135 de ani de la naşterea lui Gheorghe Taşcă

Cine a fost Gherghe Taşcă şi ce reprezintă el pentru Bălăbăneşti?

Gheorghe Taşcă (n. 30 ianuarie 1875, Bălăbăneşti, judeţul Tutova (azi judeţul Galaţi) – d. 12 martie 1951, Sighet, judeţul Maramureş) a fost un consătean de-al nostru cu o inteligenţă sclipitoare, un profesor iubit şi respectat de studenţi, un caracter şi un politician apreciat de personalităţi ca Take Ionescu şi Nicolae Iorga, un specialist în economie de o valoare inestimabilă, o victimă a regimului criminal comunist. Gherghe Taşcă reprezintă un simbol pentru Bălăbăneşti, un reper pentru toţi tinerii ce trec pragul şcolilor din comună.

Ultima manifestare din domeniul economic a fost o conferinţă pe care a ţinut-o la Ateneul Român în 1946, în cadrul unui ciclu intitulat “Idei călăuzitoare în istoria poporului român”. Conferinţa avea tema “ideea legăturii cu pământul” iar în cadrul ei Gheorghe Taşcă arăta că conceptele comuniste ale colhozurilor sunt contrare spiritului ţăranului român. Dar în 1946 timpurile începuseră să se schimbe. Conferinţa a fost întreruptă de agitatori ai partidului comunist care invadasară sala şi scandau lozinci. Ea a fost ţinută peste câteva săptâmâni în aula Academiei de Înalte Ştiinţe Comerciale şi Industriale, siguranţa fiind asigurată de studenţii anti-comunişti care au împiedicat accesul perturbatorilor.

Sursă: Wikipedia

Vă prezentăm mai jos activitatea şi opera lui Gheorghe Taşcă:

Activitate profesională:

Avocat.

Conferenţiar de economie politică la Facultatea de Drept din Bucureşti (1911), profesor plin (1920).

Profesor de Economie politică şi istoria doctrinelor economice la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale (1913 – 1935).

Rector la AISCI (1929-1931).

Ministru plenipotenţiar la Berlin ( 1930-1932).

Ministru la Industrie şi Comerţ (1932).

Preşedinte al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România.

Membru corespondent al Academie Române.

Activitate politică:

Partidul conservator.

Partidul naţionalist-democrat (1918).

PNT – membru delegaţia permanentă, Centrul de studii şi documentare.

Preşedinte organizaţia Tutova.

Deputat (1905).

Candidat la Tutova (1905).

Arestat în 1950, întemniţat la Sighet.

Decoraţii civile:

Comandor Coroana României, marea cruce Ordinul Gediminas – Lituania.

Publicaţii :

1898 „Evoluţia proprietăţilor rurale în România”

1908 „Lecţiuni de introducere în economia politică”

1910 „Les nouvelles reformes agraires en Roumanie”

1919 „Problema valutară”

1923 „Liberalismul economic”

1925 „Starea financiară a României după război”

1927 „Probleme cooperative – Capitalismul român şi cooperaţia. Raporturile economice între sate şi oraşe”

1927 „Probleme economice şi financiare”

1929-1930 „Introducere în ştiinţele economice”

1932? „Devalorizarea şi inflaţia”

1937 „Liberalism şi corporatism”

1940 „Politica socială a României”

Curs de economie politică.

Sursă: http://www.biblioteca.ase.ro/resurse/resurse_electronice/autor_lucrari.php?aut=8

Încheiem această succintă prezentare cu două citate care definesc concepţia profesorului şi omului politic Gheorghe Taşcă cu referire la economie politică:

„Pentru individ esenţialul este cantitatea de bunuri şi de bani de care dispune, iar pentru naţiune esenţialul este puterea de a crea bogăţie”.

„Economia politică se ocupă cu cercetarea normelor după care se produc, circulă şi se distribuie bunurile care sunt necesare pentru satisfacerea trebuinţelor omeneşti”.

Mărgelatu, Preda Buzescu, Anghel Şaptecai,…

Acum 74 de ani, la 27 ianuarie 1936, la Cluj s-a născut fiul medicului veterinar bucovinean Ştefan Piersic ce avea să devină unul dintre cei mai îndrăgiţi şi apreciaţi actori de teatru şi film din ţara noastră. A absolvit Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (IATC, astăzi UNATC), promoţia 1957. Florin Piersic a încântat publicul în peste patruzeci de producţii cinematografice şi zeci de apariţii pe scenele teatrelor româneşti. Amintim câteva din producţiile în care maestrul ne-a bucurat cu interpretări de excepţie: film – “Şapte băieţi şi-o ştrengăriţă” (1966), “Columna “(1968), “Haiducii lui Şaptecai” (1970) – alias Anghel Şaptecai, “Mihai Viteazul” (1970) – alias Preda Buzescu, “Roşcovanul” (1976), “Războiul de Independenţă” (1977), “Drumul oaselor” (1980) – alias Mărgelatu, “Masca de argint” (1984) – alias Mărgelatu, “Rămăşagul” (1984), “Colierul de turcoaze” (1985) – alias Mărgelatu ; teatru – “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, “Gaiţele”, “Logodnicele aterizează la Paris”, “Oameni şi şoareci”, “Străini în noapte” ; teatru TV – “Visul unei nopţi de iarna”, “Ultima haltă în paradis”, etc…

Din partea noastră, a spectatorul încântat de apariţiile pline de haz şi savoare, vă dorim un sincer “La mulţi ani” şi multă sănătate.

Vă recomandăm o interpretare genială a actorului Florin Piersic acompaniat de orchestra “Lăutarii” şi cunoscutul dirijor Nicolae Botgros:

Mă dusei la târg, şi …. http://www.youtube.com/watch?v=5IAkCyuiQFA

Anul 2010 – 550 de ani de la prima atestare documentară a comunei Bălăbăneşti

Din mila lui Dumnezeu, noi, Ştefan voievod, domn al Ţării Moldovei.

Facem cunoscut cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor auzi citindu-se, cînd aceasta va fi de trebuinţă cuiva, că au venit înaintea noastră şi înaintea boierilor noştri slugile noastre, anume Ivaşco comis To(to)ma Dimitrescul şi Coste Turbure, şi s-au pârât pentru satele anume Săseşti, pe Bârlad, şi pentru satul Româneşti, unde a fost Roman, pe Jeravăţ, amândouă părţile. Şi s-au pârât ce s-au pârât, însă pan Ivaşco, cu privilegiile socrului său, pan Ion Vistier, a câştigat cu toată dreptatea şi judecata, iar Toma Dumitrescul şi Coste Turbure, cu toate neamurile lor, au pierdut cu privilegiile lor, cu toată dreptatea şi legea. Şi mai mult să nu pârască, nici să nu pomenească pentru aceste sate, niciodată în veci.

Deci, noi, văzând câştigul panului Ivaşco, şi noi de asemenea am dat şi am întărit aceste sate mai înainte – spuse, anume Săseşti, pe Bârlad, şi Româneşti, pe Jeravăţ, amândouă părţile, slugii noastre, pan Ivaşco comis, să-i fie de la noi uric, cu tot venitul, lui şi copiilor lui, şi nepoţilor lui, şi strănepoţilor lui, şi răstrănepoţilor lui şi întregului său neam, cine va fi cel mai apropiat, să le fie neclintit niciodată, în veci.

Iar hotarul să fie după hotarul vechi, pe unde au folosit din veac.

Şi peste toate acestea noi am pus, zavescă 100 de ruble de argint slugii noastre, panului Ivaşco, şi copiilor lui şi întregului său neam, ca oricând şi în orice zile şi ceasuri ar voi Toma sau Coste, sau copii lor, sau fraţii(lor), sau tot neamul lor să pârască sau să pomenească lui Ivaşco, sau copiilor lui, sau fraţilor lui, sau întregului său neam, acela să ne plătească zavesca mai sus-scrisă, 100 de ruble de argint.

Iar la aceasta a fost martor însumi domnia mea, mai sus-scrisul Ştefan voievod, şi mitropolitul nostru, chir Theoctist, şi panii noştri: pan Duma a lui Brae, p(an) Manoilă, pan Stanciul, pan Vlaicul pârcălab, pan Goian vornic, pan Micu Crai, pan Lazea, pan Albul, pan Hodco al lui Creţu, pan Isaiia de Nea(mţ), pan Steţco Dămăcuş, pan Petrică a lui Iachim, pan Cozmiţea, pan Ion Bucium, pan Buhtea, pan Fetio, pan Sacâş spătar, pan Iuga vistier, pan Tador ceaşnic, pan Craşnâş postelnic, pan Zbierea stolnic, pan Ion comis şi alţii destui, pani mari şi mici.

Iar pentru mai mare putere a tuturor celor sus-scrise, am poruncit credinciosului nostru pan, Dobrul logofăt, să scrie şi să atârne pecetea noastră şi la această carte a noastră.

A scris Isaiia a lui Şuşman, la Bârlad, în anul 6968(1460), luna decembrie, 5.

Bibl. Acad. Peceţi nr. 243, Orig., perg. (25 pe 34 cm), pecete mare (diam. egal cu 7.8 cm) domnească, atârnată (şnur de mătase roşie), cu legenda :+ pecete Io Stefan Voevoda gospodar zemli Moldavscoi, şi 8 peceţi boiereşti, atârnate, pierdute. Emblema peceţii domneşti: cap de bour cu botul rotunjit, coarnele arcuite înăuntru, steau de cinci raze între ele, soarele (cinci petale în jurul unei calote) şi luna de o parte şi de alta a capului, într-un scut de formă neregulată: aproape pătrat în partea superioară ¾ şi un triunghi în partea inferioară ¼, înconjurat de şase lobi, dispuşi asimetric faţă de axul scutului şi cu câmpuri umplute de motivuri spiraliforme, şi de două cercuri continui în care se află inscripţia.

Mulţumim Primăriei Bălăbăneşti pentru documentele scanate puse la dispoziţie.

Jderul de copac(Martes martes), micuţul carnivor din pădurile de stejar ce ne înconjoară comuna

Capul şi trunchiul jderului de copac măsoară 44-50 cm; coada are 23-28 cm; greutatea masculului este de 1,2-1,8 kg iar a femelei de 0,8-1,4 kg. Are spatele cafeniu întunecat, botul roşcat, fruntea şi obrajii cafenii deschis. Laturile corpului şi abdomenul sunt gălbui, picioarele cafenii-negre, iar coada cafenie-roşcată. Buza superioară are mustăţi. Sub ochi, pe bărbie şi gât prezintă smocuri rare de păr tare. Iarna, blana este mai întunecata. Se întâlnesc uneori exemplare albe cu gâtul galben deschis.

Puii jderului de copac sunt neajutoraţi, se ridică greu în picioare şi timp de şase saptamâni sunt hraniţi exclusiv de mama lor. Masculul nu participă la creşterea puilor.

Jderul de copac este raspândit în toate regiunile păduroase din emisfera nordică. La noi, prin pădurile de foioase din lanţul carpatic, prin scorburile şi crăpăturile stâncilor, prin cuiburile părăsite de păsările răpitoare sau în cele de veveriţă. Se caţără cu uşurinţă pe copaci.

Jderul de copac se hrăneşte cu iepuri, şoareci, veveriţe, cu ouă, uneori fructe, miere de albine, insecte mari; distruge cocoşii şi găinuşele de munte.

Sursă: http://www.animalpedia.ro/jderul-de-copac/

Pe raza comunei Bălăbăneşti şi-n împrejurimi jderul de copac a fost văzut în următoarele locaţii: în nord-estul pădurii Brăieşti au fost observate zece specimene în anul 2001. Deasemeni în pădurea Tâmpa un exemplar a fost văzut în primăvara anului 2000. Între anii 1989-2000 mai multe specimene au fost vânate sau raportate în pădurile din comunele învecinate: la Drăguşeni(în pădurile Banciu, Stroiu, Motaş, Dealu Negru, Fundeanu), la Bălăşeşti în urma orgănizării unei partide de vânătoare în iarna 1996-1997, la Cerţeşti(în pădurile dintre comunele Cerţeşti şi Smulţi) două exemplare au fost vânate în 1993 alte şase în 1994(informaţii culese din lucrarea “Mamifere de pădure relicte în ocolul silvic Griviţa(Estul Românie), autori Sorin Geacu şi Constantin Loghin)”.

Legenda satului Bălăbăneşti – o variantă

Legenda spune că la Româneşti deal şi vale, care îşi păstrează şi astăzi numele, îşi avea târla şi moşia un anume Roman. Acest Roman avea o fată cu numele Florica şi un argat voinic – mare de statură şi ager la minte cu numele Lupu. El se apuca adeseori la lupte cu tătarii a căror cete veneau să prade Moldova tocmai din sudul Rusiei, mai înainte de domnia lui Ştefan cel Mare. Tătarii care începuseră să-l cunoască şi să-i ştie de frică îl numeau “balaban adam” adică “om mare, matahală”.

Porecla s-a încetăţenit la târlă, respectivul primind numele de Lupu Balaban.

Cu ocazia unei incursiuni tătărăşti, când Roman şi Lupu lipseau de la târlă, tătarii au răpit pe Florica şi conform cu obiceiurile lor au luat-o cu ei pentru a o vinde – ca roabă – la Constantinopol.

Dar întorcându-se Roman şi Lupu la moşie şi aflând de răpirea Floricăi, Lupu Balaban s-a oferit să meargă în urmărirea răpitorilor. Luându-şi însoţitori buni şi cai iuţi au reuşit să aducă pe Florica nevătămată înapoi. Recompensa dată de Roman lui Lupu a fost căsătoria cu Florica şi toată moşia de la Româneşti.

Dar Lupu Balaban prevăzător spre a scuti numeroasa sa familie de noi năvăliri ale tătarilor îşi mută gospodăria cu vreo doi kilometri mai la sud în codrii deşi de stejar din acea vreme.

Aici s-a dezvoltat cu timpul un sat prosper care din Româneşti a căpătat numele de Bălăbăneşti după numele predominant al locuitorilor săi.

Legenda este repovestită de George(Geo) Felix Taşcă într-o “Monografie a satului Bălăbăneşti”. Geo Taşcă a găsit-o în lucrarea lui Ion Antonovici – “Documente Bârlădene” – vol.IV, pg.320. Legenda I-a fost povestită lui Ion Antonovici în 1924 de inginerul I.E. Balaban. Acesta o auzise în 1860 de la un bătrân în vârstă atunci de 104 ani. Numele bătrânului era de Ion Balaban.

Foto credit:

 http://surprising-romania.blogspot.com/2009/12/tatars-in-romania.html

Mulţumim Primăriei Bălăbăneşti pentru documentele scanate puse la dispoziţie.

Prietenul pădurilor de stejar din Bălăbăneşti

Veverinul(Dryomys nitedula Pallas) este răspândit în partea estică a Europei Centrale până în stepa europeană a Rusiei. Îi mai spune şi pârş mic, pârş cu coada stufoasă sau veveriţ. Are corpul de 8-10cm, care se termină cu o coada stufoasă, ca de veveriţă, lungă de 4-5cm, cu blăniţă cenuşiu-gălbuie pe spate şi albă-gălbuie pe burtă, are o pată neagră pe faţă doar în jurul ochilor. Este activ numai în amurg şi noaptea. A fost vânat în perioada 1940-1945, în zona istorică Vlasca, când era recomandat ca friptură celor bolnavi de oftică. Este unul dintre cele mai folositoare mamifere mărunte, existente prin pădurile noastre, prin consumul mare de Drymonia chaonia, principalul dăunător al stejarului. Insecticidele îi sunt fatale. În speranţa că încă vor mai exista pârşi şi pricolici, şi poveşti cu ei, sper sa ne fie de folos aceste rânduri.

În ceea ce priveşte duşmanii naturali ai pârşilor (în afara de pisicile vecinilor), râsul(sau linxul) este unul dintre ei, dar şi pisica sălbatică.

În evul mediu, seniorii feudali erau foarte bucuroşi când în darea impusă vânătorilor primeau şi pârşi. La ospeţe fie că erau făcuţi friptură, fie mâncare cu sos picant, bogat în condimente şi verdeţuri aromate.

Sursa: http://www.vinatoare.ro/index.php?topic=426.0

Este foarte rar văzut în pădurile de pe dealurile Covurluiului şi numai în anumite locaţii. Au fost localizate câteva exemplare de pârş cu coada stufoasă în pădurile de stejar din Bălăbăneşti. În partea de vest a pădurii Tainiţa a fost văzut un speciment în anul 1997 şi un altul în 1998. Alte câteva exemplare au fost observate în pădurea Nisa (comuna Bălăşeşti) – un exemplar în 1998, un altul în 2000, respective două exemplare în pădurea Stroiu(comuna Drăguşeni) în aceeaşi perioadă de timp. Veverinul a fost propus pentru încadrarea ca specie protejată(Murariu 1995). Informaţiile au fost preluate dintr-un studiu efectuat de Sorin Geacu şi Constantin Loghin, “Mamifere de pădure relicte în ocolul silvic Griviţa – Estul Românie”.

Foto credit: Wikipedia

Sărutul căprioarei

Toată noaptea, picăturile de ploaie ciuruiseră tabla ruginită de pe cozorocul chilerului. Pământul era îmbibat de apă. Priponisem animalele pe imaş. Lanul de porumb era aproape. Păpuşile verzi, cu părul lin, muiat de ploaie, hipnotizau vacile hrăpăreţe. Am încercat iarăşi trăinicia ţăruşilor, trăgând cu nădejde de funiile roase o vară-ntreagă de lutul copt la soare al potecilor dintre dealuri. Era trecut de şapte. Dimineaţa răcoroasă ne întâmpina cu multă apă şi ciuperci.

– Dăm o fugă la via din Jos să vedem ce-o mai fi şi-acolo, spuse bătrânul aşezându-şi cu grijă securea la curea, sub haina strâmptă, pocnită în cot, ce-i acoperea flaneaua de lână cu guler aspru.

O apucarăm pe scurtătură, pe la moş Mănlache. Am coborât, în râpa Bourului, la Nisipărie, unde apele ce străbăteau valea Recii se contopeau cu izvoarele Hambarului tranformându-se într-un curs liniştit ce se strecura printr-o dumbravă de aluni şi stejari spre balta plină de caraşi. Ajutaţi de două pietre am traversat pârâul din râpă urcând domol pe sub coasta dealului pentru a nu fi bănuiţi că am părăsit zona. Pe căciula colinei moşteneam via din Sus. Era timpul nucilor şi al strugurilor. Mocanii nu ne iertau. Trebuia să fim precauţi căci se apropia recoltatul iar bătrânul ştia mai bine ca nimeni altul că strugurii trebuiau ocrotiţi.

– Lung e drumul vinului până-n balercă! ofta el, cucerind eroic, pas cu pas, dealul ce ascundea cumpăna fântânei lui moş Mănlache. Din când în când se oprea. Cu mâna dreaptă sculptată-n şold îşi trăgea sufletul, măturând cu priviri lungi şi pătrunzătoare lanul de porumb din vale şi via din Sus. Râpa era galbenă. Se anunţa o iarnă timpurie. Zilele socotelilor erau mai aproape decât îşi închipuise. La cules aduna fiecare boabă de nohă scuturată de vânt.

– Odată pe an culegi via! conştientiza bătrânul cu voce gravă un adevăr absolut, deseori ignorat de oamenii împăcaţi cu ziua la recoltat.

Paşii urmăreau tăcuţi cărările bătute de oi. Din când în când câte un buchet de ciuperci ne abătea din drum. Cele proaspete le aruncam în traista ce ne însoţeau tot timpul. Ajunşi în spatele grădinilor valuri de cătină spinoasă se revărsau de-a lungul haturilor ce delimitau huidiţa. Nu ne puteam atinge de ea. Uitasem mănuşile acasă. Raţele din bătătură aveau să sufere. Îşi vor umple guşele tot cu frunză de bostan tocată mărunt la satâr amestecată cu urluială şi apă. Grăbirăm pasul lăsând în urmă salcâmi fioroşi, aguzi tineri cu dude roşii , vişini şi tot felul de arbuşti protejaţi temeinic de urzici îmbătrânite de vreme. Printre ele un avram strâmb, generos, plantat de Divinitate se scutura periodic oferind la picioare trecătorului, fructe cărnoase, pline de gust.

Când am întâlnit asfaltul am apucat la dreapta spre cea mai înaltă troiţă din sat. Strategic amplasată în curbă, crucea imensă cu pictura spălată de ploi ocrotea şoferii grăbiţi de nevoi. Peste nici o sută de metri schimbarăm direcţia spre stânga. O altă huidiţă şerpuia abrupt spre inima satului. Un pârleaz astupat cu-n măcieş uscat ne aştepta să-i trecem pragul. Ajunşi în vie, bătrânul, însoţit de nepot cercetau cu privirea via până jos la nucul patriarhal ce ocrotea o mică pajişte lată cât să priponeşti un viţel. Nimic nu părea suspect. Nici o urmă de cizmă, nici un musafir nepoftit. Un cireş uriaş domina copios Fundătura. Rareori se-ncumeta vreun îndrăzneţ să-i fure cerceii negri, amari, din vârf. Vântul nu te-ar fi ierta nici în zilele de sărbătoare. De sus, vedeai limpede bisericile satului şi casele  bursucănenilor din Odaia cocoţate pe dealuri.

Un foşnet uşor ne-a stârnit atenţia. Între corcoduşii din colţul viei botul buretos al unei căprioare graţioase binecuvânta tufele de fragi ascunse-n iarbă. Bătrânul privea calm ritualul încântătoarei creaturi. Ignorându-şi însoţitorul, încurajat de vânt, nepotul înainta curajos, vrăjit de frumoasa făptură. Nemulţumit de trădarea vântului, un capăt de hărag putred, trosni atenţionându-şi regina de intenţiile băiatului. Sunetul străpunse cu succes palele de vânt promulgându-şi zgomotos victoria. Băiatul căzu secerat pe pajiştea umbrită de nuc. Împietrit în iarba moale aştepta tăcut atingerea elegantei balerine. Prinţesa cu ochii negri, sticloşi, cerceta amănunţit împrejurările. Înainta timid adulmecând adânc aerul. Părea tare curioasă. O linişte ciudată învăluia via. Doar o ciocănitoare zgomotoasă mai bătea toaca într-un salcâm găunos din gardul ce mărginea huidiţa. Zâna în chip de căprioară păşea regal spre trupul aparent lipsit de viaţă. Fiecare foşnet de pas aprindea noi dorinţe în mintea crudă a copilului. Acum, vroia s-o prindă, s-o mângâie, să se joace cu ea. Drăgălaşă, inocent de curioasă, căprioara se opri lângă trupul băiatului sărutându-i catifelat părul, încercând să redea viaţă corpului prăbuşit în iarbă. Păcălită de reprezentaţia băiatului, îi învălui trupul într-un nor de abur cald. Lipsa de previziune avea s-o coste scump. Ca un crocodil perfid ascuns în ape tulburi, băiatul îi prinse piciorul chemându-şi tutorele să-l ajute. Speriată, captivă secunde bune,  zâna se arcui în aer ca o eşarfă în bătaia vântului dispărând instantaneu în păduricea din vale de vie. Orbit de lăcomia lumească băiatul pierduse tot. Părerile de rău erau deşarte. Amărât, rămăsese doar cu sărutul sălbatec catifelat ce avea să-l poarte cu el, tainic într-o copilărie de poveste.

Zâmbind bătrânul se apropia de el şoptindu-i la ureche:

– Hai să căutăm chirca, să vedem care-i cea mai bogată ţară! Dinspre gardul lui moş Petrache o tablă de cartofi cu vrejurile uscate ne aştepta să-i dezgropăm bogăţia. Bătrânul scuipă în palme, apucă viguros cazmaua, şi începu să caute cu atenţie tulpinile plantelor.

– Ce ţară-i asta? întrebă bătrânul înainte ca săpăliga să răscolească primul cuibar..

– Franţa! răspunse nepotul încă posomorât.

– Păi, anul ăsta Franţa este, …..bogată!! spuse bătrânul rostogolind o brazdă înţesată de cartofi rozi de toate mărimile.

– Care-i la rând?

– Norvegia! strigă nepotul.

– Nu-i bună!

– De ce?

– Nu cresc cartofi acolo! E plină de zăpadă! îi răspunse bătrânul chicotind.

– Atunci, …. Spania!

– Şi Spania este bogată! …..

Amiezile erau călduroase, nopţile reci şi ploioase. Avea să fie un an bun, la Bălăbăneşti.

A trecut un an, de la dispariţia marelui poet Grigore Vieru

Vlad Filat, prim-ministrul Republicii Moldova: “Un exemplu cum să-ţi trăieşti viaţa, un exemplu cum să-ţi iubeşti mama, ţara… Este o foarte mare pierdere, dar aceasta ne obligă la foarte multe lucruri. Este o constatare tristă să vedem ce am făcut noi pentru Vieru şi ce a făcut Vieru pentru noi. Urmează prin acţiuni şi fapte să-i continuăm opera”.

Sursă: http://www.unimedia.md/?mod=news&id=15993

Casa părintească

Lui Mihai Ciobanu

Ascultaţi-mă, surori, pe mine,

Şi voi, fraţii mei, ce vă sfădiţi:

E păcat, nu-i drept şi nu e bine

Să vinzi casa care te-a-ncălzit.

Bani ne-ar trebui la fiecare,

Toţi avem copii şi vremea-i grea.

Însa cum să vinzi fereastra oare,

Cea la care maica te-aştepta?!

Casa părintească nu se vinde,

Nu se vinde tot ce este sfânt.

Din atâtea lucruri dragi şi sfinte

Ochii mamei încă ne privesc.

O vom da şi vor schimba lăcata

Şi vor pune şi ferestre noi.

Şi trecând pe langă ea vreodată,

Va privi ca la străini la noi.

 

Casa părintească nu se vinde,

Nu se vinde tot ce este sfânt.

Din atâtea lucruri dragi şi sfinte

Ochii mamei înca ne privesc.

Vom pleca şi noi cânva din viaţă

Şi părinţii sus ne-or întreba

Ce mai face casa lor cea dragă,

Cine are grija azi de ea.

 Autor: Grigore Vieru

La adresa afişată mai jos puteţi asculta interpretarea melodiei “Casa părintească” a cunoscutului solist basarabean de muzică populară Mihai Ciobanu: http://www.youtube.com/watch?v=wWmt5buUoCg

O carte pentru bălăbăneştenii din Basarabia

În Moldova istorică, de o parte şi de alta a Prutului, două comune înfrăţite cu numele Bălăbăneşti îşi continua marşul spre eternitate. Despărţiţi de un gard de sârmă înghimpată bălăbăneştenii din cele două localităţi şi-au dus existenţa neştiind mare lucru unii de alţii. Atestată documentar în anul 1835 comuna Bălăbăneşti din raionul Criuleni, Basarabia, nu a avut aceeaşi soartă ca cea din judeţul Galaţi. Decenii la rând bălăbăneştenii din Basarabia au fost privaţi de alfabetul latin, istoria şi geografia României, de orice legătură cu ţara mamă. Aflaţi în vizită peste Prut am constatat cu tristeţe că micuţa biblioteca comunală duce o lipsă acută de carte românească. Exemplu de conservare a tradiţiilor strămoşeşti şi a graiului moldovenesc, bălăbăneştenii noştri din Basarabia au nevoie de versurile calde ale lui Eminescu, Coşbuc, Labiş, Vieru sau Alecsandri, de poveştile şi povestirile lui Creangă şi Sadoveanu, de nuvelele lui Slavici şi schiţele pline de umor şi satiră ale lui Caragiale – de o carte românească. Astăzi 15 ianuarie 2010, ziua de naştere a „românului absolut” Mihai Eminescu, dorim ca în cinstea şi preţuirea poetului nostru naţional, a culturii şi limbii române să demarăm o campanie de întrajutorare a românilor-basarabeni din Bălăbăneştiul de peste Prut.

Dăruieşte o carte! Undeva, într-un colţ de Basarabie, numit Bălăbăneşti, un micuţ aşteaptă să-i desluşească tainele!

Domnul profesor de istorie Pământ Neculai se ocupă cu colectarea şi transmiterea donaţiilor bibliotecii comunale Bălăbăneşti, raionul Criuleni, Basarabia.

 Ne puteţi contacta la orice număr de telefon de pe site-ul nostru. Vă mulţumim anticipat pentru ajutor, înţelegere şi generozitate.

Cât de periculos este virusul H1N1?

Octombrie-Noiembrie 2009, Ottawa, Canada.

Telefonul sună. Educatoare de la grădiniţa lui Adrian îl cheamă de urgenţă pe prietenul meu să vină să-l ia acasă. Au fost identificaţi trei copii cu simptomele virusului H1N1 printre care şi Adrian. Spitalele şi clinicile din zona Ottawa-Gatineau sunt pline ochi de pacienţi. Demult nu se mai înregistrează numărul cazurilor. Sunt zeci de mii. Cazurile grave sunt spitalizate, ceilalţi sunt trimişi acasă. Îngrijorat, tatăl îşi urcă copilul în maşină şi porneşte spre Maniwaki, o localitate la 120 de km de Ottawa, în speranţa că poate consulta un specialist mai rapid. Ajuns acolo, constată acelaşi scenariu. Întră totuşi la medic printr-o cameră operativă unde câţiva asistenţi medicali echipaţi ca într-un laborator N.A.S.A. preiau cazul. Doctorul, bulgar de origine, examinează copilul şi-l trimite acasă. Îi explică că nu poate face nimic, sunt sute de cazuri similare care aşteaptă să fie testate şi diagnosticate. “Ţineţi copilul sub o strictă supraveghere şi încercaţi să-i faceţi testele în Ottawa” este sfatul specialistului. Copilul se comportă ciudat, mereu obosit, febră, nu are poftă de mâncare sau joacă, stă culcat în pat. A doua zi părinţii reuşesc să ajungă la spital în Ottawa. Cadrele medicale îl examinează atent, îi fac testele şi-l trimit acasă spunându-le părinţilor să aştepte rezultatele care vor veni în maxim o săptămână. În următoarele două zile Adrian se comportă la fel. A treia zi, se odihneşte mai mult dar dă semne de însănătoşire. E mai vioi, mănâncă, febra-i dispare. Următoarele zile aduc o schimbare majoră. Băieţelul în vârstă de cinci ani se comportă normal. Telefonic de la spital vin şi rezultatele testelor. Adrian este infectat cu H1N1, trebuie să meargă la clinică să fie vaccinat. Părinţii au rămas şocaţi. Îi transmit asistentei de la telefon faptul că copilul lor s-a însănătoşit şi merge la grădiniţă. Ambii părinţi nu au avut nici o problemă de sănătate până în prezent nici unul din ei nu şi-a făcut vaccinul.

Deşi vaccinul şi administrarea lui sunt gratuite în Canada, mulţi au renunţat iar o mare parte din clinicile operative s-au închis. Pe posturile de radio şi în presa scrisă densitatea ştirilor despre pandemia de gripă porcină a scăzut semnificativ. La sfârşitul lui noiembrie 2009 se vaccinaseră în jur de 20% din populaţia Canadei(33 de milioane). Costul dozelor şi al întregului process de vaccinare depăşise suma de 1 miliard de dolari canadieni. Au existat şi cazuri când doze de vaccin din anumite loturi au fost retrase de pe piaţă din cauza efectelor secundare.

Franţa a cumpărat fără nici un fel de transparenţă a tranzacţiilor mai multe doze de vaccin decât orice altă ţară din U.E. comparabilă ca număr de locuitori. Autorităţile franceze au anunţat suma totală cheltuită ridicându-se la 869 milioane de euro, însă multe agenţii şi publicaţii consideră că preţul este mult mai mare ajungându-se undeva în jurul a 2 miliarde de euro dacă se iau în consideraţie costul măştilor, al publicităţii şi al cheltuielilor exorbitante a campaniei de vaccinare.

Există şi ţări reticente acestor mega-campanii de vaccinare. Am putea exemplifica atitudinea Poloniei şi Finlandei în acest caz.

Wolfgang Wodarg, directorul departamentului de sănătate din cadrul Consiliului Europei, susţine că toate companiile farmaceutice au avut profituri de milioane de dolari de pe urma virusului AH1N1 iar campania de panică produsă a fost orchestrată de laboratoarele interesate în proclamarea pandemiei de gripă. Domnul Wolfgang Wodarg afirmă că gripa porcină nu e nimic mai mult decât o gripă normală iar decesele apărute sunt generate de gripa sezonieră clasică.

Citez: “Yes, it’s an altogether normal flu. It occasions only a tenth of the deaths caused by classic seasonal flu. All that mattered and all that led to the extraordinary campaign of panic we have witnessed is that it constituted a golden opportunity for lab reps who knew they’d make a mint should a pandemic be proclaimed.” – Wolfgang Wodarg Sursă: http://www.wodarg.de/english/3022481.html

Nu doresc decât să vă informez despre această situaţie decizia acceptării administrării vaccinului evident aparţine fiecăruia. Nu sunt specialist, însă după analiza mai multor cazuri consider că, indiferent de ţară, numărarea cu gura până la urechi de către anumite cotidiene şi instituţii a deceselor provocate de virusul H1N1 este o lipsă de profesionalism şi bun simţ. Pe când un “vaccin” mediatic care să împiedice accidentele rutiere? Ar fi mult mai util societăţii decât cel împotriva gripei porcine.

Acum celor care doresc să afle mai multe despre acest tip de “afaceri” le sugerăm să analizeze amănunţit şi cazul campaniei gripei din anul 1976 când, puternic susţinută de media prin reclame morbide, au fost vaccinate milioane de persoane în S.U.A. Rezultatul final a fost un eşec usturător.

Miercuri – 12 Ianuarie 2010/ Ottawa-Gatineau/ Florin Munteanu