Suntem oare manipulaţi?

Să începem cu un exemplu care de ceva timp bântuie presa şi televiziunile centrale. În urma unei analize mai detaliate, veţi constata faptul că anumite cotidiene şi televiziuni centrale încearcă prin diversiuni, falsuri şi oratori expiraţi să ne inoculeze ideea că Traian Băsescu este răul absolut al României de astăzi prezentându-l ca pe un dictator fără scrupule, un şarlatan, un alcoolic irecuperabil, un preşedinte care a generat doar rău acestei ţări. Evident este campanie electorală iar fiecare are dreptul să-şi aleagă strategia şi mesajele. După spusele marilor figuri din media centrală(Stelian Tănase, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, Sorin Roşca Stănescu, Bogdan Chireac, Mircea Badea, etc) singurul vinovat, în opinia lor, responsabil pentru corupţie, distrugerea industriei acestei ţări, criza politică, socială şi financiară prin care trecem, rata ridicată de şomaj,.. etc este bineînţeles preşedintele şi partidul care-l susţine. Să fi fost oare mai bine cu Adrian Năstase? Am fost noi atât de naivi şi neînformaţi când am votat în 2004 actualul preşedinte? A păcălit oare acest indivit ochiul şi speranţa a milioane de români care l-au susţinut? Cei menţionaţi mai sus spun – da! Să vedem unde, cum, de ce, cât,…zicem şi noi curioşi! Este Traian Băsescu dictator sau nu? Domnilor nu este. Nu a omorât pe nimeni, presa este liberă, ai dreptul să circuli, te poţi informa, nu te spionează securitatea, nu te împiedică nimeni să protestezi, ca simplu cetăţean al acestei ţări ai putea ţipa pe străzi că Traian Băsescu-i nebun şi nu te ia nimeni în serios! Dacă dictator nu este, atunci cu siguranţă se încadrează în categoria alcoolicilor, spun băieţii din presa centrală! Să fie adevărat, ne întrebăm? I-am văzut pe Sarkozy, Medvedev, Bush, Berlusconi în situaţii jenante! Pe Traian Băsescu nu l-am observat în faţa camerilor de luat vederi atunci când a reprezentat poporul român să-i fi întrecut în apariţii ridicole pe ceilalţi şefi de state şi guverne. Stimabililor, alcoolismul nu reprezintă un pahar, două de vin băute într-un restaurant. Dar să revenim la una dintre cele mai grave acuzaţii ce i se aduc, anume cea de generator de scandaluri şi decizii defavorabile României. Aici nu am putea spune că mandatul Băsescu a fost perfect. Au fost greşeli, decizii pripite şi lipsă de tact pe durata unor negocieri însă Traian Băsescu şi le-a asumat. Nu s-a ascuns ca Iliescu! Nu s-a recunoscut invins de propria-i neputinţă ca în cazul Constantinescu! A mers înainte! Nu există lider perfect, lider care să nu comită erori sau lider care să nu aibă şi o componentă autoritară în luarea deciziilor. Există însă limite pe care un preşedinte de ţară nu le poate depăşi. Traian Băsescu, vreţi sau nu să acceptaţi, nu a atins aceste extremităţi. De cealaltă parte, Ion Iliescu poartă încă responsabilitatea tinerilor căzuţi la Revoluţie, a celor desfiguraţi de bâtele minerilor aduşi în Bucureşti să-i calmeze. Unii dintre noi au uitat prea rapid acele vremuri. Noi, ăştia, din Diasporă nu pierdut din memorie. Depărtarea şi timpul nu ne-au topit încă amintirile şi dorul pentru locurile natale.

Am fost urât surprinşi de aceste metode arhaice ale “respectabililor” jurnalişti de la Bucureşti! Puţini la număr, plecaţi de ani buni vă informăm că ţipetele dumneavoastră isterice ne provoacă doar dezgust.

Oameni buni, fruntea sus! Cântăriţi atent fiecare candidat! Mergeţi la vot! Puneţi ştampila cum vă dictează conştiinţa, nu cum vă îndeamnă unul sau altul. E votul dumneavoastră, nu al lor. Nu vă lăsaţi manipulaţi!

0 Responses to “Suntem oare manipulaţi?”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s




Acces brosura de prezentare monografie

Meteo Bălăbănești

Vă dorim o zi plăcută
November 2009
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

%d bloggers like this: