La 4 Noiembrie 1951 comuna Basarabi, azi Murfatlar, judeţul Constanţa, s-a născut actualul preşedinte al României, domnul Traian Băsescu.
Activitate politică şi profesională
Între 1981-1987 a fost comandant de navă în cadrul flotei comerciale a RSR. Începând cu 1987 a făcut parte din reprezentanţa Navrom la Anvers. În anul 1989 a devenit director general al Inspectoratului pentru Navigaţie Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor, în cabinetul Dăscălescu, funcţie pe care a îndeplinit-o până la Revoluţia din 22 Decembrie 1989.
A fost membru al Partidul Comunist Român. După căderea comunismului a declarat că s-a înscris în PCR doar pentru a putea face carieră în marina comercială.
În primul guvern de după Decembrie 1989, Guvernul Petre Roman (1), a ocupat funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Ministrul Transporturilor în Guvernul Petre Roman (2) (30 aprilie 1991 – 16 octombrie 1991)
Ministrul Transporturilor în Guvernul Theodor Stolojan (16 octombrie 1991 – 19 noiembrie 1992)
La alegerile legislative din 1992 a fost ales deputat de Vaslui din partea FSN (1992 – 1996)
Vicepreşedinte al Comisiei de Industrie şi Servicii a Camerei Deputaţilor (1992 – 1996)
Director Coordonator în campania electorală a lui Petre Roman (1996)
Deputat PD de Vaslui (1996-2000)
Ministrul Transporturilor în Guvernul Victor Ciorbea (12 decembrie 1996 – 11 februarie 1998)
Ministrul Transporturilor în Guvernul Radu Vasile (17 aprilie 1998 – 22 decembrie 1999)
Ministrul Transporturilor în Guvernul Mugur Isărescu (22 decembrie 1999 – 26 iunie 2000)
Primar General al Municipiului Bucureşti (Iunie 2000 – Decembrie 2004)
Preşedinte al Organizaţiei Partidului Democrat al Municipiului Bucureşti (2000 – 2001)
Preşedintele Partidului Democrat (Mai 2001 – Decembrie 2004)
Co-preşedinte al Alianţei D.A. alături de Theodor Stolojan (2003 – 2004)
Preşedinte al României (20 decembrie 2004 – …
La 16 aprilie 2007 – suspendat de către Parlament
La 19 mai 2007 – reconfirmat prin Referendum, cu peste 74% din voturile exprimate.
Sursă: Wikipedia
Îi dorim multă sănătate şi un sincer La mulţi ani din partea echipei Xpress Bălăbăneşti. Dorim ca pe viitor domnia sa, să promoveze în funcţiile de conducere mai mulţi tineri şi persoane care merită şi vor să facă ceva pentru România.
Comentarii recente