La Rădeşti se poate, la Bălăbăneşti nu….

Investiţie, parcul eolian de la Rădeşti, pe mâinile germanilor

* Dr. Littman a mai avizat suprafeţe pentru montat turbine eoliene în Australia, Germania, Turcia şi America de Sud *

Oportunitatea înfiinţării pe teritoriul comunei Rădeşti a unui parc eolian este o problemă căreia primarul Ioan O. Porumb i-a acordat, în 2009, o atenţie specială.

Ca om care a văzut cu ochii săi, în ţări precum Danemarca şi Belgia, cât preţ pun vest-europenii pe obţinerea de energie electrică din surse nepoluante, s-a documentat asupra chestiunii, luând decizia de a da satelor Rădeşti şi Cruceanu şansa obţinerii de beneficii directe din „exploatarea” vântului.

Cele care bat pe direcţia Cioara-Telenci-Via Boza, remarcate deja de o firmă străină, vor fi obligate să mişte paletele de la opt „morişti”. În România, punerea în funcţiune a unui astfel de parc durează, de la primul precontract de concesionare/închiriere/vânzare-cumpărare şi începerea înregistrării vitezei vânturilor, aproximativ patru ani.

S-au făcut, la Primăria Rădeşti, primele calcule economice şi s-au analizat aspectele juridice de fond ale executării investiţiei. De identificarea locurilor potrivite pentru montarea instalaţiilor se ocupă o firmă germană – „Dr. Littman Consulting GmbH”, din Ennepetal.

De altfel, la 10 iunie 2009, doi reprezentanţi ai săi s-au aflat la Rădeşti pentru a se pune de acord cu primarul Ioan O. Porumb şi cu juristul instituţiei, domnul Vasile Niţă, asupra condiţiilor locale, gradului de disponibilitate a proprietarilor de terenuri agricole de a le concesiona, posibilităţile de transport a componentelor tehnice ale instalaţiilor (s-a căzut de acord ca puterea totală a acestora să atingă 16 MW).

În momentul de faţă se fac pregătiri pentru montarea stâlpului de susţinere a anemometrelor. Deşi iuţeala vânturilor de la Cioara este cunoscută din înregistrările de la satelit, banca străină interesată de verse bani în proiectul de la Rădeşti cere monitorizarea vitezei la faţa locului, „de jos”, şase luni.

La zi, implicarea Primăriei Rădeşti în construirea parcului vizează realizarea băncii de date care să permită pregătirea startului la concesionare – cadastru, tabelul cu numele proprietarilor, contactarea acestora.

Pentru un hectar concesionat, proprietarul va primi, după cum ne-a declarat primarul Porumb, 2000 de euro. Ridicările topo şi întocmirea cărţii funciare, ca cheltuieli, vor fi suportate de titularul investiţiei. Anul 2010 va fi al întocmirii, la detaliu, a documentaţiei tehnice şi economice.

2011 – depunerea, în vederea aprobării, dosarului de finanţare nerambursabilă. 2012 – organizarea şi ţinerea licitaţiei. 2013 – livrarea turbinelor, realizarea infrastructurii, montajul, racordarea la sistemul energetic naţional şi începerea producţiei.

Primarul Porumb: „Parcul eolian ne va permite să economisim, la bugetul local, 1,2 miliarde de lei vechi pe an. E ceva! Nu vom mai plăti consumurile de curent electric la iluminatul public şi nici pe cele înregistrate de contoarele de la primărie, şcoală, grădiniţe, căminul cultural…”

Autor: Ion Trif Pleşa, Sursă: Viaţa Liberă Galaţi

1 Response to “La Rădeşti se poate, la Bălăbăneşti nu….”


  1. 1 dan February 23, 2010 at 8:25 am

    La noi in tara se vor face multe parcuri eoliene. In special in Dobrogea si Moldova bate vantul foarte mult. Cu timpul vor apare investitorii care vor aranja cu primarul si consilierii sa instaleze turbine eoliene. Taranii se vor alege cu turbine pe pamant. Primarii si consilierii se vor alege cu bani sau curent electric gratis, sau cu ambele. Eolienele vor fi pretutindeni.
    Investitorii se vor imbogati. Eolienele vor infrumuseta peisajul tarii foarte tare. In Dobrogea deja se intampla. End of story.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s




Acces brosura de prezentare monografie

Meteo Bălăbănești

Vă dorim o zi plăcută
January 2010
M T W T F S S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

%d bloggers like this: