Archive for May 4th, 2010

Propunere proiect: Bulevard Ştefan Procopiu

După cum ştiţi anul acesta se împlinesc 120 de ani de la naşterea renumitului fizician Ştefan Procopiu, o personalitate cu adânci rădăcini în comuna noastră. În semn de consideraţie şi recunoştinţă, propunem ca porţiunea de drum naţional ce traversează comuna, de la intrarea în Bursucani până la hotarul dintre judeţele Galaţi şi Vaslui să o denumim Bulevard Ştefan Procopiu (în loc de strada Principală).

De ce bulevard şi nu stradă? Denumirea de bulevard s-ar  impune datorită faptului că acest drum este emblematic pentru comună fiind în permanenţă în vizorul trecătorului. Odată cu adoptarea acestei denumiri, ar fi necesare anumite măsuri din partea autorităţilor locale dar mai ales a cetăţenilor, cum ar fi: îngrijirea proprietăţilor şi menţinerea lor într-o stare impecabilă, mai mulţi arbori de-a lungul drumului, noi semne de circulaţie şi treceri de pietoni, mai multe puncte de atracţie(unele sunt în stadiu de proiect cum ar fi moara de vânt ce va fi amplasată lânga casa de apă, altele se pot construi în timp – două, trei parcuri, oaze de flori şi verdeaţă în jurul troiţelor, amplasarea unui bust al marelui fizician, chiar amenajarea unei arteziene nu departe de Primarie, etc.), înlocuirea staţiilor de autobuz inestetice, amplasarea unor coşuri de gunoi şi băncuţe, etc.

Aşteptăm sugestiile şi părerile d-voastrăm, a celor ce ţineţi la comună şi doriţi o schimbare în bine. Începutul va fi dificil, dar treptat, prin voinţă, muncă şi determinare acest proiect poate căpăta viaţă. Cei care ne vor vizita comuna, chiar şi în trecere, vor realiza imediat că bălăbăneştenii sunt oameni gospodari, inventivi cu respect şi consideraţie pentru frumos şi valorile lor.

Propunere proiect: echipa xpressbălăbăneşti


Acces brosura de prezentare monografie

Meteo Bălăbănești

Vă dorim o zi plăcută
May 2010
M T W T F S S
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31