Credinţa în trăinicia poporului român

Mihai Eminescu

TIMPUL,10 februarie 1878

Cestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român. Puternicul împărat Alexandru II stăruieşte să câştige cu orice preţ stăpânirea asupra acestei părţi din cea mai preţioasă parte a vetrei noastre strămoşeşti. Înţelegem pe deplin această stăruinţă,deoarece, la urma urmelor, pentru interesele sale morale şi materiale,orice stat face tot ce-i stă prin putinţă: Rusia este o împărăţie mare şi puternică, iar noi suntem o ţară mică şi slabă; dacă dar ţarul Alexandru II este hotărât a lua Basarabia în stăpânirea sa, pentru noi Basarabia e perdută.Dar dacă ne dăm bine seamă, nici nu e vorba să pierdem ori să păstrăm Basarabia: vorba e cum o vom pierde ori cum o vom păstra. Nenorocirea cea mare, ce ni se poate întâmpla, nu este că vom perde şi rămăşiţa unei preţioase provincii perdute: putem să perdem chiar mai mult decât atâta, încrederea în trăinicia poporului român. În viaţa sa îndelungată,niciodată poporul român nu a fost la înălţimea la care se află astăzi, când cinci milioane de români sunt uniţi într-un singur stat. Mihai Viteazul a izbutit să împreune sub stăpânirea sa trei ţări şi să pregătească întemeierea unui stat român mai puternic; a fost însă destul ca Mihai Viteazul să moară, pentru ca planul urzit de dânsul să se prăbuşească. Statul român de astăzi a trecut însă prin mai multe sguduituri şi rămâne statornic, fiindcă are două temelii: conştiinţa românilor şi încrederea marilor naţiuni europene. Dacă vom câştiga de trei ori atât pământ pe cât avem şi vom perde aceste temelii, statul român, fie el oricât de întins, va deveni o creaţiune trecătoare; iar dacă ne vom păstra temeliile de existenţă socială, Rusia ne poate lua ce-i place şi perderile ne vor fi trecătoare. Astăzi e dar timpul ca să întărim atât în români, cât şi în popoarele mari ale apusului, credinţa în trăinicia poporului român. Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ; noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic! Guvernul rusesc însuşi a pus cestiunea astfel, încât românii sunt datori a rămânea până în sfârşit consecvenţi moţiunilor votate de către corpurile legiuitoare; nu dăm nimic şi nu primim nimic. Românul care ar cuteza să atingă acest principiu ar fi un vânzător.

Pentru mai multe informaţii vizitaţi:

 http://basarabia.discutfree.com/istorie-f22/mihai-eminescu-si-basarabia-t160.htm

0 Responses to “Credinţa în trăinicia poporului român”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s




Acces brosura de prezentare monografie

Meteo Bălăbănești

Vă dorim o zi plăcută
November 2009
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

%d bloggers like this: