Era toamnă târzie. Vreascuri nu avea în bătătură. Cioatele din vecinătatea curăturii erau demult cenușă. Anul trecut, alături de ceilalți consăteni, adunase timp de trei săptămâni uscătură în pădure. Făcuse două grămezi de lemne, stivuite cu cap, ce-ți furau ochii. Din păcate nu apucase să transporte decât o căruță acasă, restul fuseseră “confiscate” de vecini. Era diferit de ei, era particular, trebuia să plătească. Nu era prima dată.
În urmă cu doi ani, nu avusese parte nici de paiele de grâu strânse cu grijă pe tarlaua mărginită de drumul spre Pupezeni. Muncise o săptămână cu furca și grebla iar când a venit vremea să le care-n ogradă un “trecător rătăcit” le-a dat foc. Au ars toate, până la ultimul porcan. Luase foc și miriștea. Noroc că mai erau oameni în sat. Alarmat de fumul de peste deal, un tractorist cu capul pe umeri a venit repede și a tras câteva brazde pentru a împiedica focul să se extindă – atlfel cine știe, iar ar fi ajuns după gratii. Nu era toamnă să nu apară câte-un necaz.
Dacă nu-l înșela memoria acum vreo patru ani nu-i încăpuseră toți sacii cu poamă în căruță. Pândacii au observat și s-au strecurat în toiul nopții în vie aghesmuindu-i recolta de struguri cu gaz lampant. A doua zi, dimineața, particularul încărcă căruța cu sacii rămași peste noapte în câmp și porni să livreze cota MAT-ului din localitate. Mirosul proaspăt de strugurii îl ademeni. Gustă un ciorchine de condiră și-ncremeni cu boabele-ntre dinți și biciul în mână ca un pescar cu luleaua-n gură pierdut în luciul apei. Fusese dărâmat. În genunchi adunase noha boabă cu boabă. Oboseala și lipsa de anticipație l-au costat scump. Jumătate din munca lui pe-un an, în vie, plecase pe apa sâmbetei. Statul nu l-a ietat, și-a luat tainul și-n acel an. În cele din urmă, s-a împăcat cu gândul judecând la rece că putea fi mai rău. Ar fi compromis întreaga producție a fabricii urmând să fie din nou acuzat. Mulțumi Domnului, că nu l-a abandonat. Gândurile și pățaniile nu-i dădeau pace. Se simțea mereu iscodit.
An de an, cultiva pepeni. Avea noroc la harbuji. Când tărtăcuțele căpătau grandoare apărea și coliba de paie sus pe deal, în capătul bostănăriei. Cum pleca la târg la Bârlad, cum era vizitat. De câteva ori, hoții, “cumsecade” fiind, în trecerea lor aprindeau și coliba. Parcă le vedeai rânjetul satisfacut, schimonosit în văpaia flacărilor. Pentru ei acest gest reprezenta finalitatea bărbătească a unui act de eroism, în realitate erau doar excremente de ură și invidie însămânțate de mai marii Colectivului în mintea lor.
Avea nevoie disperată de lemne. Cu iarna la Bălăbănești nu te puteai juca. Era lungă, cu multă zăpadă și geruri cumplite. Ianuarie împodobea poiata cu țurțuri lungi ca niște lăncii transparente ce se topeau tocmai pe la sfârșitul lui Aprilie când bătălia cu soarele era definitiv pierdută. Trebuia să sacrifice câțiva copaci ce-i împrejmuiau curătura. Era o hotărâre greu de luat. Cunoștea toți copacii, crescuse odată cu el iar respectul era reciproc. Ar fi putut să taie din curte salcâmi bătrâni, uriași cu vârfurile uscate de vreme, dar nu-și îngăduia această extravaganță, căci erau pentru pod la biserică sau reprezentau ultima lui scăpare când nu mai putea să iasă cu căruța pe poartă din cauza zăpezii. 
Speranța îi era tot aici. Făcu turul curăturii cu toporul în mână de câteva ori. Trebuia să taie ceva dar nu era hotărât. De tei nu se putea atinge, erau acolo de pe vremea mămucăi. De nuci nu se îndura căci erau văratici și făceau gogi mari, ușor de crăpat. Cireșul și cornul erau unici, nu avea alții, erau copacii preferați ai nepoților, cum să-i taie! Mai rămăseseră salcâmii. Ținea la ei ca la ochii din cap, dar trebuia să treacă iarna sau măcar Ianuarie când gerul era zeu peste sat. Până-n Crăciun se mai descurca cu vița de vie uscată ce fusese depozitată în arie. În sfârșit se hotărâ. Un salcâm falnic nu departe de poteca ce ducea la baltă era numai bun pentru a înjgheba o cărucioară cu lemne. În nici un ceas salcâmul uriaș a fost culcat la pământ. Uitându-se la golul lăsat în gard de salcâmul doborât îl cuprinse regretul, apoi, se consolă gândindu-se că cei doi puieți rămași în picioare lângă rădăcină imensă îl vor înlocui. Adună cu răbdare fiecare crenguță, apoi surcelele și coaja din jurul rădăcinei. Nimic nu trebuia irosit.
Soarele era sus. Frigul se instala treptat. Strecură iute câțiva bostani printre lemne, apoi aruncă niște hluji încă verzi deasupra vreascurilor – pentru vițel, legă strâns cu o funie încărcătura în jurul pomostinei și porni spre sat cu cărucioara ochi. Intră pe huidiță, însă nu apucă să ajungă la asfalt, căci gardianul colhozului îl întâmpină pe un ton acuzator, ușor sacadat:
– Dar salcâmul de unde l-ai furat ?
– Păi măi Mihai nu l-am furat, l-am tăiat de la mine, din săși – de la curătură. Răspunsul veni ca o loviturâ de ciocan. Nu se aștepta să-i fie pusă la îndoială constatarea.
– E din curătură ?!!! Hai și-mi arată cioata! zise, zâmbind sarcastic, sigur pe el că “hoțul” nu mai are scăpare. Particularul nu se lăsă intimidat de vorba lungă, lălăită a gardianului și-i răspunse curajos:
– Apoi du-te singur, căci cioata se vede din cărare, …doar n-ai vrea să te țin de mână ca pe un plod!!
Epilog: În decembrie 1989 comunismul a căzut, venise ceasul libertății. Hrăpăreți de fire, colectiviștii și-au împărțit terenurile, vitele și grajdurile. Fiecare a plecat din Colectiv cu ceva acasă. Particularul nu a primit nimic, doar și-a recăpătat o parte din terenurile luate abuziv – refuzând cu încăpățânare să fie împroprietărit de Iliescu – căci niciodată nu și-a cedat terenurile Colectivului. Mai mult, știa prea bine că comunismul nu va dispărea odată cu uciderea lui Ceaușescu. Rămase totuși nedumerit, chiar revoltat. Nu înțelegea de ce a trebuit să fie împușcat în Sfânta Zi de Crăciun??!!
Notă:
săși /corect seci – reg./- pădurice rămasă dintr-o pădure mai mare, în cazul de față era o fâșie de teren ce delimita două proprietăți, pe care creșteau sălbatic diferiți arbuști și copaci
pomostină /reg./ – parte a carului sau a căruței formate din mai multe scânduri alăturate, care alcătuiesc platforma de jos a vehiculului (sursă def. DEX)
Cum să strici florea Colhozului admițând un nebun în organizație? – argumentau mai marii locului, după verificările de rigoare din sanatoriu! De dragul vacilor nu a intrat când era sănătos, dacă o fi fost vreodată – șușoteau alții! 
Balabanesti 
Comentarii recente