”Rusul” de la Bălăbănești

Petru CudrițescuÎn primăria de la Bălăbăneşti, peste cuvântul secretarului Petru Cudriţescu rar îndrăzneşte cineva să treacă. Basarabean, fără să fi fost vreodată în Basarabia! “Uns” secretar în 1977. Absolvent de Drept, în Bucureşti. Doar secretarii municipiilor Galaţi şi Tecuci şi cel al comunei Măstăcani mai aveau, în acei ani, în buzunar, diplomă ca a sa. Are ce povesti şi mijloace actoriceşti valabile pentru a se face înţeles: bărbaţi din familia Cudriţescu surghiuniţi în Siberia, refugierea în România, lupta cu viaţa printre “fraţii” din Regat, fixarea sa, printr-o casă cu etaj, făţoasă, în Bălăbăneşti. Secretarul comunei ştie arte. Ar fi vrut să devină profesor de istorie, dar soarta l-a îndepărtat de Clio. Nu mai ţine minte de câte ori i s-a spus “rus”, el care este român complet, cu un respect particular pentru limba vorbită între Arad şi Nistru. Ar putea intra lejer în cartea recordurilor: a botezat, împreună cu soţia sa, peste 20 de prunci şi a condus către Altar, pe raza Bălăbăneştilor, cinci perechi de miri, în calitate de naş. Fiica sa, Geanina-Anemona, i-a călcat pe urme: a terminat Dreptul, fiind conferenţiar universitar doctor la Academia de Poliţie “Al. I. Cuza” din Bucureşti.

“După 50 şi ceva de ani, încă mi se mai spune că sunt rus, basarabean…”

– România, domnule Cudriţescu, cea imediat de după 1945, ca să vă încerce familia, prima dată i-a oferit postul de secretar tatălui dumneavoastră, Ioil, la Adam, unde n-a rezistat mult.

– În 1977, auzind că am acceptat să fiu secretar la Primăria Bălăbăneşti, tatălui meu i-au dat lacrimile: “Ţine minte, m-a avertizat, că o să fii nevoit să lucrezi şi noaptea. Niciodată nu vei putea spune că de-acum gata, am terminat treaba. E un serviciu greu…” A avut dreptate.

– Cum s-a simţit basarabeanul din dumneavoastră în aceşti aproape 30 de ani?

– Sincer: după 50 şi ceva de ani încă mi se mai spune că sunt rus, basarabean…

– Vă doare când vă ajung la ureche răutăţi de felul acesta?

– Câteodată, da. Au fost situaţii când mi-au dat şi lacrimile… Când auzeam că mi se spune “rus” ripostam, dar în stilul meu, recurgând la altă “monedă”: am căutat să le dovedesc respectivilor că “rusul” din faţa lor e în stare să-i servească mult mai corect decât ar fi putut-o face altcineva în locul meu, “de-al lor”. Drept dovadă, în decembrie 1989, pe data de 27, a venit la Bălăbăneşti, să facă alegeri de primar şi secretar, un delegat de la Episcopia Dunării de Jos, preotul Postolache. Din vreo 400 de participanţi la adunare, 16 s-au ridicat împotriva mea, nereuşind însă să mă schimbe. După 1990 m-am implicat în aplicarea Legii fondului funciar, cred că mai mult decât ar fi trebuit, fiindcă nu era menirea mea să am de-a face, în teren, cu împărţirea pământurilor. Acum, după atâta timp, pot afirma că ce am făcut în acei ani dominaţi de vânzoleala cu Legea 18 rămâne valabil, a fost bun.

– Aţi dat pământurile înapoi la oameni, iar unora dintre ei le-aţi botezat copiii…

– Toţi cei care au apelat la mine, să le încreştinez pruncii ori să-i cunun, au avut surpriza să constate că le-am spus din capul locului că sunt de acord, fără niciun fel de condiţionare din partea mea. Vi-i pot enumera pe cei botezaţi, trec de 20. Cununaţi, peste cinci.

– Aţi atribuit vreunui nou-născut, în amintirea tatălui dumneavoastră, prenumele Ioil ?

– Nu. Le-am lăsat cumetrilor latitudinea să hotărască singuri ce nume să le pună copiilor. În schimb, soţia mea, de loc din judeţul Argeş, a botezat cu nume purtate de părinţii ei. O priveşte! Eu, repet, n-am ţinut să se numească niciunul Petru, cum mă cheamă pe mine, ori Ioil. Nu!

“Casa mea, cu etaj,

înainte de 1989 le-a stat multora în gât”

– Ca nun mare, domnule Cudriţescu, aţi formulat pretenţii în faţa mirilor?

– Niciuna. Doar atât le-am “cântat” la toţi: Mă, ca să nu vă faceţi de râs că trebuie să-mi dăruiţi ceva, îmi luaţi un preş, fiindcă aşa mi-a cerut mie naşul meu, preotul Cudriţescu, de la Bereşti. Un preş, atât, de pus în faţa chiuvetei. Nu mi-au trebuit pijamale de mătasă aşezate peste colac. Iar în cazurile când am primit aşa ceva, peste câtva timp le-am dat înapoi.

– De la basarabeni se pot învăţa multe lucruri bune. Întrebare: Ce credeţi că a învăţat de la dumneavoastră lumea din Bălăbăneşti?

– Prima casă cu etaj construită aici – datorită şi faptului că aşa era sistemul – este a mea. Unii îi zic vilă! A doua aparţine fratelui meu, iar după noi, fără să pot băga mâna-n foc şi să afirm că i-aş fi influenţat direct, au urmat, la case cu etaj, preotul Gagiu (când pronunţaţi Gagiu aveţi grijă pe care silabă puneţi accentul!) şi Gelu Butunoi. Am început-o în 1983, când, îmi aduc aminte, construcţia le stătea unora în gât, fiind atenţionat că “voi fi dat la Legea 18, s-o justific”. Pe atunci, reglementarea principală în domeniu era aceasta: aveai dreptul la 10 mp de suprafaţă locuibilă de persoană, iar eu nu aveam decât o fetiţă, ceea ce însemna că aveam voie să deţin pe total, 30 mp, pe când casa mea era de opt ori mai mare! Nu mi-a fost frică şi, trebuie să recunosc, nici n-a venit nimeni la mine să-mi ceară socoteală de ce am proiectat-o atât de spaţioasă.

– Spuneţi-mi: există în Bălăbăneşti o mahala denumită “a basarabenilor”?

– Da. Eu, fratele meu şi, de la vale de noi, finii mei – fina, Aliona, e din Basarabia. Unii lângă alţii, trei familii.

Secretar cu 40 ha de pământ

– Să nu uit: câţi din cei 20 şi ceva de fini v-au trecut pragul casei la Paşti?

– Niciunul. Promit însă că la un Sfântul Petru îi voi convoca pe toţi la mine şi vă voi invita şi pe dumneavoastră şi televiziunea, să vedeţi ce am făcut eu în viaţa asta. Am unde-i primi pe toţi, e casa mare…

– Sunteţi cumpărător de terenuri agricole – secretarul cu pământ mult.

– Am fost tentat să cumpăr până la 100 ha, să-mi fac ferma mea. Am ajuns la 40… Mi-am luat tractor, deţin toată gama de utilaje mecanice. E bine să ştiţi că între anii 1996-98 am vândut pe piaţa Bârladului lapte, inclusiv laboratorului cofetăriei căreia i se spune”Capşa”, de la vacile mele. Aveam trei şi nu se discuta să dea la o mulsoare sub 10 litri fiecare. Am şi astăzi vaci cu lapte, dar nu mai vând, tot ce obţin dau la porci, îi găsesc utilitate în plan gospodăresc.

– Prieteni?

– Nu cred că am, în afară, fireşte, de cei din categoria făţarnicilor. La mulţi nu le-a convenit că am avut carnet de student. Pe vremea când dădeam examen de admitere la facultate, cei mai mici decât mine mă depăşiseră, se calificau în Bârlad, la FEPA ori în alte părţi – Dorin Codreanu, bibliotecarul Costică Baicu… Eu am avut crezul meu: până nu intru la facultate nu mă căsătoresc. Nu se putea ca viitoarea mea soţie să fie profesoară de Română, iar eu nu-ştiu-ce brânză, numai cu liceul.

Ion Trif Pleşa

Articol preluat integral din cotidianul Viața Liberă Galați

3 Responses to “”Rusul” de la Bălăbănești”


  1. 1 viking November 27, 2010 at 9:29 am

    pe multi i-ai facut sa planga csa nu le-ai dat pamantul si te ai purtat ca un tiran

  2. 2 viking November 27, 2010 at 2:43 pm

    pe multi satenii ia-ai umilit care au muncit in ceapeu si a dat in schimb pamant la toti vineticii venitii din alte sate asta a facut scretarul comunei balabanesti celalant care a fost inaitea lui a dat pamanturile comunei .

  3. 3 Case de vanzare April 24, 2011 at 7:21 am

    Si eu vreau sa imi cumpar o casa si acum ma documentez peste tot despre preturi.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s




Acces brosura de prezentare monografie

Meteo Bălăbănești

Vă dorim o zi plăcută
July 2009
M T W T F S S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

%d bloggers like this: