Indiferența degradează

Nu vă bateți joc de natură. Nu distrugeți pădurile. Păstrați curățenia, nu împânziți colinele Bălăbăneștilor cu mizerie. Unii plantează puieți de salcâmi pe ploie pentru un amarât de ajutor social, alții taie și distrug tot. Unii(puțin la număr) își îngrijesc gospodăriile, alții aruncă mizeria la marginea drumului, pe râpi, în păduri. Angajații Primariei și polițiștii se ascund în sedii, iar oamenii în mare parte sunt indiferenți. Peste tot unde întreprinzătorii locali și-au amplasat țarcurile de oi, e o mizerie de nedescris – sticle și pungi de plastic aruncate pe imaș, piei de oi, resturi menajere etc. Nimeni nu vede, pe nimeni nu deranjează!

Academician VICTOR-EMANUEL SAHINI – CUVÂNT DE RĂSPUNS LA DISCURSUL DE RECEPŢIE

Stimate Domnule Preşedinte,

Doamnelor şi domnilor membri ai Academiei Române,

Doamnelor şi domnilor,

 După ce am ascultat discursul de recepţie al colegului şi prietenului meu, academicianul Alexandru Balaban, am deosebita plăcere să prezint cuvântul de răspuns care să ilustreze o activitate de excepţie, ceea ce evident este foarte greu de redat pe scurt. Academicianul Alexandru Balaban s-a născut la Timişoara Ia 2 aprilie 1931 dintr-o familie cu adânci rădăcini în intelectualitatea românească. Tatăl, născut în comuna Bălăbăneşti, gară între Galaţi şi Bârlad, a studiat la Politehnica din Bucureşti, bunicul său fiind învăţător, iar unchii săi profesori de liceu. Mama, învăţătoare, născută la Iaşi, avea ca unchi pe arhimandritul luliu Scriban, pe zoologul profesor Ion Scriban de la Universitatea Cluj şi pe autorul Dicţionarului limbii române, August Scriban, iar ca înaintaşi pe arhimandriţii Teofil şi Neofit Scriban, doctori în teologie la Torino, înmormântaţi la biserica fundată de ei la Burdujeni. Academicianul Alexandru Balaban a urmat şcoala primară şi cursul inferior de liceu la Bucureşti, cel superior la Petroşani, apoi Facultatea de Chimie Industrială la Bucureşti între anii 1949 şi 1953, unde a asistat Ia cursurile unor prestigioşi profesori, printre care Costin D. Neniţescu, Petre Spacu, Emilian Bratu, Nicolae Racliş, Margareta Giurgea, fiind imediat apoi admis Ia doctoratul cu frecvenţă (din seria sa de absolvenţi, avea cel mai mic salariu, bursa de aspirant, ceea ce era un adevărat criteriu de opţiune pentru calea de sacrificii spre ştiinţă), în tot timpul studiilor a fost premiant I. Din primul an, Ia Petroşani, a dedicat vacanţa de vară învăţării câte unei limbi străine; în ordine, acestea au fost franceza, engleza şi germana; rusa a învăţat-o doar Ia şcoală, fiindcă n-au mai rămas vacanţe în timpul liceului, iar la facultate vacanţele erau pentru practică şi armată. Admiterea Ia aspirantură prin concurs, imediat după facultate, a fost prima şansă de excepţie pe care a avut-o odată cu generaţia sa, iar pentru el a doua au fost cursurile organizate de I.F.A. (o facultate de fizică şi chimie nucleară prescurtată la un an, cu profesorii cei mai buni pe care-i avea România) în 1956 -4957. A urmat un an şi la Facultatea de Matematică, în 18 1953 —’54, dar a trebuit să renunţe, fiind simultan pe cale să termine doctoratul şi asistent la Catedra de Chimie Organică din Politehnică; în 1955 s-a căsătorit cu Cornelia Florea, colegă de an, în 1958 s-a născut Teodor-Silviu, iar în 1966 s-a născut Irina-Alexandra. Din multiple motive şi din cauză că la teză norocul i-a surâs mai târziu (atât profesorul Neniţescu, cât şi el erau poate prea pretenţioşi) a susţinut teza „Reacţii catalizate de clorura de aluminiu” abia în 1959, când era deja încadrat Ia I.F.A. organizând primul laborator de compuşi marcaţi izotopic, cumulând şi obligaţiile de asistent (apoi şef de lucrări) Ia Catedra de Chimie Organică. Docenţa şi-a susţinut-o în 1974, ultima serie care a mai primit acest titlu. Activitatea sa profesională a avut o desfăşurare remarcabilă, în 1965 a fost promovat conferenţiar şi apoi profesor, în 1966, Ia Catedra de Chimie Generală a Politehnicii, iar la I.F.A. era şef de laborator, în 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei. între 1967 şi 1970, din cauza preocupărilor sale de radiochimie, a fost propus şi a acceptat să lucreze la Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (A.I.E.A.) de la Viena ca cercetător principal în secţia de chimie a diviziei de cercetare şi laboratoare. Era o activitate de coordonare şi administraţie, de organizare de conferinţe internaţionale, de editare de cărţi şi de reprezentare a A.I.E.A. pe lângă Organizaţia Mondială a Sănătăţii de Ia Geneva în redactarea monografiilor de compuşi radiofarmaceutici pentru Farmacopeea Internaţională. Revenit în ţară în 1970 şi-a început activitatea didactică, ca profesor la Catedra de Chimie Organică şi cea de cercetare la I.F.A., dar când din 1975 nu au mai putut fi efectuate cercetări ci doar producţie de compuşi marcaţi, a rămas doar cu activitatea didactică (deşi mergea des la I.F.A., fără a avea acolo vreo funcţie). După 1990, a alternat un semestru în România şi unul în S.U.A. (în special la Texas A&M University, unde a predat şi a efectuat cercetări ştiinţifice) dar şi Ia Virginia Commonwealth University, University of Minnesota at Duluth şi Harvard Medical School (în aceste trei locuri doar pentru cercetări comune de câteva luni). în ceea ce priveşte activitatea de cercetare ştiinţifică, consider normal să-1 citez chiar pe colegul nostru, după câteva pagini de amintiri scrise acum câţiva ani: „Am ales chimia ca profesie fiindcă încă din liceu aveam acasă un mic laborator de chimist amator, iar când prietenul meu din copilărie, Silviu Teleman (după care I-am botezat pe fiul meu, Silviu) a trecut de la chimie la matematică, eu am rămas fidel chimiei”. (Am relatat mai înainte încercarea de a studia matematica după chimie, la care a trebuit însă să renunţe), în „Ziarul Ştiinţelor şi Călătoriilor” am avut în liceu câteva contribuţii şi premii. După ce 19 începusem cercetări sub conducerea academicianului Neniţescu în facultate, rezultatele tezei de doctorat au constituit subiectul mai multor lucrări publicate . în 1959- 1966 cu profesorul Neniţescu în periodice şi în două capitole din monografia Friedel-Crafts ana Related Reactions editată de G.A.OIah (chimist stabilit în S.U.A., care avea să primească premiul Nobel în 1994). Deosebit de bogata şi valoroasa activitate ştiinţifică a colegului nostru s-a concretizat până în prezent prin publicarea a 13 volume şi a peste 500 de lucrări apărute în prestigioase periodice, iar problemele abordate se pot grupa în trei tematici principale: chimie organică, compuşi marcaţi izotopic, chimie teoretică. Contribuţiile aduse în domeniul chimiei organice, de departe cele mai numeroase, şi din care voi cita câteva, au avut în vedere studiul unor mecanisme de reacţie, apoi al sărurilor de piriliu, domeniu în care a descoperit o reacţie de sinteză cu totul originală, tematică mult dezvoltată ulterior; a studiat clase diverse de substanţe precum 2-acilfurani, oxazoli, tiazoli, radicali stabili cu azot sau oxigen, compuşi organo-borici, molecule cu fluctuaţie rapidă, bariere de rotaţie intram.oleculară, săruri cu transfer de sarcină a cationilor organici. In domeniul chimiei compuşilor marcaţi izotopic, cercetările efectuate de academicianul Balaban au avut în vedere atât izotopi stabili (de exemplu cei în care atomul de hidrogen este substituit cu deuteriu, studiind diverse efecte izotopice sau compuşi marcaţi cu carbon-13 pentru automerizarea catalitică a hidrocarburilor aromatice policiclice), cât şi compuşi marcaţi cu atomi radioactivi: carbon-14 şi tritiu. In domeniul chimiei teoretice a avut numeroase preocupări de o remarcabilă actualitate ştiinţifică şi care au condus la rezultate cu totul remarcabile prin originalitatea lor, din care unele îi poartă numele; au fost cazuri în care unele descoperiri au fost făcute simultan cu cercetători din străinătate. Temele abordate au privit, între altele, caracterul aromatic al moleculelor, izomeria de valenţă a anulenelor, numeroase lucrări fiind dedicate aplicaţiilor teoriei grafurilor în chimie, indicilor topologici, modelării polimerilor, documentării asistate de calculator în domeniul chimiei. A publicat primele cărţi despre aplicaţiile teoriei grafurilor în chimie (tradusă în chineză), despre izomerii de valenţă ai anulenelor (pe care i-a definit riguros pentru prima dată) şi despre sărurile de piriliu. Denumirile de automerizare, de radicali capto-dativi, de compuşi izoaritmici, de grafuri dualiste, pe care le-a propus, au intrat în literatura de specialitate. Sunt recunoscute contribuţiile privind primele grafuri de reacţie sau mai mulţi indici topologici. A încercat să remedieze deficienţele de dotare şi de sprijin pentru cercetare prin colaborări internaţionale sau prin cooperare cu cercetători de alte 20 specialităţi din ţara noastră. Atunci când era pus în faţa unei probleme Ia care nu avea soluţii în catedră sau în I.F.A. apela la specialişti, iar începutul 1-a constituit colaborarea cu cel ce vă vorbeşte în 1960 pentru spectrele electronice ale sărurilor de piriliu; pentru celelalte proprietăţi fizice ale acestor compuşi, au urmat alte colaborări. Faptul că, deşi a condus puţin timp mici colective de cercetare, a avut mulţi colaboratori voluntari şi dintre ei a promovat mulţi doctori cu care a publicat articole, a dus la un număr apreciabil de citări în literatura de specialitate. Mai mult, a avut discipoli şi în mod neaşteptat: profesorul Milan Randi£ (S.U.A.) s-a dedicat aplicaţiilor chimice ale teoriei grafurilor şi topologiei după ce i-a ascultat o conferinţă la Universitatea Harvard, iar el, la rândul Iui, 1-a „convertit” şi pe profesorul Nenad Trinajstic (Zagreb). Alegerea sa în comitete de redacţie ale unor reviste din străinătate nu numai că i-a făcut cinste, dar a compensat în oarecare măsură carenţele actuale ale documentării din ţara noastră. Premiul Academiei Române şi premiul Herman Skolnik al Societăţii Americane de Chimie pe care le-a primit au arătat că munca de cercetare este totuşi apreciată; el declară însă că cea mai mare satisfacţie o are atunci când foştii studenţi spun că-şi aduc cu plăcere aminte de cursurile sale. Onorată asistenţă, Colegul nostru s-a afirmat de mult timp ca o personalitate de excepţie a chimiei contemporane, iar prezentarea discursului său de recepţie constituie un eveniment deosebit al vieţii noastre academice. Şi ca prieten al lui de aproape o jumătate de secol, îngăduiţi-mi să închei cu urarea de sănătate şi de continuare a interesantei şi valoroasei activităţi, exprimând totodată respectul şi aceleaşi urări soţiei sale care a fost alături de el în toţi aceşti ani de frământări creatoare.

Legitimația de parlamentar european a ajuns în tolba unui cioban bucureștean

Anul 2009. Alegeri europarlamentare. Absenteism, turism electoral, manele, candidați pătați, etc. Alegătorii au decis: Tokes, Becali, Vadim, Norica, Elena,… merg la Bruxelles să reprezinte România.

Epilog: Cred că ne-au dat europenii prea multe fotolii (33), căci nu suntem în stare să trimitem mai mult de zece reprezentanți onorabili  în Parlamentul European! Ceilalți (23), au fost delegați de cei ce n-au votat sau de gloata lui Vanglelie.

Ceasul , fără indicator orar! – fabricat de PSD

Anul 2008. Alegeri la Bălăbănești – forfotă mare. Unii se bat prin baruri, alții rup afișele, conservatorii dau de băut în crâșme, peneliștii se plimbă cu portavocea prin comună, pd-leii lipesc afișe-n draci, psd-ii împart pomeni electorale sătenilor: câte-o găleată, câte-o cană, chiar și câte un ceas!! Îi vine rândul și lui Gică.

– Auzi nea Gică, ia de aici și mata un ceas.

 Nea Gică se uita lung la pungă, apoi la donator. În cele din urmă o ia. Ajuns în chiler, scoate ceasul din sacoșă, îi pune baterie apoi îl potrivește pe perete,…; cu stupoare observă că-i lipsește orarul. La vreo două zile ajunge la Primărie cu treburi și-l vede pe prietenul cu ceasul agitându-se printre funcționari. Cu o voce ridicată, tăioasă l-a întrebat:

– O limbă nu-mi mai dai? ”Ceasornicarul” psd-ist se făcu mic. Revenindu-și din șoc îi răspunse:

– Ce vorbă-i asta măi nea Gică?!!!

– Ceasul, ceasul pe care mi l-ai dat  la votare – are numai două limbi, îl lămurește consăteanul.

Războiul civil din al treilea mandat

Al treilea mandat al dictatorului, daca va fi sa fie, va fi si cel mai sangeros. Exemplificam numai prin pildele evolutiei carierei lui de presedinte al RM. Imediat dupa ce si-a luat la hurta functia in 2001, marele Grigore Vieru i-a spus lui Voronin public, am spune cu dragoste: „Domnule Presedinte, nu va atingeti de Limba Noastra cea Romana, de Istoria Romanilor, refaceti economia, europenizati viata oamenilor si eu voi fi de partea domniei voastre”. Ce a facut Voronin? La sfat bun a raspuns cu o ura de inimaginat. A declarat razboi tarii Mama si Limbii Romane; a produs un dictionar rusinos si oribil „moldovenesc-roman”; a pus in fruntea guvernelor si a ministerelor financiar-economice oameni agramati si pustii, buni doar de contabili la mici firme prin Edinet si Bascalia; a dat afara mii de profesionisti si i-a inlocuit cu „juju catei tarcati”; s-a razboit bestial cu strada. Atunci a adus in politie batausi de meserie – ei bateau ca-n vite si-n batranii represati, care ieseau la mitinguri. si niciunul dintre ei nu a suferit macar o data pentru aceste grave incalcari ale drepturilor omului. La finele verii anului 2004, dictatorul a devenit atat de agresiv, incat a organizat un adevarat macel la „Teleradio” contra duhului insusi al presei libere. Greva jurnalistilor de la principala institutie media publica s-a transformat atunci in cel mai feroce razboi al lui Voronin de la sfarsitul primului mandat. Vestiti jurnalisti au fost agresati fara mila, multi sustinatori ai jurnalistilor (inclusiv cateva doamne) au fost batuti pana le-au fracturat mainile si picioarele. Dictatorul, care mai e si las, a fugit atunci peste hotare „la odihna bine meritata”, provocand impreuna cu prietenul sau Smirnov si un macel contra liceelor romanesti din Transnistria. in timp ce la Tiraspol, Grigoriopol si Tighina erau terorizati copii, parinti si pedagogi, dictatorul, pe rol de presedinte al RM, nu a suflat un cuvintel in apararea lor. In aceste conditii de razboi cu toti si cu toate, cu multiple jertfe, dictatorul a terminat primul mandat si – zambind mieros, dar ca un mancurt nemilos – si-a ales cu ajutorul tradatorilor din 4 aprilie 2005 un al doilea mandat. Acesta, cum se stie, a fost si mai cumplit si, tot la sfarsit, a culminat cu macelul din 6-8 aprilie 2009, cand, la fel ca si Hitler, a ordonat distrugerea principalelor edificii ale statului, prin provocatorii sai, pentru a scapa de opozitie si societatea civila. Au suferit, insa, sute de tineri nevinovati, care au fost maltratati (unii pana ce au murit). Nu mai dam alte detalii. Evolutia politica a acestui om rau a mers din rau spre mai rau, culmile rautatilor manifestandu-se, cum bine se vede, la sfarsitul mandatelor lui. Ce ne asteapta, asadar, in al treilea mandat al sau, daca va fi sa fie? Va fi mult mai rau: asasinarea morala a intelectualitatii; saracie cumplita; razboi total cu opozitia politica (vedeti ce mizerii a spus public despre domnii Chirtoaca, Filat, Urecheanu) si, in final – razboi civil sangeros cu propriul popor. Iata de ce acest rau trebuie scos de la putere anume acum. Iata de ce al treilea mandat al lui Voronin trebuie, cu orice pret, taiat din radacina, iar dictatorul – trimis „la odihna pe care o merita”, dupa faptele sale.

de Andrei Vartic, dupa timpul.md

Foto credit: http://unimedia.info/?mod=foto&id=2

La est de Prut, a mai căzut o stea – Andrei Vartic

Născut pe 21 octombrie 1948 la Dănceni, jud. Chişinău, Republica Moldova. Român, creştin ortodox. Studii superioare în fizică şi spectroscopie (Universitatea de Stat din Chişinău, 1971), cercetător al vechilor culturi carpato-dunărene, fondator al Institutului Civilizaţiei Dacice, scriitor, jurnalist, director de programe la Radio Vocea Basarabiei.

Andrei Vartic işi incepe viaţa ca tânăr student urmărit şi anchetat de KGB pentru conducerea mai multor acţiuni pro-romaneşti şi antitotalitariste. Timp de şapte ani nu este primit nicăieri la lucru; este arestat de mai multe ori la Moscova, Vilnius, Riga, Leningrad. La Chişinau este internat cu forţa la spitalul de psihiatrie. Apoi lucrează ca zidar in Siberia. Frecventează marile biblioteci şi muzee din fosta URSS.

Câteva dintre studiile şi eseurile din acei ani de început: “Despre structura informaţională a poeziei”, “Informaţie şi rostire”, “Lupta cu urâtul”, “Despre dominaţie”, “Limitele decizonale”, “Dacii şi informaţia”, “Eminescu şi Marshal McLuhan”, “Rezonanţe renascentiste în Balcani”, ”Şestov i problemî yazica v sovremennom mire”. Cărţi samizdat din acea perioadă: ”Drum prin rime”, “Arta iubirii”, “Jurnalul baltic”, “Ion”, “Pod peste fluviu”, “Scrisori din Bizanţ”, “Lupta cu moartea” etc. Cărţile şi studiile apar in ediţii “samizdat”, dactilografiate de autor în tiraje foarte mici. După 1989 fragmente din aceste studii au apărut în mai multe publicaţii de la Chişinau, Bucureşti, New York etc.

1977-1990. Elaborează structura cercetării multidisciplinare a civilizaţiei dacice. Cercetează “rostirile frumoase” şi informaţia urmând algoritmul dacic din “Harmides” (Platon). Creează în “underground” Teatrul poetic (1973), care va deveni unul din centrele mişcării de eliberare naţională din Basarabia.

Publicist, actor, regizor de film şi teatru. Fondează la Filarmonică Teatrul Poetic (16 martie 1977) fiind susţinut de Vladimir Curbeţ, Serghei Lunchevici, Gleb Ceaikovski-Mereşenu, Timofei Gurtovoi, Nicolae Sulac, Veronica Gârste, Mihai Dolgan, Mihail Murzac şi alţi mari oameni de cultură din Basarabia. Împreună cu Teatrul Poetic prezintă câteva mii de spectacole din literatura medievală şi clasică românească (câte 2-3 ori în fiecare sat românesc din Basarabia).

În urma acestor spectacole în Basarabia se creează peste 300 de teatre poetice româneşti de amatori. Scrie “Paravanul dintre actor şi rol”, “Visul unei nopţi de toamnă” (publicat şi în limba rusă în revista „Codri”), “Very Old TV-file” (publicat şi în limba rusă în revista „Codri” ), “Artă şi revoluţie”, “În pragul mileniului III”. Montează peste 50 de spectacole şi monospectaole în teatrul poetic, la Filarmonică, Palatul naţional şi la televiziune, recită mari fragmente din literatura clasică românească în peste 40 de monospectacole la televiziune (lucrare realizată împreună cu Nicolae Dabija, prezentator şi Iurie Roşca, redactor) – “Edip-rege”, “Pasăre în vânt”, “Lupii”, “Scene din viaţa trandafirului”, “Înoată, înoată bour negru”, “Vânturile, valurile”, “Comedienii”, “Pânze la orizont”, “Halta viscolelor”, “Ce vor scriitorii?” etc).

La casa de discuri “Melodia” din Moscova editează LP-ul de poezie ritualică românească “Inoată, inoată bour negru”. Realizează în 1980 filmul artistic “Medeea” (2 părţi – scenariu şi regie) care descrie crimele totalitarismului. Regizează seratele de autor ale lui Vladimir Curbeţ, Serghei Lunchevici, Nicole Sulac, „Masca pe scenă” a lui Glebus Sainciuc şi multe alte manifestări cultural-artistice. Turneu teatral la Moscova cu spectacolul “Halta viscolelor” după C. Aitmatov (dramatizare Val Butnaru, Andrei Vartic). Regizează ultima mare manifestare culturală din RSSM în Sala de Coloane de la Moscova închinată lui B. P. Haşdeu (mai 1988).

Propune (27 mai 1988) crearea Frontului Popular din Moldova. Organizează şi conduce adunarea de fondare a FPM (3 iunie 1988). Membru activ al cenaclului “A. Mateevici” şi FPM, orator la mitingurile antitotalitariste şi pro-româneşti, participant la organizarea Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989.

1990-1994. Deputat în primul Parlament al Republicii Moldova din partea FPM. Propune în Parlament “Banca naţională de informaţii a Moldovei ca nod www” (aprilie, 1990), ”Modelul Muşatin: tradiţii agricole şi industrii informaţionale” (1991), ”Economia de piaţă cu Omenie” (1992). Participă activ la crearea structurilor democratice ale Republicii Moldova propunând ”Regulamentul Parlamentului”, ”Legea de funcţionare a Guvernului”, ”Legea cu privire la economia de piaţă”, ”Stoparea pe cale paşnică a conflictelor regionale din fosta URSS”.

Fondează (5 septembrie 1991) prima fundaţie culturală din RM – “Basarabia” şi editura “Basarabia”. Editează revistele “Quo Vadis” şi “Fără machiaj”.

Din 1990 organizează anual mai multe expediţii de prospecţie în zona de locuire a dacilor carpatini. August 1994. Publică prima carte dacică – “Ospeţele nemuriri”, Vol I-III (apare şi în limba rusă în revista ”Codri”).

Montează spectacolele “Matca”, “Cârnăţarul”, “Moldavian Hard Rap” (şi dramatizare), “Udrişte” (şi dramatizare), “Preţioasele ridicole” (şi traducere după Moliere), “Shock, Show, Shop” (şi dramatizare), “În faţa morţii”, “Oameni de paie”, “Certarea lui Euclid (şi dramatizare)”, “Stele şi comedii” (şi dramatizare), “Troleibuzul”, ‘Noua sferă” (şi dramatizare), ”Vechea sferă” (şi dramatizare), “Căluşarii (şi dramatizare)” etc. Publică articole şi studii în probleme economice, filosofice, informaţionale în ziare şi reviste din republica Moldova şi România. Turneu teatral la Bucureşti (la teatrul L. S. Bulandra) cu spectacolele “Matca” de M. Sorescu şi “Cirnăţarul” de Aristofan…

text preluat de la http://www.gid-romania.com ,

Pentru al cunoaște  și înțelege mai bine pe Andrei Vartic vizitați : http://andreivartic.org/

Să-i fie țărâna ușoară!