko (35:07), Levente Elekes (42:43), Nuţu-Petruş Andrei (56:31), Cătălin Geru (59:41), iar pentru oaspeţi punctând Ede Mihaly (15:48), Szabolcs Papp (33:31), Istvan Nagy (37:58) şi Tihamer Becze (50:48).

Ciucanii au pus înfrângerea pe seama oboselii din cauza programului încărcat cu meciurile din Campionatul Naţional şi Liga Mol, astfel încât tânăra echipă gălăţeană, formată în mai puţin de o lună din sportivi recent trecuţi de juniorat, învinge cu scorul de 6-4(1-1, 2-2, 3-1) o echipă care are în componenţa sa sportivi din Ungaria, Slovacia, Cehia, Finlanda şi antrenor din Suedia. Meciul a fost arbitrat de Cosmin Topârceanu (Bucureşti), asistat de  Mihai Trandafir şi de Răzvan Scriban (Galaţi); observator – Daniel Trandafir.

Trebuie menţionat faptul că odată cu acest meci a fost inaugurată şi gheaţa patinoarului din Galaţi pentru acest sezon sportiv. După cum putem observa suntem în plin sezon competiţional, iar sportivii dunăreni nu s-au putut antrena pe teren propriu decât înaintea acestui meci, ei fiind nevoiţi să plece într-un cantonament de pregătire la Gheorgheni, în Slovacia şi Austria, graţie susţinerii financiare a Clubului Dunărea şi a lui Ionel Corciovă.

După acest meci, echipa CSM Dunărea Galaţi, antrenată de Cristi Munteanu, Marius Trandafir şi Eduard Hartmann, îşi păstrează locul 3 în clasament după cum urmează: pe primul loc se află SCM Fenestela 68 Braşov, 13 puncte (6 jocuri), urmată de HSC Miercurea Ciuc, 12 puncte (5 jocuri), CSM Dunărea Galaţi, 9 puncte (5 jocuri), Steaua, 8 puncte (5 jocuri), Progym Gheorgheni, 3 puncte (5 jocuri), Sportul Studenţesc, 0 puncte (4 jocuri).

Autor: Tatiana Scurtu Munteanu

Video: http://gsptv.gsp.ro/viewVideo1.php?video_id=41768

Precizare

Galaţi: 450 de ani de existenţă a comunei Bălăbăneşti

Evenimentul a fost marcat sâmbătă de comunitatea locală prin manifestări culturale şi dezvelirea unei plăci comemorative.

La împlinirea a 450 de ani de la întemeierea satului, conducerea comunei alături de profesorii şcolii din localitate şi mai mulţi oameni de cultură printre care s-a numărat şi poetul Ion Zimbru au organizat o serie de manifestări prin care au marcat evenimentul.

Copii de la şcoala din comuna Bălăbăneşti au recitat poezii şi au pus în scenă mai multe datini ale locului. A urmat o slujbă religioasă iar primarul localităţii, Dorin Codreanu, a dezvelit o placă comemorativă dedicată lui Gheorghe Taşcă. Acesta este întemeietorul şcolii din Bălăbăneşti, donându-şi casa şi terenul în acest scop.

Evenimentul s-a încheiat cu acordarea de diplome de onoare mai multor locuitori ai satului, precum şi la cinci familii care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Autor: Corina Misăilă

Duminică 17 octombrie 2010/ http://www.adevarul.ro/locale/galati/

Precizare

Satul Bălăbănești este atestat documentar la 5 decembrie 1460, drept urmare anul acesta se împlinesc 550(și nu 450) de ani de la prima atestare documentară(nu de la întemeierea satului).

Academicianul Gheorghe Tașcă a respectat îndatorirea primită de la părinți, prin testament, de „a ridica  un local de şcoală cu bibliotecă, cu casă de sfat şi de citire.” „Casa cu tot locul ei şi cu livada împrejmuitoare” au fost lăsate moștenire comunității(generațiilor viitoare de școlari) de părinții ilustrului economist, Gheorghe și Maria Tașcă.

echipa XpressBalabanesti


Acces brosura de prezentare monografie

Meteo Bălăbănești

Vă dorim o zi plăcută
October 2010
M T W T F S S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031