Archive for June 13th, 2010

În ianuarie s-au împlinit 40 de ani de inaugurarea Patinoarului Artificial

În luna ianuarie 1970 se dădea în folosinţă Patinoarul Artificial de la Galaţi, pregătit să fie gazda unei ediţii a Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă Grupa C.

Iniţiativa a aparţinut ing.Teodor Oprică, şeful sportului judeţean la acea vreme (fost fotbalist la Ştiinţa), acesta profitând de imposibilitatea celor de la Suceava de a absorbi (iată, termenul revine) fonduri de la Consiliul Naţional al Sportului.

Noua bază sportivă a fost atractivă pentru potentaţii timpului, a fost ridicată în “coasta” noului cartier de locuinţe “Micro 40” (nebănuit rezervor  de  talente) în timp record.

Patinoarul de la Galaţi  era unul descoperit, cu pistă de gheaţă olimpică (60/30 m) cu mantinele din lemn masiv, răcire cu amoniac (50 km de ţeavă neagră), agentul  de frig fiind pompat în rezervorul propriu de la fosta Fabrica de lapte.

Patinoarul mai deţinea două vestiare modeste, o tribună de câteva sute de locuri şi… “Rolba” (maşina de şlefuit gheaţa), “pensionată” de la Bucureşti, dar foarte bună pentru un nou ciclu de viaţă la Galaţi. În partea de nord, spre CLDC, s-a început o altă tribună, aceasta urmând a fi terminată odată cu  acoperirea arenei.

Pe această bază s-a organizat, mai întâi, pentru rodaj în vederea desfăşurării etapei de C.M. “Municipiului Bucureşti”, turneu cu participarea  selecţionatelor româneşti. Trebuia exploatat momentul şi, destul de repede, s-a încropit o echipă locală.

Pavel Caradinţ, preşedintele de la clubul local, a refuzat cadoul federaţiei de a activa direct în prima divizie şi a înscris nou înfiinţata echipă Dunărea în Divizia B. Se continuă, astfel, tradiţia hocheiului nostalgic de la “Băltiţă”, practicat de fraţii Preisler, Dorel Trandafir, Ştefănescu sau Ungureanu “Margareta”, în anii `50.

Cum s-a format noua echipă a Galaţiului?

A sosit mai întâi renumitul Ştefan Tomovicz, de la Rădăuţi cu câţiva jucători formaţi şi, ce e mai important, cu juniori foarte telentaţi: Stelian Rusu, Halus, Firici, Hîncu,  Huţan, Moroşan, Curelaru, Nistor şi Olenici, viitori componenţi ai echipelor naţionale.

A venit apoi legiunea de la Bucureşti, condusă de Ion Tiron, unul dintre antrenorii echipei naţionale. Şi-au manifestat dorinţa de activa la Galaţi câţiva jucători de la Steaua şi Dinamo, printre aceştia aflându-se şi internaţionalii Octavian Corduban şi Sorin Ciubotaru, jucători de bază ai viitoarei echipe, ca şi colegii lor Bălăneanu, Iordan, Radu Şerban, Petrescu, Tăbăcaru  sau Trăuşan.

Echipa nou înfiinţată a susţinut primele meciuri chiar cu cele mai bune formaţii – Steaua, Dinamo şi Lotul de tineret, rezultatele fiind onorabile, “gălăţenii” trecând chiar de Dinamo, cu 4 – 2.

După un sezon de rodaj în Divizia B, CSM Dunărea Galaţi a promovat în prima serie a campionatului de seniori, fiind una dintre echipele bune ale competiţiei naţionale şi, pentru mulţi ani, a devenit principalul rezervor pentru loturile naţionale. 

De-a lungul celor patru decenii de hochei pe gheaţă la Galaţi, la Dunărea şi Clubul Sportiv Şcolar, foarte mulţi sportivi au ajuns la loturile naţionale sau la marile echipe din Bucureşti, printre alţii, Berdilă, Brandabur, Fodorea, Morar, Marcu, Gherghişan, Chiriţă, Dumitrache, Burada, Zaharia, Geru, Andrei Nuţu şi Viorel Radu. 

În această perioadă Dunărea încearcă să-şi ocupe iarăşi locul în elita hocheiului românesc. Antrenorul Ion Bălăneanu, ajutat de Marius Trandafir şi Teodor Mocanu, doreşte să  “asambleze” o formaţie în care se îmbină experienţa lui Cătălin Geru, Viorel Radu sau Andrei Nuţu cu tinereţea celor care abia au ieşit din juniorat, şi are credinţa, că acest lucru este posibil.

* Patinoarul Artificial de la Galaţi a suportat o primă operaţie de “cosmetizare” în 1978 (anul în care s-a încheiat operaţia de acoperire şi modernizare). Atunci Galaţiul a fost gazda unei alte importante competiţii internaţionale – Campionatul Mondial al Grupei B, iar în 1986 CSM Dunărea a cucerit “Cupa României”!

* O figură aparte a hocheiului gălăţean a fost  arbitrul Nicolae Enache – recunoscut pentru obiectivitatea sa. Acesta a urcat treptele acestei “meserii” până la titlul de arbitru internaţional.

* Alte figuri proeminente ale hocheiului acelor ani au fost Octav Custură – cel care conducea “Rolba”, Petrică Drăgan – primul şofer pe “Rolba”, Virgil Dinu – specialist în ascuţirea patinelor (tatăl antrenoarei de patinaj artistic Ramona Dinu) sau Anton Glavanschi (fost rugbist) – şeful  galeriei ani de zile.

 Autor: Marin Petrescu


Acces brosura de prezentare monografie

Meteo Bălăbănești

Vă dorim o zi plăcută
June 2010
M T W T F S S
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930