Archive for March 28th, 2010

Problematica Postului Paştelui

„Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea.

Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminteri burdufurile crapă, vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună.” (Ev. Matei 9, 16-17)

Iată suntem în postul mare şi, cu certitudine, aceste spuse sacre conţin adevăruri încă tainice unor mireni, pentru care a venit vremea să se aplece mai mult asupra lor. Oare ce semnificaţie or fi având sintagmele: haină veche, burdufuri vechi, burdufuri noi, vin nou?

În prezent, dacă analizăm ad litteram, vinul nu se mai păstrează în burdufuri, ci în poloboace sau damigene. Pe vremuri burdufurile erau confecţionate din piei de animale cusute care nu puteau fi folosite decât o singură dată. Dacă s-ar fi încercat să se pună vinul nou, din anul următor, în aceste burdufuri vechi, vinul fermentând le-ar fi distrus, ducând inevitabil la risipirea minunatei licori.

Ce reprezintă acest proces de fermentaţie din punct de vedere religios? Fermentaţia este starea de ignoranţă a omului, intrată azi în zona firescului. Există o paletă largă de forme de fermentaţii spirituale care se produc în fiinţa umană, nu numai în corpul fizic, dar, mai ales, în sufletul şi mintea sa, care se reflectă fie în sentimente, fie în gânduri.

Revenind la vorbele lui Iisus: „ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună”, regăsim o comparaţie subtilă între adevărata Sa Învăţătură, simbolizată prin vinul nou, căci aceasta trebuie îmbrăţişată de fiecare om, capabil să se schimbe şi să se pregătească de cel mai minunat şi tainic moment religios, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Căci la fel ca vinul, postul Paştelui nu trebuie înţeles drept o dogmă religioasă; din contră, prin antrenarea activă a organismului, a minţii şi inimii, în tot acest timp se declanşează redresarea fizică, eliberarea raţională şi îmbunătăţirea sufletească, într-un cuvânt viaţa. Burduful reprezintă individul şi în acesta se află alte mici burdufuri care formează structura trinitară: corp-raţiune-suflet. Neglijarea uneia atrage după sine suferinţa celorlalte, iar dacă sunt toate abandonate în nepăsare, rezultatele vor fi greu cuantificabile pentru a mai putea fi redresate.

Adesea, oamenii îşi fac propriile lor reguli de parcurgere a postului, ascunzându-se în spatele unor motive de genul: să ţii post ca la carte necesită foarte mulţi bani; sunt suferind şi am nevoie de proteine din carne şi lapte; trebuie să-mi întreţin familia şi nu am timp să fac două feluri de mâncare etc. Aceştia nu înţeleg ce se întâmplă cu adevărat în ei înşişi, şi, în loc să privească postul ca pe o terapie absolut necesară, ei se lamentează, se descurajează şi caută motive de a se eschiva. De fapt, sunt asemenea burdufurilor vechi în care este prematur încă să se verse cunoaşterea sfinţilor părinţi.

Totul porneşte de la autocontrol şi, reuşind să-l atingem, vom constata că, acceptând provocarea cu noi înşine, la capătul celor şapte săptămâni ne vom simţi cu adevărat pregătiţi să trăim Învierea. A ţine post nu e deloc un pericol, dar este bine de ştiut că el trebuie pregătit: mai întâi se ia decizia în sine, apoi se conştientizează nevoia de armonizare, care nu este cu putinţă fără să-ţi fortifici şi să-ţi programezi stomacul, capul, inima etc., pentru a rezista la diminuarea plăcerilor devitalizante, schimbarea obiceiului alimentar etc., care vor produce zguduitoare tensiuni, urmare a noilor energii primite, sub forma Iubirii şi a Luminii Dumnezeieşti.

În general, cei care ţin post sunt oameni obişnuiţi cu suferinţele, grijile şi deziluziile de zi cu zi, mai puţin se apleacă spre această purificare cei prea plini de bucuriile, satisfacţiile şi plăcerile lumeşti.

Dacă oamenii ar şti ce transformări benefice se produc sub influenţa cumpătării şi schimbării în alimentaţie, în raţiune, sau pe fond emoţional şi că, în fapt, ei alungă Lumina, nu s-ar mai teme ce e dincolo de astă lume. Ei simt că încă nu sunt burdufuri noi şi se abandonează cu voie şi cu ştiinţă vieţii inferioare. Nu ştiu prea bine de ce se limitează la plăcerile imediate, dar simt instinctiv (mai ales la sfintele slujbe, sau atunci când aleargă într-un suflet la duhovnic să ceară ajutor), că există ceva de temut, că a avea Puterea de a ne debarasa de hainele vechi va permite pătrunderea în lumea noastră interioară a tuturor Bunătăţilor Dumnezeieşti. Dacă ne vom crampona de slăbiciunile noastre, prin mese copioase, prin gânduri necuviincioase, prin afecte negative, înseamnă că burdufurile nu sunt pregătite să fie umplute cu vinul nou, adică, viaţa.

Transformarea adevărată începe de la raţiune. Pe măsură ce burdufurile noi le înlocuiesc pe cele vechi, trebuie să le impregnăm cu gânduri şi sentimente nobile. Şi asta o dată cu vărsarea vinului nou al Învăţăturile Sacre. Persistarea în aceeaşi dezordine existenţială va da naştere la fermentaţiile patologice. Nu întâmplător sunt gândite aceste posturi duhovniceşti, fiindcă pe măsură ce sufletul se hrăneşte cu vorbele sfinte, inevitabil se produce transformarea aşteptată, desigur, cu sprijin celest, care va supraveghea puritatea energiilor primite prin alimentaţie, băutură, aerul respirat şi tot ce asigură traiul cotidian.

Revenim acum la simbolul vinului. Cine nu bea din când în când puţin vin?! Desigur, în cantităţi mici nu produce nici nocivitate, nici dependenţă. Dar ce ne facem cu atâtea sortimente de vinuri, multe dintre ele contrafăcute…?! Asistăm de ceva vreme, în domeniul religios, la o serie de fenomene asemenea vinurilor contrafăcute. Multe învăţăminte, care se aseamănă cu cele biblice, includ un bagaj informaţional neobişnuit, care nu fac altceva decât să smintească minţile simpliste. Aşadar, atenţie din ce vin ne alimentăm!

De multe ori regăsirea liniştii interioare vine din noi, prin prepararea vinului în propriul nostru cămin. Postul este în cele din urmă momentul plantării viţei de vie în suflet, care va fi cultivată, culeasă şi din care se va prepara vinul curativ în viaţa noastră. Din acest vin se poate bea până la beţie; e vorba de beţia spirituală, când „acum voi sunteţi curaţi pentru cuvântul pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (Ev. Ioan, 15, 3-4)

Vărsând vin nou în burdufuri noi se realizează adevărata comuniune om-Dumnezeu. Dacă vă veţi limita doar să acumulaţi bogăţii şi împliniri vremelnice, atunci burdufurile supraîncărcate vor exploda. O dată fermentaţia începută, tulburările, dezamăgirile, bolile vor dovedi fiinţa neîmpăcată. Orice achiziţie spirituală vine doar prin eforturi personale; tot ce vine din exterior, pe un fond neiniţiat, nu va dura şi poate produce chiar tulburări şi mai mari.

Singurul mijloc, unica reţetă pentru a vă linişti, întări, elibera este cuvântul lui Dumnezeu!

Autor: Daniela Gîfu

Sursă: “Luceafărul Românesc”, http://luceafarul-romanesc.com/

Pe urmele bălăbăneştenilor, astăzi poetul Constantin Butunoi

Ofiţer de carieră, Constantin Butunoi s-a născut în comuna Bălăbăneşti din judeţul Galaţi, în anul 1946. A absolvit liceul militar la Câmpulung Moldovenesc, apoi Şcoala Superioară Militară din Braşov, promoţia 1968. În 1981, datorită serviciului militar, este detaşat la Arad, oraş în care se stabileşte definitiv.

Preocupări literare a avut de timpuriu, fără ieşiri la rampă, decât în perioada arădeană, când a publicat în reviste ca “Orizont” din Timişoara, “Luceafărul” din Bucureşti sau în reviste militare. Câteva premii i-au acordat încredere în creaţia proprie(premiul al II-lea “Mihai Eminescu”, Oradea, 1993; premiul Fundaţiei Culturale “Ioan Slavici” ,1997, pt. volumul “Poeme într-un fel”, etc.).

Spirit deschis comunicării, îşi bazează poezia pe o atentă echilibrare a sensibilităţii prin raţiune. Lecţia lui Marin Sorescu a fost înţeleasă pe deplin şi obiectele au tendinţa de a se integra într-un univers sentimental propiu, adesea scăpărător. Găsind un punct original de interpretare, datele unei realităţi bătătorite îşi schimbă forţa de sugestie şi devin elemente de sprijin pentru o construcţie nouă, şocantă. Convingerea că ne aflăm în faţa unui sentimental atent cenzurat este depăşită de baladele de inspiraţie ţigănească mai ales, atestând o pornire riguroasă spre poemul amplu, dar şi de răsunătoarele poeme dedicate mării.

http://bogdybutariu.blogspot.com/2009_01_01_archive.html

Blog: “Lumea mea”

Primăvara

Fiecare primăvară e un basm frumos

Ţesut din raze de lumină, măiestos.

Fiecare primăvară e-o poartă spre cer

Necurmata noastră dorinţă de eter.

Fiecare primăvară e-un vraci priceput

Alină sau învie doruri de demult.

Fiecare primăvară are şi un rost

Niciuna nu este precum cea care a mai fost.

Dragostea

Dragostea

E ca pacostea

Dacă vine

Nu ştii cât ţine,

Dacă te apasă

Nu ştii când te lasă.

Şi când eşti tot răvăşit

Dragostea s-a şi sfârşit.

Autor : Constantin Butunoi – Volumul „Poeme într-un fel”


Acces brosura de prezentare monografie

Meteo Bălăbănești

Vă dorim o zi plăcută
March 2010
M T W T F S S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031